Hârtibaciul este un râu ce străbate ţinutul deluros dintre Târnava Mare şi Olt şi care are un curs de la est la vest, aproape paralel cu cele două ape din Transilvania.
Iar ca să vedem cum stă treba şi cu aceste biserici fortificate, am să încerc să conturez cumva contextul istoric de la începutul mileniului trecut, vreme în care colonişti saşi au foat aduşi în acest colţ de sud-est al Transilvaniei.
Primul rege al Ungariei, Stefan I, se urca pe tron în anul 1000. El provenea dintr-o familie în care tatăl, Geza, era catolic, iar mama, Sarolt, creştină de rit bizantin. Dealtfel, ardeleancă…
În anii ce au urmat ungurii au foast permanent susţinuţi de către papalit...