A fost o cetate
Aici a fost o cetate
veche,
umbra străjerilor se vede sub ierburi
transparente,
umbră verde păstrată până la învierea
pietrelor,
atunci vor vedea: oameni trecând pe
lângă oameni,
oameni trecând prin
oameni,
amestec de mâini, ochi, carne
putredă,
gândurile vor fi
separate,
apoi clonele gândurilor…
Consoanele vor fi minerale, pustiul,
locul de unde încep toate:
şerpi veninoşi, focul ce arde marginea
cămăşii,
apa ca o iluzie,
în memorie va exista un cordon
ombilical
ce ne va lega de toate,
ideea va străbate piatra pentru a se
întrupa…
Infinitul trece prin urechea
profetului…
Când vine seara lumina se
retrage
în lucrurile banale ale
zilei,
umbra cetăţii naşte o nouă ştiinţă:
geometria absenţelor…
Eroii care nu s-au născut au rezistat
realului,
s-au luptat cu durerea
cărnii,
cu lacrimile îngerilor.
Ei sunt îmbrăcaţi în
ochi,
totuşi realitatea ca un
fulger
între ochii străjerilor şi marginea
lumii…
Constantin Stancu
