Eu una m-am săturat până peste urechi de așa zisele tendințe,
de magazinele de prin mall-uri în care găsești aceleași haine la
supra-preț (de o calitate îndoielnică), de lucrătorii comerciali cu
ifose de CEO doar pentru că lucrează într-un magazin așa zis de
firmă și de uniformizarea ce începe să apară încet-încet sub falsul
nume de modă.
Nu ar trebui să vă dicteze nimeni ce să îmbrăcți, ce să
purtați, cum să purtați sau de unde să le cumpărați și cu atât mai
puțin nu suntem nevoite să suportăm ifosele și mofturile
angajaților magazinelor (cu așa-zise pretenții) de prin
mall-uri.
Moda de astăzi trebuie să șocheze, să fie altfel, să iasă în
evidență, ne îngrădește și ne uniformizează sub falsa impresie a
lui pot sa port ce vreau, aleg ce vreau, uite câte variante
am...
Ei bine, eu una m-am plictisit și săturat până peste cap de
tot ce se promovează în media în legătură cu moda, mă irită
mall-urile și mă scoate din sărite calitatea proastă a produselor
de acolo.
Așa că m-am gândit să scriu articolul acesta pentru toate
dintre noi ce s-au săturat de mall-uri, tendințe și alte
nebunii.
Media este normal să ne spună ce să îmbrăcăm, ce să încălțăm
și cum să ne accesorizăm, căci scopul lor este să vândă- doar trăim
într-o societate de consum. Doar că nu avem nevoie de toate
lucrurile alea și nimeni nu ar trebui să ne spună ce să
purtăm.
Trebuie să alegem ce ne place și ce ne vine bine, să investim
în lucruri de calitate (care să ne țină mult timp și să fie
prietenoase cu pielea noastră) și să le accesorizăm pe măsură, să
pară că mereu purtăm ceva nou.
Vara materialele naturale, precum bumbacul, inul sau mătasea
sunt ideale, căci ne protejează de soare și nu ne sufocă. Unde mai
pui că rezistă în timp și nu se strâmbă după prima spălare.
O esarfă (baticuț) din mătase ori o pălărie din paie ne feresc
de insolație, ne protejează părul și tenul și ne dau un aer chic,
boem.
O pereche de încălțări din pânză ori din piele, în nuanțe de
nude (pentru a fi ușor de asortat) sunt iarăși un câștig.
E drept însă că astfel de lucrușoare e din ce în ce mai greu
să le găsești în mall- sau dacă le găsești sunt la prețuri exagerat
de mari.
Fapt pentru care m-am reorientat (și asta vă sfătuiesc și pe
voi să faceți dacă nu sunteți fani mall-uri) câtre magazinele mici,
cu lucruri produse în România. Calitate bună, prețuri mici, haine
pe gustul tuturor și pe toate mărimile.
Unde mai pui că vânzătoarele sunt mult mai drăguțe, sociabile,
cu picioarele pe pământ și cu un nivel scăzut de fițe.
Poate unul dintre cele mai relevante exemple este rochia de
mireasă. Pentru eveniment nu am fost în niciun magazin destinat
nunților, nu am probat nicăieri nicio rochie. În mare parte am
căutat modelul de vis pe internet, apoi am găsit un atelier de
croitorie mic și cochet, cu personal prietenos și simpatic, care
s-a dedicat 100% procesului de creere a rochiței. Și le-a ieșit
perfect- îi puteți găsi aici.
În aceeași măsură, dacă e să vorbim de pălării, atât de utile
vara, vă sfătuiesc din suflet să evitați mall-urile, să alegeți
modelul cu răbdare, să fiți sigure că e cel mai potrivit pentru voi
și să optați pentru materiale naturale- hârtie, paie etc.
Dacă iubiți pălăriile, îi recomand cu drag pe cei de la Madame
Briolette. Au o gamă largă de pălării, de zi cu zi, elegane și
inedite.
Nu tot ce se poartă ne vine și bine, drept pentru care eu
recomand să ne lăsăm pe mâna micilor meșteșugari, să le trecem
pragul atelierelor mai des (fie că sunt de croitorie, bijuterii sau
încălțăminte), să le ascultăm sfaturile și recomandările și să
purtăm ce ne face să strălucim!
Astfel nu doar că o să arătăm deosebit, dar încurajăm
producătorii români! Și sinceră să fiu, aș vrea mai multe magazine
cu produse românești.
Nu spun să nu mai călcăm prin mall-uri ori să nu apreciem un
lucru de calitate doar pentru că nu e românesc, dar uneori ne lăsăm
prea mult influențați de media, de părerile celorlalți și de
comoditate. Din păcate însă, picăm în capcana uniformizării. Zi de
zi văd la metrou oameni îmbrăcați aproape la indigo, singurul lucru
ce diferă fiind marca hainelor ce le poartă.
Eu una prefer să fiu altfel- dar altfel nu prin a șoca, ci
atfel prin simplitate, eleganță și feminitate. Vreau ca ce port să
mă reprezinte, să arate bine și să poarte marca mea personală. Fie
că lumea se uită sau nu strâmb la mine, că port poșeta străbunicii,
când acum e la modă geanta O bag (nefericit nume, dacă e să ne
raportăm la cum sună în română).
Cumpărați inteligent, investiți în câteva piese de bază, în
culori ușor de asortat. Mizați pe rochite, materiale vaporoase și
pălărioare elegante ( la iarnă mai facem o postare să povestim de
hainele groase).
Accesorizați totul cu bijuterii care să vă reprezinte și nu
aveți cum să nu fiți remarcate!