Ţara Haţegului
În august satele se înalţă-n
văzduh
pe aripile raţelor
sălbatice,
atunci stejarii trag prin
rădăcini
până în frunze oasele celor care au
fost.
O mierlă cu o melodioasă coroană pe o
aripă
şi o alta pe cealaltă aripă
zboară,
zimbrii pasc vocalele
ierbii,
înveţi cum se bate tăişul coasei, pe
îndelete,
până metalul sună frumos
ca un suflet cântând în
ninsoare,
ridici ochii, o clipă, spre
femeile
cu trupul mirosind a brad şi
veşnicie.
Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca
ochiul lupoaicei,
mai curată ca sufletul
fecioarelor
pregătite pentru ritual la
Kogaionon,
te retragi în munte,
înţelegi puterea macilor
de a urca în insomniile statuilor de
la Sarmizegetusa...
Constantin Stancu
