5. Marin și rostul vieții (V)

Marin îşi văzu de drum prin pădurea întunecoasă, până când ajunse la prăpastia căutată. Se apropie de buza ei. Era atât de adâncă încât te lua cu ameţeli când priveai în jos. Nu departe de locul unde se afla el văzu un cârd de corbi uriaşi ce se înfruptau din carnea rămasă pe oasele unui cadavru de cal. Marin privea la ei şi îşi tot bătea capul cum s-ar putea el folosi de carnea acelui animal. Să mănânce şi el din ea, neamestecată cu altceva, nu i se prea lăsa. “Atunci la ce ar putea fi ea bună?”, se întrebă iarăşi flăcăul. Cum statea el aşa privind la păsările hulpave deodată îi veni un gând nou! Se ridică de la locul lui şi se grăbi să alunge păsările de la locul ospăţului. Desprinse apoi de pe oase hălcile de carne rămase şi le zvârli pe toate în genunea fără fund. Pe urmă se puse să aştepte să vadă dacă şi Dumnezeu va potrivi lucrurile după gândul...