Noi, maghiarii din Ardeal

De la 1990 încoace, când bolșevicii și prostimea adunată la Alba Iulia huiduiau pe Corneliu Coposu, până când Noua Dreapta defila pentru a înfricoșa maghiarii în localitățile unde trăiau de secole, nivelul de măreție ce ar trebui să caracterizeze o sărbătoare națională a coborât tot mai jos și mai jos. (…) Fiecare națiune din Ardeal ar trebui să-i țină în frâu pe național-șovinii săi: adică maghiarii să-i oprească cu dârzenie pe tâmpiții naționaliști ai lor, și românii să facă la fel cu ai lor. Cred și în acest moment că nu duce la nici un rezultat dacă arătăm cu degetul spre naționaliștii “lor” dar nu zicem nimic când vine vorba de extremiștii naționaliști de-ai noștri. Din păcate așa-numitul dialog rareori depășește acest nivel de mahala, cea mai frecventă replică fiind “ba a mă-tii”… (…)

Îi las pe prietenii mei români să analizeze și să se bată cu coșmarurile lor daco-ortodoxe și național-comuniste. Noi, maghiarii din Ardeal avem destulă treabă cu coșmarurile noastre hunice și scițiene, să nu mai zic sumeriene, de supremație iredentistă și fantezii de milioane de comitate unde și Iisus era prinț ungur. Detest când ungurii de pretutindeni se plâng și poartă doliu de 1 decembrie, fără să dea o șansă pentru conciliere. Detest la fel când românii fâlfâie drapele în aceeași zi prin localități din Secuime. Că nici românii ăia nu vor conciliere. Detest când organizații politice din Ungaria de azi vin și se amestecă în viața ardelenilor. Detest când regățenii ce n-au văzut un maghiar ardelean în viața lor vor să salveze frații români de bau-baul bozgoresc.