Gabriela Adameşteanu a fost, din câte cunosc, ultimul jurnalist
care l-a intervievat pe Ioan Petru Culianu. Se întâmpla în
decembrie 1990, la Chicago. Interviul a apărut în anul următor,
adică în 1991, în revista 22.
Despre același interviu, Gabriela Adameșteanu scrie și în
volumul Anii
romantici,
apărut în 2014, la Editura Polirom.
Începutul anilor ’90, euforic, extatic, haotic, are la Gabriela
Adameşteanu o coloratură nostalgică, motiv pentru care a numit acei
ani „anii romantici”. Volumul din 2014 semnat de Gabriela
Adameșteanu, Anii
romantici,
surprinde efervescența (mai ales a) tinerilor în faţa unei
libertăţi câştigate cu greu, o libertate nouă pentru ei, dar
şi naivitatea lor în acei „ani romantici” – ironia titlului este
evidentă! –, în faţa unei realităţi mult mai complexe decât părea
la o primă vedere. Această naivitate a fost urmată, în mod firesc,
de deziluzii şi regrete. Despre iluzii şi deziluzii este vorba şi
în cartea Gabrielei Adameşteanu: „Mai este un lucru care mi-a
devenit tot mai evident pe măsură ce scriam. Naivitatea mea de
atunci, care nu era doar a mea. A atâtor oameni de bună-credinţă
care «s-au implicat» în presă, în asociaţii civice din anii '90
într-un mod de neînţeles de o parte din contemporanii lor şi de
mulţi din generaţiile următoare. Am devenit conştientă de dorinţa
de a trimite la coşul de gunoi al istoriei efortul idealist al
acelor ani, cu binele şi, eventual, răul făcut. Cartea era gândită
şi parţial scrisă în momentul când am simţit contextul defavorabil
şi mi-am spus: asta e, încă o deziluzie”.
Continuarea textului aici, pe
Literomania
