1. Prinţesa cu mătăsari sau Alin cel orfan şi mentorii săi (I) © Daniel Onaca

A fost odată, pe vremea când Dunărea nu purta cu ea cianuri otrăvitoare, măcar că şi atunci se scotea la lumină aur din munţi, râurile erau curate, dealurile încă nu fuseseră demantelate şi nici codrii nu apucaseră să fie dezbrăcaţi de pădurile de fagi şi de stejari. Se spune că în acele vremuri trăia pe pământ o regină înţeleaptă care stăpânea peste un ţinut bogat, cum nu se poate spune. Regina rămăsese văduvă şi pe lângă nenumăratele ei bogăţii avea o fiică pe care o iubea ca pe ochii din cap. Pe la vârsta de 10 ani, prinţesa prinse slăbiciune pentru viermii de mătase. Mama ei fu cea care îi trezise dragostea pentru acele vietăţi mărunte. În fiecare dimineaţă copila ieşea din iatacul ei, lua coşul de nuiele, pregătit încă decuseară, şi cobora în parcul din laturea palatului, unde străjuiau duzii sădiţi acolo ...