Secunde trec de parcă-ar fi o oră, afară plouă rece, sincopat,
Singurătatea – bulversantă horă, în jocul ei fetid m-a îngropat
Și mă gândesc la toate cele care, amarul mi-l stârnesc catalizant,
Pe rana sufletului îmi împroașcă sare și-orice nimic devine enervant.
Mă uit afară, văd pustietatea, pe străzi, în parcuri, școli și magazine
Doar rătăciți, ce dau fatalitatea, unui ”experiment” făcut pe ”manechine” –
Să fie asta marea ”Pandemie”, ce a cutremurat întreg Pământul,