Smerită se înalţă noaptea,
Când noi ne întrebăm cuminţi,
Cu şoapte în delir, ce-i soarta.
Cresc rugăciuni săpând tăceri,
Privind spre ceruri din icoane,
Iubind lumina ce încet de ieri
Ne-mbracă în cartoane.
Încărcată cu viaţă-n sine,
O comunicare în firesc
Leagă crucea dinspre tine
Timpul paralel şi sufletesc.
Mâna ta binecuvintează,
Nici o depărtare nu mi-o ia,
Drum dintr-o tăcere trează
Între două lumi de pe o stea.
Pleci cu dis-de-dimineaţa
Într-o ploaie de metanii mari,
Ca să-mi porţi cu grijă viaţa
Între răsărituri sus fără hotar.
