Răsplata lui Sven © Daniel Onaca

După ce s-a-’nchinat Crucii lui Hristos,

regele sveonilor, Harald, ridică

pe mormântul maicii sale, un morman de pietre

cât o catedrală… Poporul s-a revoltat!

Izgonit din regat, regele fugi în Wendland, unde

întemeie cetatea Jomsborg cu ziduri sfințite

chiar de vestitul Absalom, arhiepiscopul.

Tronul fu preluat de Sven, fiul său, care

fu răpit de oamenii lui Harald,

dus la Jomsborg și hărăzit morții.

Unii însă au gândit că era mai cuminte

să-l cruțe:

”Poate fi răscumpărat cu preț bun”, ziceau ei.

Mare fu durerea sveonilor aflând vestea

din gura solului: de trei ori greutatea lui în aur

și argint vor trebui să plătească, dacă

îl voiau înapoi pe regele lor.

În zadar fu golită visteria regatului;

comoara strânsă tot nu ajungea.

Doamnele de viță au renunțat atunci

la inele și la brățări, la cercei și coliere…

la toate podoabele cu care se-mpodobeau la ospețe.

Doar astfel putu fi-’mplinită voința

vecinilor de peste mare.

După răscumpărarea sa,

regele Sven le-a recunoscut supușilor dreptul

peste păduri și pășuni (proprietăți regale

până atunci).

Nici sacrificiul doamnelor n-a fost uitat:

suveranul stabili prin lege că cele care, înainte,

fuseseră date la oparte de la vălău,

avea-vor drept de moștenire egal cu bărbații,

în caz de moarte.