URANUS (6)

 

6. Demolarea sălbatică a cartierului. Dramele demolaţilor. Moartea bunicii.

 

În 1984, eram student în anul II la Energetică, învăţam, mă distram, sufeream. Învăţam cu plăcere. Totdeauna mi-a făcut plăcere să învăţ, adică să descopăr mereu lucruri noi, să-mi îmbogăţesc cunoştinţele. Bineînţeles, nu o făceam numai din plăcere, pentru că erau şi materii care nu mă atrăgeau deloc. Îmbrăţişasem această specialitate la început din dorinţa de a le cunoaşte mai bine şi de a ajunge în situaţia  de a porni şi opri cazanele uriaşe pe care le construia tatăl meu, apoi impresionat de cum arată o centrală electrică, după ce am făcut o vizită  cu şcoala, pe când eram lăzărist, la ...