5. Marin și Rostul vieții

După trei zile de meştereală, lotca părea ca nouă! Marin o trase la apă şi se aşeză în ea precum voinicul din poveste, aburcat în şaua calului scăpat de răpciugă. Era la fel de bucuros, chiar dacă barca lui nu-l întrebase, cum dorea să-l poarte, ca vântul ori ca gândul. O îndreptă spre mijlocul râului, acolo unde apa curgea cu repeziciune, iar pe urmă altă grijă nu avu decât s-o ţină îndreptată cu botul spre zarea cea bună. În acest fel ajunse el la delta Râului Repede. Când găsi un loc pe care-l socoti potrivit, trase la mal şi sări pe uscat.

Numai câţiva paşi făcu Marin pe tărâmul cel nou, că, undeva, cam la un zbor de săgeată de el, zări împrejmuirea neagră a unei zidiri. Părea a fi o mănăstire. Se îndreptă într-acolo iar când ajunse aproape, dădu peste un şir lung de oameni sărmani. Erau cu toţii slabi, cu feţe triste şi îmbrăcaţi în zdrenţe. Făceau coadă la vatra unu...