FERICIT CEL
CE...
Fericit cel invitat la cina
cea de taină,
în seară poate locui o
culoare,
când se poate împărţi pe
sine,
râmând
unul,
când vinul ca flacăra
luminează
clipa
durută...
Fericit cel ce este altul în
fiecare dimineaţă,
mereu altul, mereu
altfel,
zidul dintre aceştia cade
ades,
zidul lasă la picioarele lui
resturile umbrei carnivore...
Fericit cel ce stă de pază în
lanul de lumină,
în pădurea de
sunete,
la marginea
satului,
acolo unde lumea începe şi
sfârşeşte,
unde câinii latră la umbra
unui cuvânt...
O, fericit cel ce se duce la
râu,
îşi spală hainele
murdare,
trupul,
arhetipul,
fericit cel ce se duce la râu
dimineaţa şi seara,
în timpul vieţii sale, în
timpul morţii sale...
C
Stancu
