Perseverand in atingerea pe rand a celor mai inalte culmi din Romania, am hotarat sa mergem in vizita la cei doi gemeni ai Muntilor Fagaras: varfurile Lespezi (2517m) si Cornul Caltunului (2510m).

Am verificat pe indelete care ar fi traseele si am constatat ca informatiile sunt destul de putine, deoarece nu multa lume isi propune sa ajunga pe aceste doua varfuri. Nu m-am intrebat nici o clipa de ce, am presupus doar ca din cauza ca nu sunt in top 3.
La cele doua varfuri se poate ajunge de la Balea Lac, pe un drum destul de lung, care coincide cu traseul spre Varful Negoiu pana la Lacul Caltun, dupa care traseele se despart. Am gasit insa un alt traseu care era mai scurt. Plecarea era de la cabana Piscul Negru, mers aproximativ 4 ore pana la Varful Lespezi si apoi o ora pana la Varful Caltun. In plus daca plecam dis de dimineata, aveam timp sa facem inca 3 ore pana la Varful Negoiu. Ce mai visam sa facem 3 varfuri intr-o zi...

Asa ca intr-o dimineata frumoasa de vara, ne trezim devreme si pornim spre Piscul Negru. Aici parcam masina, cautam semnele pentru traseu si pornim la drum, nu inainte insa de a ne imprieteni cu un cal frumos care pastea linistit in mijlocul cararii ce ducea in padure si care ne-a urat "drum bun" cu o serie de nechezaturi, inainte ca noi sa ne afundam in padure. La marginea padurii se vede intrarea intr-o mina abandonata, din care curge un rau contaminat, nepotabil, deci mare grija. Nu am inceput bine traseul si a inceput urcusul, urcus prin padure, printre copaci, pe carari abrupte, printre crengi cazute si frunze uscate din toamna trecuta. Era dimineata si aveam energie din plin, dar si asa acest urcus ne-a chinuit un pic. Ne obisnuim cu situatia, gandindu-ne ca vom avea parte si de portiuni mai usoare unde ne vom trage rasuflarea. Mergem asa, prin padure aproape 45 de minute, dupa care iesim in golul alpin. In fata noastra se inaltau culmi inverzite care urcau pana la cer. Ele se uneau intr-o vale destul de adanca unde curgea un firisor de apa. Pe o parte a vaii, pe Piciorul Lespezilor pasteau niste oi, iar pe cealalta parte, pe muntele Podeanu, niste cai frumosi isi faceau siesta. Frumos... Ne uitam inainte sa vedem daca se vede destinatia finala. Ne cam dam cu parerea care este varful Lespezi si unde o fi varful Negoiu, fara insa a fi siguri de ceva. A fost placerea noastra sa ne dam cu presupusul inainte de a mege mai departe, pe langa stana drumului ce ducea pe munte. Urcarea continua si dadea impresia ca nu are de gand sa se opreasca. Ma uit in fata cu speranta ca va urma macar o coborare sau macar o zona plata, dar nimic. Urcam in continuu. La un moment dat, panta devine mai lina. Picioarele mele se bucura de noua senzatie. Ridic privirea si vad in fata o culme ce urca continuu pana dincolo de nori. Partea vizibila spre noi a acestei culmi este formata dintr-o mare stanca, destul de neteda, avand aspect de lespede... de aici poate si numele varfului. Cineva spune ca acolo, in acei nori, este Varful Lespezi. "Iara ne dam cu parerea", imi spun. Continuam urcarea, care devine din ce in ce mai abrupta. Drumul ducea, intr-adevar, spre acea culme din nori. Din cand in cand, norii se dadeau la o parte si dezgoleau partea stancoasa a versantului si varful indepartat. Ma uitam spre acea inaltime, de-a lungul acelui urcus neincetat si necrutator si ma intrebam a mia oara: "Ce imi trebuie mie sa urc pe munti?".... aveam sa imi raspund peste cateva ore. In acele momente de urcurs, oboseala, soarele care ne cocea, vantul care din timp in timp ne batea, toate acestea se impleteau intr-un mod neplacut si dadeau o dulce senzatie de epuizare fizica si psihica, dar am perseverat, am depasit toate intrebarile existentiale pentu a ajunge sus. Dupa 3 ore si 40 minuate am ajuns sus, pe varful Lespezi, de unde s-ar fi putut vedea toata creasta Fagarasului si Varful Negoiu atat de maiestuos... daca nu era ceata. Ne-am luat masa, fiecare pe stanca sa si daca nu ma insel, in tacere. Dupa masa, energizati, am putut sa ne bucuram de faptul ca eram pe varf, asa ca ne-am facut poze cu steaua rasturnata de acolo, cu semnul care scria numele si inaltimea varfului, am mai zabovit un pic pe acolo povestind. Recunosc ca eram un pic dezamagiti de ceata care ne inconjura si ne ascundea totul. Deodata aud un tipat: "uite Caltun, uite Caltun!"; ceata s-a ridicat un pic cat sa vedem ca o fantoma, urmatorul target, varful Cornul Caltunului, care se afisa in fata noastra in toata maretia sa, cu muchiile sale colturoase, facut doar din stanci gri. Ceata ne-a invaluit din nou.

Odihniti si energizati, pornim mai departe dupa semne, insa le-am pierdut foarte repede. Ne-am imprastiat un pic printre pietre in cautarea unei cai care sa duca pe directia dorita. Nu prea erau multe optiuni, insa in final am gasit calea. Aceasta trecea printr-un horn pe care trebuia sa ircam si in partea lui superioara sa il traversam, dupa care printre stanci si apoi pe marginea haului spre varf. Nu stiu ce mi-a dat putere sa merg pe acest traseu, sa imi depasesc temerile, sa stau agatata pe stanci, sa ma strecor si sa urc pe stancile ce formau traseul spre varful Cornul Caltunului. Aici am gasit o serie de "momai", adica movilite facute din pietre, de inaltimi de peste 1 m, care marcau varful. Mare mi-a fost satisfactia sa ajung acolo si sa primesc si felicitarile incurajatoare de la cei care aveau o banuiala ce ar fi putut fi in mintea mea pe aceasta portiune de traseu. Nici aici ceata nu ne-a lasat sa vedem ce este in jur, insa nici nu mai conta. Provocarea depasita a fost suficienta, asa ca veseli ne-am adus contributia la cresterea momailor punand fiecare cate o piatra deaspra celor existente si apoi ne-am hotarat sa ne intoarcem pe Lespezi. Pana sa plecam, cat inca eram pe marginea haului, am avut marea surpriza sa se ridice iara ceata si sa ni se arate, undeva jos, foarte jos, cam 400m mai jos, minunatul lac Caltun. Abia acum, vazand zidul de stanca ce cobora abrupt asa de mult, am avut o senzatie accentuata de disconfort sa stau acolo pe margine, asa ca am grabit pasul sa ajung la ceva ce numeam eu "mai sigur". Acolo am reusit si eu sa stau linistita si sa admir privelistea, pana ce a navalit ceata din nou.

Ne-am regrupat pe pajistea dinainte de urcarea spre Lespezi sa decidem daca mergem mai departe spre Negoiu sau nu. Prognoza meteo spunea ca in 3 ore va incepe ploaia, asa ca nu prea aveam timp sa ne continuam traseul spre Negoiu si am decis intoarcerea in siguranta la locul de odihna si refacere. Am urcat din nou pe varful Lespezi, unde am avut marea surpriza sa se insenineze pret de mai multe minute si am putut sa ne bucuram ca niste copii de cele ce ni se aratau in fata: lacul Caltun sclipind in soare, varful Cornul Caltunului care avea acum alti musafiri, varful Negoiu a carui dezgolire a produs multa bucurie celor care erau pe el si multe altele. Am stat aici minute in sir, nesaturandu-ne sa privim in jur. Atunci mi-am raspuns cu adevarat la intrebarea de pe traseu: satisfactia de a fi aici sus, depasind propriile limite, traind aceasta aventura pana la capat, acestea sunt o parte din motivele care ma fac sa tot merg spre inaltimi.

Urcarea a fost o mare provocare, insa nici coborarea nu a fost o floare la ureche. Coborarea nu te oboseste prea mult la respiratie, dar presiunea pe care o pune pe articulatii si picioare in general, te poate face sa te tarai pana ajungi jos. Nu e de mirare ca articulatiile unora dintre noi au avut de suferit. La coborare am admirat in toata splendoarea ei creasta Piscul Negru care se intindea in fata noastra de la stanga la dreapta, cu unduirile pasunilor sale domoale si netede. Tot acum avem timp sa admiram caldarea Paltinului su saua Paltinului in departare, sa vedem portiune din Transfagarasan, precum si lacul Vidrarul abia distingandu-se in zare. Distingem in departare Varful Moldoveanu cu Vistea si Varful Vanatarea lui Buteanu si Capra. Pe tot drumul de coborare ne miram de cat am urcat si ce avem de coborat.
Seara, la cabana, abia mergeam... cred ca eram de-a dreptul comici cu mersul nostru leganat, dar cu vise mari pentru zilele urmatoare.
Acum gandindu-ma la acest traseu imi dau seama de ce nu am gasit informatii diverse cu trasee spre aceste doua varfuri, nefiind multi cei care se aventureaza pe aceste creste. Unul din motivele pentru care nu este facut acest traseu, este ca este in afara crestei principale turistice din Fagaras, iar celalalt motiv este dificultatea traseului.
Unele guri sustin ca traseul spre cele doua varfuri este cel mai greu accesibil dintre toate traseele spre varfurile de peste 2500m, dar noi nu le mai credem...