Eu, viața mea întreagă, te-am căutat, iubire,

Când te-a găsit atâta, de mult te-am prețuit;

Și cine să-nțeleagă, un dor și-o nălucire,

Când semeni dau cu bâta, de parcă n-au iubit,

De parcă-ntâia oară, pe cerul plin de stele,

Descoperă lucirea, modestă-a unui astru,

Micuț, ce stă să ceară, nici aur, nici castele,

Ci numai dăruirea, din sufletu-i sihastru;