Alpiniști între traseele din munți și Muntele Istoriei…
Ion Dulugeac este un scriitor care publică mult, interesat de subiecte diverse, de istorii trecute sau recente. Cărțile sale apar în regie proprie la Editura Romhelion – Mogoșoaia și sunt incluse în mai multe cicluri: Vise spulberate; A fost odată…; Femeile prin viața noastră; Viața la țară etc.
Cu romanul Vânătoarea de himere, autorul readuce în memoria cititorilor un fragment din istoria recentă, legat de contradicțiile sociale ivite după Al Doilea Război Mondial, când lumea s-a reașezat datorită înțelegerilor dintre marile puteri. Romanul a apărut la Editura Romhelion – Mogoșoaia, în anul 2023 și continuă fluxul impus prin stilul de viață la țară.
Se îmbină experiențele unor tineri alpiniști, dornici de aventură, curajoși, iubind natura, cu fenomenele sociale din anii 50-60, când o serie de români s-au retras în munți pentru rezista noilor reguli sociale impuse de împărțirea sferelor de influență în Europa, prin agresiunea fostei URSS, aranjament internațional agreat de învingătorii în războiul încheiat prin durere și suferință. Pe deoparte acest grup, pe cealaltă parte sistemul de putere a statului impus, care dorea să forțeze noile reguli sociale, venite pe filieră străină. Tensiunea se canalizează în această direcție, dar acțiunea este mult mai largă, reia stilul de viață din acea perioadă. Forțele statului au apelat la diverse operațiuni în forță, inclusiv la cluburile sportive de alpiniști care puteau străbate munții pentru a detecta eventualii suspecți. A fost o formă de organizare aflată sub influența fostelor servicii de securitate, ca răspuns la acțiunea celor nu au cedat sub valul istoriei. A fost doar una dintre formele presiunii sociale. Pe de altă parte, împotriva rezistenței din munți s-au folosit trădătorii, persoane infiltrate în grupurile partizane, folosirea cabanierilor de la cabanele din munți, a substanțelor speciale pentru a neutraliza voința luptătorilor, tinere fete care să capteze atenția celor din rezistență, ciobani pregătiți să transmită date, chiar elicoptere. Sunt pagini de istorie preluate în roman, alături de viața de alpinist, cu tablourile vii ale naturii.
Autorul prezintă viața alpiniștilor, greutățile activității aflate între sport și armată, bazată pe forță fizică, pasiune, dotările aferente, regulile pentru validarea unor trasee. Sunt prezentate în detaliu unele trasee în Munții Făgăraș, în Munții Retezat, în alte locuri din țară, chiar din străinătate, cunoscute celor specializați. Este pusă în evidență frumusețea naturală a peisajului românesc, legătura dintre om și natură. Dialogurile dintre personaje sunt vii, bazate pe un realism evident, cu multe expresii mundane, uzuale între tinerii plini de entuziasm. Pe alocuri, aceste dialoguri au o notă documentară, elemente de istorie sunt încastrate în discuțiile dintre personajele cărții. Este stilul autorului de a aduce în atenție probleme fiecărei generații.
Paul Fozocoș este un personaj central, el a condus echipa de alpiniști. A făcut-o detașat de presiunea vremurilor, atent la modul cum se desfășoară activitatea echipei sale, tineri fără prea multă experiență. În roman sunt prezentați și alți alpiniști, unii de renume, ei fiind cunoscuți în lumea sportului, precum Alexandru Floricioiu etc.
Alt tablou se referă la rezistența unor români care nu erau de acord cu noul sistem social, preferau democrația liberală, regalitatea, accesul la viața spirituală a bisericilor, visau libertatea în viața publică etc. Legăturile acestora cu alte zone sociale au fost complexe, au fost mulți preoți implicați în această activitate anticomunistă, intelectuali, sportivi, prieteni cu impact social. Relațiile cu persoanele din centrele urbane erau complexe, primeau resursele necesare din grupări aflate la distanțe mari sau de la cei din zonă. Colaborau cu turiști, ciobani, aveau grupuri de legătură, oameni infiltrați în organele de represiune. Nu de puține ori au eliminat soldații securității, au intervenit în forță pentru a-și păstra unitatea de acțiune (p. 234, p. 370). Au luat din resursele aflate la unele cabane din munți, era și o înțelegere tacită între aceștia și cabanieri, lăsau chiar bani pentru mâncarea obținută… Au avut o grotă special amenajată, din ea activau și țineau legătura prin preotul din sat, acțiunile lor fiind periculoase și eficiente, până în punctul în care a intervenit trădarea (p. 549). Uneori se echipau în soldați ai armatei pentru a deturna atenția forțelor statului.
Ca tipar istoric este prezentată viața lui Nae Trocan, un luptător anticomunist tipic (p. 500). Este inserată o declarație deschisă, curajoasă, a acestuia dată în fața anchetatorilor, după ce a fost trădat de un fost coleg, învățător ca și el.
Un personaj tipic prezentat a fost preotul Vasile Bujor, partizan, abil, având capacitatea de a pătrunde în grupuri sociale, inclusiv în cercul alpiniștilor. Păstrându-și vitalitatea, punând în acțiune capacitatea de a influența oamenii, el a acționat cu încredere și, de multe ori, eficient.
O parte din istoria noastră, bazată pe tensiuni sociale abrupte, cu eroi văzuți sau nevăzuți, de o parte sau alta, cu rezistența în fața istoriei.
Romanul are tablouri de viață, apar personaje istorice precum Smaranda Brăescu, femeie parașutist, pilot, celebră în epocă pentru activitatea sa în slujba intereselor românești. Pentru faptele sale în timpul războiului a fost decorată, se îmbrăca în costume populare românești, participa la evenimente aviatice și s-a opus trucării alegerilor din anul 1946, fiind cunoscută și pe plan internațional (p. 93). A simpatizat cu mulți români, a ajutat, imediat după război, pe cei implicați în rezistența românească. Serviciile de spionaj străine, mai ales cele sovietice, au oprit activitatea ei, fiind o protagonistă cu impact în societate.
Sunt implicați și fotbaliști, viața lor
boemă constituind fundalul epocii, cu personaje celebre, cunoscute
în lumea sportului, cu rivalitatea dintre clubul Dinamo și Clubul
Steaua, cu participarea unor ziariști sau scriitori celebri ai
vremii etc. (p. 284). Este descrisă cu multă culoare atmosfera de
la Restaurantul Lido din Capitală, povestiri cunoscute în folclorul
urban ai acelor ani.
Romanul are titlul preluat din discuțiile alpiniștilor, de multe ori aceștia discutau despre „vânătoarea de himere”, muntele oferind soluții diverse, cu finaluri neprevăzute (p. 469). O spunea chiar Paul Fozocoș, iar tinerii săi alpiniști erau deschiși și optimiști, conștienți de complexitatea vremurilor.
Sunt și momente de iubire între personajele care se mișcă în acest tablou al evului abia trecut, dragostea dintre Mihai Brâncoveanu și Carmen Tănase este una pasională, rupând tensiunea socială, atrăgând atenția asupra vieții ca eveniment suportabil (p. 163). Carmen era și o bună cunoscătoare a traseelor montane, îndrăgostită de munte, participând alături de alți turiști la activități dinamice (p. 141). Deși cei doi nu rămân împreună, clipele aduc o notă de romantism într-o lume reală, apăsată de ceața istoriei.
Viața a avut alte soluții pentru fiecare individ în parte, regulile sociale modelând relațiile dintre membrii unor familii. Autorul introduce astfel de momente în acțiunea romanelor sale pentru a atrage cititorul, a da o notă de dinamism și a pune în mișcare tehnica de marketing literar, necesară pe piața de carte.
Unul dintre membrii echipei de alpiniști este luat cu elicopterul de pe traseele montane și dus la unitatea militară pentru a-și executa stagiul militar, obligatoriu în acel timp (p. 478).
Sunt incluse și legendele muntelui: „O fată frumoasă de împărat era sortită de tatăl său unui zmeu, dar ea a fugit în munți în ziua nunții, pentru a nu se mărita cu zmeul. Urmărită de zmeu pe crestele Făgărașului, fata de împărat ajunsese la casa Zârnii, care o scăpă transformând-o în stană de piatră. Tot muntele unde a ajuns fata de împărat are aspectul unei fete adormite, cap, piept, brâu, picioare, iar stânca ce domină muntele pare o uriașă statuie a lui Brâncuși…” (p. 364).
Vraja muntelui a pus stăpânire pe mulți iubitori ai muntelui, alpiniști, turiști, țărani, oameni ai naturii. Autorul reține în numeroase pagini peisajul frumos, îl descrie cu pasiune, transmițând dinamic mirajul zonei: „Peisajul era minunat, iar în curtea unei stâne de alături, trei cai mugi ai unui pădurar stăteau la păscut într-un padoc mare. Toate iepele ținute pe pășune păreau destul de odihnite și, de cum au fost lăsate libere, au început să alerge în viteză, în cercuri largi, pe marginea interioară a gardului de padoc. Umbrele cailor în galop alergau alături de aceștia, urmărindu-i îndeaproape și oglindindu-se în apa râului Bârsa care tremura ușor în briza amiezii. Întreg acest început de toamnă se oglindea în luciul șters de umbrei al apei, peste care pluteau nori albi, cafeniu-vineții, care se rostogoleau pe bolta senină pentru a se deșira grabnic în suflarea vântului din nord către Predeal” (p. 192).
Un roman cu acțiune alertă, cu tineri plini de viață, pe un fundal istoric complicat, pendulând între eroism, jertfă, boemă, iubire, în peisaje deosebite, viața și moartea se împletesc subtil, cu accente tragice, dar și în evenimente optimiste. Perioada s-a reflectat destul de mult în documentarele televiziunilor, în cărțile apărute după anul 1989, când s-au deschis larg porțile libertății de exprimare, în cărțile de istorie, monografii ale unor zone etc. Între curaj și trădare există o linie frântă, dar evidentă, se sugerează fragilitatea și frumusețea vieții, o istorie pe care mulți s-au cățărat, alpiniști oportuniști…
O poveste în care autorul a pus ceva din neliniștile sale, nostalgic uneori după anii tinereții, deschis spre o mărturie necesară…
Constantin Stancu
*Text apărut în rev. „Vatra veche”, nr. 4/2025
