Secunde trec de parcă-ar fi o oră, afară plouă rece,
sincopat,
Singurătatea – bulversantă horă, în jocul ei fetid
m-a îngropat
Și mă gândesc la toate cele care, amarul mi-l
stârnesc catalizant,
Pe rana sufletului îmi împroașcă sare și-orice nimic
devine enervant.
Mă uit afară, văd pustietatea, pe străzi, în parcuri,
școli și magazine
Doar rătăciți, ce dau fatalitatea, unui ”experiment”
făcut pe ”manechine” –
Să fie asta marea ”Pandemie”, ce a cutremurat întreg
Pământul,
Mass-Media în marea-i isterie, apologindu-ne la toți
mormântul?!
Măsuri draconice – drăcesc scenariu, de pervertire-a
firii omenești,
Înstrăinați să stăm, ca-ntr-un acvariu, rupând
relații dragi, prietenești?!
Ce minte diabolică clocit-a asta și mă întreb nu-i
doar un repetir
Pentru atunci când va urma năpasta și sta-vom
claustrați luni, cu sictir?!
Ni se tot flutură întruna pe ecrane, statistici
pervertite – toți sunt morți
De-același virus – fost-au milioane, de-au pus
destinul Terrei tot, la sorți?!
N-au mai murit în astă vreme slută, nici morți de
bătrânețe, că-i firesc
Doar virusul multiplicat cu-o sută, a ”decimat” la
neamul omenesc,
Sau cel puțin așa menține-n surle Presa, cu glasu-i
alarmist, bine ”hrănit”
Să pună-atunci și la economii compresa, căci două
luni aproape n-am muncit!
Norocul nostru fost-a Internet-ul, căci am
socializat, chiar virtual
Prin el, s-a și desconspirat azi tot ”Concertul”,
atâta de perfid și de venal!
Aștept acum să treacă ploaia rece, iar masca s-o
arunc cu grijă-n coș –
Destul a fost atâta să mă-înece – am gâfâit cu ea
precum un moș,
Iar întristarea sper să-mi sece, ca ”Pandemia” asta
fără nici-un chip,
Noroc căci timpul, trece, trece, iar Omenirea nu mai
”pune botul ” la tertip!
