3. Florin și Steaua norocului (II)

Trecu vremea şi întâmplarea cea ciudată, trăită de mezinul familiei, aproape că fu dată uitării. Şi uitată ar fi rămas dacă, într-o zi senină, fratele său mai mare nu le-ar fi spus şi el părinţilor că vrea să plece în lumea largă. – Ce tot vorbeşti tu acolo, îl dojeni morarul!? Nu te simţi tu bine aici la noi? Nu ai tu aici de toate? Ai dus tu dorul după ceva şi nouă nu ne-a păsat? – Dragi părinţi, le răspunse băiatul, adevărat este că aici am avut de toate şi că nu mi-a lipsit nimic. Simt însă că a venit vremea să văd şi eu alte lucruri, să cercetez şi altele, de care n-am mai auzit.

Atât morarul cât şi nevasta lui s-au întristat foarte când au înţeles că hotărârea feciorului lor nu putea fi clintită. Acesta se pregăti bine iar, când crezu că ziua potrivită a venit, şi-a îmbrăţişat părinţii şi pe fratele mai mic, după care porni la drum.