Autorul american de romane și poezie pentru publicul tânăr,
pentru adulți și clasele medii, inclusiv Ghost, finalist al
Premiului Național al Cărții pentru literatura pentru tineri și
Look Both Ways, câștigător al Medaliei Carnegie, Jason Reynolds ne
propune o carte intitulată ,,Uită-te pe unde mergi''.
Cartea aceasta trebuia să înceapă în stil mare, afirmă
autorul. Mai exact, trebuia să înceapă cu povestea autobuzului
școlar care a picat din cer. Dar n-a văzut nimeni faza. N-a auzit
nimeni nimic. Toată lumea era ocupată să vorbească despre urși de
apă, să-i buzunărească pe trecători, să facă liste, să-i înfrunte
pe bătăuși, să execute saluturi complicate, să pună la cale o
evadare, să inventeze poante, să se dea cu cremă, să depășească
situații dificile, dar mai ales să se întoarcă acasă de la
școală.
O carte curajoasă, cât zece cartiere diferite, despre ce se
întâmplă după ce sună ultimul clopoțel la sfârșitul ultimei ore,
dar și despre ocolurile pe care le facem uneori nu doar în drum
spre casă, ci și în viață.