Te iubesc cu-acea candoare,
sinceră-adolescentină,
Cum și tu mi-arăți fervoare – ca o floare din
grădină
Înflorești când de iubire îți vorbesc, doar te ador
–
Știu că nu e amăgire, sufletul mi-e-așa
ușor
Și te văd în toate cele, aer, apă, cer și
nori,
Înger în visele mele, însă îmi dispari în
zori
Ca s-apari pe la amiază, pe cărare printre
brazi,
Când te văd, trupu-mi vibrează și te vreau cu mine
azi.
Te iubesc cu nerăbdarea de-a te ști mereu cu
mine,
Ca tine cât este zarea, nu e alta, și-o știi
bine,
Simt cum dragostea curată se așterne între
noi,
Precum ziua luminată, cu mult soare, dar și
ploi
Care vin să dea belșugul câmpului de-un verde
crud,
Căci pe unde-a trecut plugul, umblă sufletul zălud
–
Umblă să te întâlnească și apari dinspre
zăvoi
Ca să îți reamintească vâlvătaia dintre
noi.
Te iubesc precum deșertul, râul cel
învolburat
Care-l udă, stingând focul, soarelui
înflăcărat,
Aducând pe mal verdeața – sufletul cel
răcorit
În nisip aducând viața – e un vis, cum ați ghicit
–
Vis de dragoste curată, izbândit așa
frumos,
Căci iubirea minunată are-așa de mult
folos,
Tu ești eu și eu ca tine, amândoi
îndrăgostiți,
Iar iubirea mult va ține și-om fi veșnic
fericiți!
