Timp nebun, unde zbori așa iute cu
mine
Laolaltă prin vremuri și simțiri reci,
străine?
Stai ușor, domolește-ți curgerea cea
nebună,
Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de
mână;
Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un
poem,
Despre-a noastră plimbare, de-al iubirii
blestem
Ce răceala absurdă a adus între
noi
Și în suflet durere ne-a turnat – suntem
goi.
Am ajuns doi străini – cât de mult ne-am
iubit!
Timp nebun, numai tu soarta ne-ai
urgisit
Și din trupul ce-am fost – astăzi doi
singurateci,
Despărțiți, suferim precum caii
zănateci
Ce-au scăpat dintr-un țarc – al iubirii
ocol,
Și se-nvârt lângă dânsul făr’ să aibă
potol;
Libertatea e grea fără gram de
iubire...
Timp nebun, poți să-mi legi dreptul la
fericire!
Adu-mi draga-napoi, cu iubirea ei
caldă,
Să mă-mbăt de amor care sufletu-mi scaldă
–
Să fim iar amândoi doar un cuget și-un
trup
Simțământul iubirii să-mi dea har să
erup!
