Fericită pentru concretizarea unui demers de suflet:
VIOREL CĂPITANU, "CETĂŢEAN DE ONOARE" al Bacăului
Un OM care merita cu prisosinţă acest titlu pentru tot
ceea ce a făcut pentru istoria acestui judeţ, pentru oamenii
muzeului, pentru îmbogăţirea patrimoniului instituţiei noastre şi
nu în ultimul rând, pentru alesele sale calităţi morale şi
umane.
Dincolo de calitatea domniei sale de specialist şi
înainte de orice, DOMNUL VIOREL CĂPITANU, a fost un om moderat,
discret, politicos şi corect, s-a dăruit cu multă însufleţire
meseriei de muzeograf şi iniţierii tinerilor istorici sau angajaţi
ai instituţiei, toate acestea şi multe altele conferindu-i, pe
drept cuvânt, recunoaşterea unui om cu alese însuşiri morale şi
profesionale, care a slujit cu real devotament pe altarul muzei
Clio.
Iar ca director a ştiut să aprecieze, să identifice şi
să susţină angajaţii care prezentau potenţial şi să facă evaluari
doar în funcţie de calităţile profesionale. A ştiut să fie prieten,
a ştiut să fie OM.
O să închei citându-l pe jurnalistul Gheorghe
Bălţătescu, care s-a bucurat foarte mult la aflarea veştii, dar
care din cauza unor probleme de sănătate, nu a putut fi alături de
noi la ceremonia de acordare a titlului.
„Modestia, discreţia, profesionalismul, amabilitatea,
fermitatea calculată, pasiunea pentru arheologie – istorie şi
tenacitatea i-au fost şi îi sunt coordonate în viaţă. N-a bătut cu
pumnul în masă niciodată, a bătut însă insistent la uşile celor
care conduceau şi hotărau destinele fostei regiuni şi ale judeţului
Bacău. Nu pentru el, ci pentru binele şi prestigiul unei instituţii
care s-a născut din nimic şi a ajuns marcă şi brend: Muzeul de
Istorie, acum Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”
Bacău”.
Mulţumesc pentru colaborare, Cristi Plantos! Ştiu cât de
mult îl preţuieşti pe dnul Căpitanu. Mulţumesc, dna Eugenia
Antonescu!
Mulţumiri şi celor care au fost alături de noi la
ceremonia de decernare a titlului. Mulţumesc, Florentina
Dăscălaşu!
https://www.desteptarea.ro/festivitate-de-decernare-a-unui-nou-titlu-de-cetatean-de-onoare-la-bacau/?fbclid=IwY2xjawFJYV1leHRuA2FlbQIxMAABHV4O3ce86mWP32hOwNa-65M49vQNeNAYess7rHgBMCxQfWRfH0tIXADnWg_aem_JVIiZEcOQoNMlyOt_evhKQ