Anul 2014 nu a fost un an neapărat prost pentru muzică,
dar a fost unul destul de plictisitor. Am avut parte de foarte
puţine albume din partea artiştilor consacraţi, iar acelea au avut
în general tendinţa de a fi usor insipide şi neinteresante. Am avut
parte de albume noi de la Coldplay, Linkin Park, Ed Sheeran şi alţi
muzicieni cunoscuţi care nu au făcut decât să demonstreze cât de
mult şi-a pierdut muzica din spirit şi cât de mult şi-au pierdut
artiştii din entuziasmul de a se aventura, de a încerca să conceapă
ceva nou şi de a transmite un mesaj diferit. Anul acesta nu a
existat un "Random Access Memories" sau un "AM" sau un "...Like
Clockwork" care să poată reprezenta cu adevărat scena mainstream
într-un top al celor mai bune albume ale anului.
În scena independentă totuşi, a existat destul de multă
activitate din care au rezultat o mulţime de materiale
interesante.
7. Run the Jewels - "Run the Jewels
II"
"Run the Jewels II" nu este cel mai pozitiv album de
rap, dar flow-ul si versificaţia sunt cele mai bune de anul acesta.
Beatu-urile sunt destul de ciudate, în bunul stil Death Grips, dar
sunt foarte catchy şi funcţionează foarte bine cu versurile. Al
doilea cel mai bun album de hip hop de anul acesta.
6. Thantifaxath - "Sacred White
Noise"
Un album depresiv, violent, haotic, plin de zgomot şi de
ţipete. De ce ar fi un asemenea material bun? Deoarece transmite
aceste stări negative într-un mod foarte convingător. Sentimentul
de damnare, de sfârşit iminent este prezent într-o formă sau alta
în fiecare melodie, albumul este ca o coloană sonoră a apocalipsei.
E drept că nu este chiar pentru toata lumea şi nu se potriveşte
oricărei strări.
5. Freddie Gibbs & Madlib - "Pinata"
Stereotpiul gangsterului afro-american înarmat până
în dinţi, mereu cu câteva prostituate şi o doză de metamfetiamină
la îndemână, a fost folosit în muzica hip-hop până când a devenit
ridicol. "Pinata" însă prezintă o viziune mai pământeană, mai
pragmatică, aproape auto-critică asupra ghetourilor. Violenţa,
proxenetismul şi consumul de droguri sunt încă prezente, dar nu
sunt glorificate. Albumul prezintă viaţa de gangster mai mult ca pe
o condiţie tragică a existenţei decât ca pe ceva spre care
ascultăţorii ar trebui să aspire. Toate cu sample-uri de jazz şi
funk pe fundal, ca în vremurile bune ale muzicii hip
hop.
4. Sun Kil Moon - "Benji"
"Benji" este un album în care un om cu o chitară
povesteşte o serie de întâmplări din viaţa lui. Este simplu, poetic
şi frumos.
3. Godflesh - "A World Only Lit By
Fire"
Sunt conştient că "A World Lit Only By Fire" nu este
cea mai evidentă alegere pentru locul 3 şi poate nici cea mai
potrivită, dar pentru mine este unul dintre cele mai grele şi mai
brutale albume de metal scoase vreodata. Melodiile sunt foarte
simple, foarte la obiect, au un sunet înfundat şi inundat de
compresie şi se desfăşoară de-a lungul unor ritmuri simple, aproape
primare. Dacă aş fi nevoit să descriu albumul într-un singur
cuvânt, aş folosi "visceral".
2. The War on Drugs - "Lost in the
Dream"
"Lost in the Dream" este o oră în care te simţi bine,
indiferent de starea pe care o ai. Intr-un fel foarte ciudat,
rock-ul indie pe care War on Drugs îl abordează pe acest album,
desi uşor melancolic, îţi induce automat o stare de optimism şi de
fericire. Melodiile sunt destul de simple ca strcutră, accesibile
pentru orice tip de ascultător şi seamănă ca şi stil cu o
combinaţie între rockul grandios pe care îl cânta Bruce Springsteen
şi melodiile celor de la Pink Floyd din perioada lor de glorie.
Vocea lui Adam Granduciel este foarte plăcută, se potriveşte cu
muzica şi transmite acel feeling de importanţă specific lui Bob
Dylan. Foarte frumos albumul.
1. Swans - "To Be Kind"
Aş fi vrut să pun alt album pe prima poziţie, dar pur
şi simplu nu am avut cum. "To Be Kind" este dificil de descris în
cuvinte. Swans nu au facut niciun compromis cand vine vorba de
viziunea lor pe acest album, iar rezultatul este un material de 2
ore, destul de dificil de ascutat şi foarte inaccesibil pentru
ascultătorul de rând, dar care transcede orice gen de muzică şi
orice concepţii pe care le-ai putea avea în legătură cu muzica.
Melodiile pornesc de la o bază foarte simplă şi memorabilă şi
continuă să dezvolte aceste idei şi să adauge încă un instrument şi
încă un instrument până când piesele sună ca şi când ar fi zgomotul
de fundal al celui mai important eveniment din istoria Pământului.
"To Be Kind" este mai mult o exprienţă decât un simplu album şi
este, în opinia mea, cel mai bun album de anul acesta şi unul
dintre cele mai ambiţioase din ultimii ani.
