2. Cosmin și tărâmul fericirii (V)

Când Cosmin se trezi, în dimineaţa ce-a urmat, să vezi iarăşi minune: soarele nu mai stătea la răsărit, ci tocmai pe creştetul bolţii! Cosmin dormise până la prânz în timp ce baba cu diavolul ei de capră dispăruseră. Topită era şi bojdeuca unde fu adăpostit în ultimile patru nopţi. Nici urmă nu se mai găsea din tot ce fusese acolo în ajun. Parcă le înghiţise pâmântul pe toate. Râuleţul din vale însă trebuie că era la locul lui căci i se auzea bolborositul. În locul codrului de brad se întindea acum o pădure de fagi şi de stejari.

Trebuie ca era toamnă, după culoarea arămie a frunzelor judecând. Odihnitoare privelişte! Cerul senin şi liniştea ce domnea în tot cuprinsul îl făcu pe voinic să nu-i mai pese nici de trecut, nici de viitor, ci să se mulţumească doar să fie. Atunci şi acolo. Închise iarăşi ochii, deşi nu-i mai era somn. Zvonul râuleţului din vale ajungea pân�...