<Dragă Liviu*, cînd am scris despre cartea ta de poeme Pharmakon**, am vrut înainte de toate să precizeze exact punctul meu de vedere asupra condiției tale literare. Era atît de noapte iar drumurile noastre duceau, mai repede sau mai încet, după firea fiecăruia, la zidul de execuție. „Amfiteatrul” tinereții noastre se scufundase precum „Titanicul”.Însă atitudinea mea față de cartea Pharmakon a fost extrem de grăbită (fapt pentru care am scris recenzia atît de telegrafică, și simt nevoia unui adaos) de conspirația tăcerii organizată sistematic împotriva ta, de așa ziși „colegi de breaslă”, care întrebați de mine ce mai faci, mă suspectau ca pe un bolnav de ciumă. Dacă i-aș fi întrebat mai insistent despre Dan Petrescu*** am iminenta impresie că ar fi telefonat urgent la salvarea (securității).Dragul meu, te admir că astăzi nu pozezi în victimă, ci pur și simplu îți vezi de treburile tale, de viața spiritului, răm