3. Dorin și străinul din beci (III)

Sunt încredinţat că cinstiţii mei cititori n-au uitat dragostea lui Dorin pentru animale; cât suferea el pentru cele pe care le vedea închise în cuşti. Dar nu numai pentru ele suferea el ci şi pentru vietăţile cu pene. Iar cine ştie că în salonul cel mare al conacului atârna de grindă un lănţug de care era aninată o colivie cu doi stigliţi înţelege mintenaş ce era în sufletul lui. Părinţii săi cunoşteau taina fiului lor. I-o cunoştea şi apriga lui nevastă; pofta lui nestăvilită de a da drumul animalelor ţinute în cuşti. Icoana a râs, când a auzit prima dată de meteahna lui. Pe urmă s-a gândit că ar fi mai bine să-i spună: – Dragul meu, de-acum eşti om însurat, ar fi mai bine să nu te mai ţii de astfel de năzbâtii.

Că Dorin era bărbat însurat, asta era adevărat. Dar tot atât de adevărat era că, în colivia cu zăbrele aurite din salonul cel mare, sufereau d...