3. Dorin și străinul din beci (V)

Timpul nu mai avea răbdare, se spune atunci când lucrurile ameninţă să-şi iasă din matcă şi când deznodământul lanţului de întâmplări se apropie. E tocmai starea care domnea la conacul unde Dorin şi Icoana lui îşi duceau traiul. Boierii cei bătrâni se prăpădiseră, slujitorii şi argaţii se mai schimbaseră, mulţi dintre ei găsiseră de lucru prin alte părţi, la cules de capşuni ori năimiţi să dureze alte conace. Dorin mai pierduse din părul care-i adumbrea odată fruntea, Icoana mai câştigase câteva chintale în jurul mijlocului… Numai Vrăjmaşul din beci părea neatins de goana timpului. Stăpâna ce nouă a conacului îl vizita mereu şi tot timpul făceau planuri, oare cum ar drege-o să scape de soţul cel milos cu jivinele.

– Măi, bărbate, îi zise Icoana odată, la masă, între două feluri de mâncare. Eu văz că tu te ţii tare breaz, gândind că, vezi Doamne, ai cules şi tu o...