Zeul din el a murit de mult. Religia lui mai stă în picioare numai preoților care l-au slujit odinioară cu atâta grație. O altă zeitate, dintre atâtea mii, doborâtă de mulțimea durerilor de rând.

Cândva, în lumea lui, era de neînvins, era zeul suprem, părintele tuturor. Cândva tuturor li se părea că nu va fi niciodata doborât, dar toți s-au înșelat. Au trecut secole pentru el și ani pentru alțiiși zeul stă astăzi în genunchi, cerșindu-și sfârșitul, care pare să nu mai vină.

Oare cât să fi trecut de atunci? 9 – 10 ani? Atât a trecut oare pentru muritorul de rând? Pentru că, pentru el, trecuseră milenii. Durerea a dilatat timpul atât de mult încât fiecare lună i se pare un deceniu de tortură.

Trăiește mereu cu impresia că însuși Lucifer, arhanghelul căzut, l-a pus pe masa lui de cazne și l-a transformat în jucăria personală. Imploră în fiecare clipă moartea izbăvitoare deși știe că nu va veni decât...