Verdele este una dintre cele mai instabile culori cu care ne delectăm privirile aproape întregul an. Trecând în mai multe nuanțe foarte lent, natura își schimbă înfățișarea fără a cauza schimbări bruște percepției noastre, anume pentru aceasta verdele este culoarea pe care ochiul o accepta cel mai ușor și are un efect neutru asupra psihicului uman, fiind chiar o culoare ce poate calma persoanele nervoase. Verdele se obține la amestecul dintre galben și albastru. Știam acest truc din școală și îl foloseam atunci cînd mi se termina culoarea verde din acuarele. Pentru mine această culoare era cea mai deosebită și, din toate culorile, anume verdele era cel care dispărea cu mult înaintea altor culori, așa că urmau experimentele dintre contopirea galbenului cu albastru. Uneori era enervant, fiindcă nu obțineam nuanța de verde dorită, ba chiar era tot mai diferită de fiecare dată când făceam amestecul, poate anume din această cauză co...