5. Marin și Rostul vieții (IX)

Se făcuse seara deja, când Marin ajunse la poalele Muntelui Sfânt. Bătrânul ascet nu era la locuinţa lui, ci se retrăsese undeva mai sus, într-o grotă unde, de câteva ori pe an, se izola de lume cu totul. Stătea acolo vreo câteva zile apoi iar cobora cu sufletul întărit. Toate acestea le află peregrinul nostru de la un flăcăiandru ce locuia şi el acolo şi care se părea că era învăţăcelul duhovnicului. – În trei zile o să se întoarcă, îl asigură băiatul pe Marin. Până atunci ia şi te hodineşte iar eu ţi-oi pune dinainte şi ceva de-ale gurii, din cele pe care le avem noi pe aici.

Cei doi împărţiră cina frugală şi se puseră la taifas. Feciorul plutaşului nu se feri să-i istorisească celuilalt despre ţelul călătoriei sale şi despre blestemul care apăsa asupra tovarăşului său de drum. Băiatul nu auzise despre iarba făcătoare de minuni, dar rostul omului pe...