Sacré Bleu

  • Postat în Personal
  • la 09-11-2016 10:10
  • 274 vizualizări
Christopher Moore - Sacré Bleu: A Comedy d'Art
Mantia Fecioarei Maria este pictată în albastru. Albastrul sacru. Nu a fost întotdeauna așa, dar începând cu secolul al treisprezecelea, Biserica a decretat ca în picturi, fresce, mozaicuri, vitralii, icoane și altare, mantia Fecioarei Maria să fie pictată în albastru și nu orice albastru, ci albastru ultramarin, cea mai rară și mai prețioasă culoare din paleta pictorului medieval, de origine minerală, mai valoroasă decât aurul. În chip straniu, în cele unsprezece secole de dinaintea răspândirii cultului Fecioarei, nu apare în literatura bisericească nicio menționare a culorii albastre, niciuna, ca și cum ar fi fost evitată în mod deliberat. Înainte de secolul al treisprezecelea, mantia Fecioarei era tradițional pictată în roșu - culoarea sângelui sacru.
Negustorii de culori și pigmenți din Evul Mediu, care se aprovizionaseră cu roșu încă de pe vremea Imperiului Roman, dar nu aveau o sursă naturală stabilă de albastru, au fost supuși unor presiuni enorme pentru a satisface solicitările născute din asocierea ultramarinului cu mantia Fecioarei. Au încercat să îi corupă pe pictorii de vitralii ai marilor catedrale să folosească în operele lor albastrul pentru a-l portretiza pe Diavol, în speranța că vor schimba concepția credincioșilor, însă Fecioara și Albastrul Sacru au prevalat.
Cultul în sine al Fecioarei se poate să fi apărut în urma unui efort al Bisericii de a absorbi ultimele culte ale unor zeițe păgâne din Europa, unele dintre ele fiind rămășițe ale cultului zeiței romane Venus și al corespondentei sale grecești, Afrodita, precum și cel al zeiței norvegiene Freya. Anticii nu asociau culoarea albastră cu zeițele lor. Pentru ei, albastrul nici măcar nu era o culoare reală ci o nuanță a nopții, un derivat al negrului.
În lumea antică, albastrul era un prunc al întunericului.

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente