5. Marin și rostul vieții (VII) © Daniel Onaca

Drumul printre dunele de nisip n-a fost deloc uşor. Doar Marin singur ştie de câte ori a fost gata să se lase doborât de foame, sete şi oboseală. Câte zile au trecut de la seara când se despărţise de tovarăşul lui, nu mai ştia. Câte nopţi a petrecut visând la roşcata lui cu pistrui, de care nu apucase să se apropie decât o singură dată, şi acelora le-a pierdut şirul. Acum se trezi într-o vale, ce adăpostea o adunătură de case cu ziduri albe şi acoperişul plat. Să cerceteze satul, nu mai avea puteri în acea seară. Lăsă totul pentru a doua zi şi se cotârci într-un loc pe care-l socoti numai bun pentru somn.

Dimineaţa fu trezit de o voce tânguitoare. Erau unduirile unui cântec ce ajunsese la el, purtate parcă de vântul deşertului. Marin îşi adună foaia lui de cort, căută izvorul unde susura apa acelei oaze şi îşi limpezi ochi. Sfios, se apropie a...