Rosii uscate

  • Postat în Life
  • la 08-09-2016 04:30
  • 329 vizualizări
Rosii uscate
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Bucuresteni mutati la sat
Ei bine, am facut-o si p-asta! Mi-a luat ceva timp sa ma apuc, pentru ca banuiam ca va fi ceva migalos, lucru care nu-mi place defel, dar intr-o buna dimineata m-am trezit hotarata pe treaba asta.
Asa ca m-am dus in solar, mi-am ales rosiute si am trecut la treaba.
Din cauza prafului care este pe aici nu am ales varianta uscarii la soare, desi ar fi fost mult mai comod, ci pe cea a cuptorului de la aragaz.
Am ales rosii cherry, atat cele normale, cat si din cele prunisoara.
Dupa ce le-am spalat si uscat, le-am taiat si le-am pus intr-o tava. Intre rosii am pus busuioc si feliute de usturoi, ca in poza de mai jos.

Apoi am bagat tava la cuptor cu focul la minim si usa intredeschisa.
Dupa vreo ora a inceput sa miroasa usturoiul. Apoi a inceput busuiocul, iar dupa vreo trei ore au inceput sa miroasa si rosiile.
(e o tortura toata treaba asta! Salivezi ca nebunul, plus ca se face si foarte cald - evident, ca acea buna dimineata cu chef de uscat rosii a fost urmata de o zi cu cod galben de canicula; altfel nu are farmec toata treaba, nu? -, iar impresia generala este ca ti-au aparut primele simptome de turbare.)
Prima tura a fost gata in patru ore si un pic. Iar rosiile aratau asa.

Cand sunt gata trebuie sa fie elastice si fara urme de suc.
A doua tura a durat aproape patru ore, iar urmatoarele au fost gata cam in trei ore, cred ca din cauza ca se stabilizase temperatura in bucatarie si era foarte-foarte cald.
Dupa ce am copt toate rosiile, le-am lasat la racit pana a doua zi in frigider. Nu pentru ca asa e scris in vreo reteta, ci pentru ca eram terminata de oboseala si caldura. Lucru fizic nu-i de facut cu ele, nu va speriati cand nici n-ati inceput, in paralel facusem cateva zeci de borcane cu cherry-uri in sos tomat si asta era motivul principal al oboselii.
A doua zi am spalat si sterilizat niste borcane si am inceput sa le umplu cu rosiile uscate. Nu am umplut borcanele pana-n gura pentru ca mi-era teama sa nu ramana cumva aer intre felii si sa fermenteze, asa ca am umplut borcanele trei sferturi cu rosii.
Intre felii am pus fel si fel de ierburi aromatice, ce-am avut uscat la acel moment, piper, usturoi si o feliuta-doua de ardei iute, ca nu m-am putut abtine, dupa care am turnat peste toate ulei de floarea soarelui presat la rece.
Iar rezultatul arata cam asa:

Dupa ce am capsat borcanele, le-am pus la bain-marie pentru vreo 15 minute cronometrat dupa ce a inceput apa sa fiarba.

Nu stiu daca mai era necesar, dar nu-mi place sa risc aiurea.
Concluzia? Merita absolut orice efort :)! Si da, ar trebui sa-mi iau un deshidrator.

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente