ÎN CAUTAREA IEŞIRII PRIN
CER
Scrisul lui Vasile Andru din romanul
Muntele Calvarului curge simplu, firesc, aproape frust, dar
căutând profunzimea sau secretul divin. Romanul a fost propus de
Editura Emia în anul 2003, prezentând o întâmplare din anii 80, din
epoca refugiului multilateral dezvoltat, dintr-o vreme cunoscută
unor generaţii în viaţă, dar necunoscută pentru cei tineri, uitată
de cei care se uită pe ei într-o vreme a curgerii rapide spre
neviaţă. Un roman imposibil de publicat înainte de 1989, şi greu
citit pentru că oamenii nu mai au timpul necesar lecturii, un roman
al crizei umane din toate vremurile. Un român din Orăştie este ucis
de două persoane simple, muncitori, pentru a-l jefui, dar justiţia
timpului nu poate duce cazul spre final din cauza crizei de sistem,
din cauza magistraţilor obosiţi de propagandă, de frică, de
neglijenţă, de eroare, de indiferenţă, de moarte spirituală.
![]() |
Vasile Andru - Sursa Interent |
Povestirea merită urmărită, se petrece
în Orăştie, la Sarimzegetusa, o ipotetică reşedinţă de judeţ, o
capitală a unui tărâm care trimite la Muntele
Calvarului.
Drama sufletească pe care o propune
scriitorul este aceea a găsirii căii spre altceva care înseamnă cu
adevărat viaţă.
Din toate aceste întâmplări, unii
caută ieşirea prin părăsirea ţării, alţii prin refugiul într-o lume
iluzorie a credinţei şi parapsihologiei, alţii prin căderea
spirituală, alţii prin absenţă, alţii în meditaţia transcendentală,
alţii prin eşec.
Această căutarea în identitatea
fiecăruia pentru a-şi regăsi forma de unu în acel unu de început
este tensionată, dramatică, dar eliberatoare.
Pe firul povestirii reporterul, care
caută motivaţiile crimei şi făptaşii aflaţi în imediata vecinătate
a organelor de justiţie, ne prezintă criza din sistemul care ar
trebui să ducă spre dreptate şi adevăr, ca spre
un punct de echilibru. Din păcate criza este ireparabilă, iar cei
care descriu falimentul moral cel mai bine sunt judecătorii,
experţii, poliţiştii care ştiu, recunosc, dar tac într-o uniune de
breaslă care îi caracterizează ca aflaţi în ruină.
Conştiinţa eşecului la aceşti oameni
din justiţie este bine conturată, iar foamea lor după bani,
poziţie, nume şi promovare este imaginea falsului intelectual
neputincios să -şi rezolve problemele personale şi ale semenilor
săi.
Milu Calcantaur, specialist în
criminalistică şi medicină legală este prototipul omului din
justiţie care „știe” - citez: „Căruţa asta a dreptăţii eu o urnesc
prin bani şi printr-un cod misterios de relaţii. Dacă tu eşti
convinsă că cei doi au ucis, dacă tu ai probele tale, dacă aceste
probe sunt deconspirate de Justiţie, tu vii la mine şi-mi spui. Iar
eu urnesc căruţa spre ocnă. Ţine nu-ţi cer mult. Dă-mi 15.000 de
lei şi spune ce dreptate vrei. Fac un certificat medico –legal cum
trebuie: ţi-l bag direct după gratii”.
De remarcat la scrierea lui Vasile
Andru căutarea esenţei umane într-un secol în cădere. Unele fraze
din roman sunt cristal pe un fulg de nea, cu trimiteri spre
Dumnezeu. Din păcate prozatorul caută ceva dincolo de credinţă şi
har, cauză o mixtură dintre creştinism şi spiritualitatea asiatică,
la modă printre intelectuali. Eşecul experienţelor spirituale ale
personajelor, cu trimiteri spre yoga şi alte bucurii interne
dovedeşte că valorile creştine în esenţa lor nu pot fi completate,
nu pot fi modificate pentru simplul fapt că Dumnezeu este acelaşi
ieri, azi şi mâine. Ratarea valorilor creştine de către personaje,
în măreţia şi simplitatea lor, dovedeşte eşecul omului, falimentul
şi depravarea sa.

Cunoaşterea - sete împinsă spre
limită, pentru a se putea afla acel altceva, omul în esenţa sa este
împins spre sublim, dragostea pare o umbră, discursul caută mereu
ceva, scriitorul călătoreşte în istorie, atingând politicul,
oamenii sunt dezorientaţi acolo unde nu au un punct de echilibru şi
unde este imposibil să coordonezi existenţa spre locul stabilit de
Dumnezeu. Personajele trăiesc o dramă, autorul este înăuntrul
povestirii cu drama sa precum veacul în mintea omului.
„Mă gândesc la Mioriţa şi la
Caragiale. Cele două semne emblematice ale spaţiului carpatic:
primul este genetic, ancestral; al doilea este ploconul istoriei
târzii. Fatalitatea sub care stă acest spaţiu, tragismul şi
carnavalescul. Omorul ritual şi balul mascat. Dinspre Carpaţi spre
planetă”.
Dincolo de paginile romanului, fiecare
trebuie să îşi caute muntele eliberator, dar acesta pare a fi
Muntele Calvarului.
Constantin Stancu