Nivelul de trai al românilor între anii 1867-1914

Vorbind strict material, românii din Transilvania, Părțile Ungurești și Banat, o duceau mai bine ca cei din Vechiul Regat. Românii aveau niște bănci populare care creditau burghezia și țărănimea locală. Ei erau „mai egali”, d.p.d.v. economico-social, decât maghiarii ardeleni, aveau ceva mai mulți țărani mijlocași și bogați, mai ales spre finalul perioadei dualiste și își formaseră o burghezie numeroasă și prosperă, în majoritatea orașelor din Transilvania, Banat sau Părțile Ungurești. Maghiarii aveau nobilime, aristocrație, burghezie orășenească, dar aveau și foarte mulți săraci. În general, economia creștea rapid și mai rapid în zona regatului maghiar, decât în cea imperială austriacă, pentru a reduce decalajele existente. Majoritatea oamenilor nu păreau foarte preocupați de problemele naționaliste, etnice, ci mai degrabă de prea multă birocrație și centralism legislativ.

Până în anul 1879, limba maghiară nu a fost obligatorie pentru români sau sași, de fapt pentru orice altă comunitate etnică, deși era limba oficială a statului. Nu mai mult de 20% dintre români și cca 40% din sași, vorbeau limba oficială. Sigur, dacă excludem analfabeții, care erau cam 65%, procentele cresc semnificativ. Ca să ajungi sus, în societatea timpului, era obligatoriu să știi maghiara sau germana, lucru absolut normal și care era, de fapt, un mare avantaj, fiindcă aveai acces la universități valoroase din Ungaria, Austria sau Germania, aveai acces la funcții de stat, etc., etc.

Majoritatea școlilor românești, sătești, medii sau superioare, țineau de biserică, greco-catolică sau ortodoxă. Nu erau de stat, ci erau confesionale, la fel ca la sași. Și a fost foarte bine așa, deși unii mari patrioți invocă azi faptul, că românii sau sașii n-aveau școli de stat. Nici nu aveau nevoie și mai ales, nu ar fi fost în favoarea lor, ca etnici români. Bisericile naționale știau foarte bine ce aveau de făcut. Predarea se făcea evident în limba română. Ceea ce s-a întâmplat după 1879, era că s-a făcut obligatorie predarea limbii maghiare (NU predarea în limba maghiară) și în școlile acestea.

D.p.d.v. politic, situația a fost mai ambiguă. Maghiarii, dorind să limiteze accesul minorităţilor în parlamentul de la Budapesta, au mărit censul, în cadrul votului cenzitar, pentru Transilvania. Cum maghiarii reprezentau procentual mai mult, din pătura mai bogată, ei trimiteau cei mai mulţi reprezentanţi în parlament. Dar, mai ales după 1890, numărul românilor cu stare începuse să crească, aşa că a crescut şi numărul românilor care puteau vota. Existau români care votau partide maghiare şi maghiari care votau partide româneşti, este o realitate. Sașii au avut mereu parlamentari numeroși, fiind cea mai bogată comunitate din Transilvania.

Numărul funcționarilor români, raportat la procentul populației, care era de cca 55% în anul 1910, la nivelul Transilvaniei, Banatului și Partiumului era relativ mic, fiind nu mai mare de 10%-15%. Notarii români, erau undeva la peste 20%. Accesul la funcții (mai) importante era condiționat de o loialitate declarată față de națiunea maghiară, vă dau și un exemplul vestit, cel al primarului (german) din Timișoara anilor 1900, Josef Gemml, care spunea despre el, „eu sunt un patriot maghiar de naționalitate germană”. Iar când a fost întrebat despre lipsa școlilor de limbă germană din Banat, a răspuns „păi nu le cere nimeni, deoarece părinții au înțeles importanța stăpânirii limbii maghiare”.

Ținând cont de unde au pornit, după abolirea completă a iobăgiei în anul 1849, cu toate șicanele reale ale administrației maghiare, relativ ușor de contracarat de intelighenția românilor, perioada respectivă a fost cea mai bună din istoria modernă, pentru românii din Ardeal, Banat sau Părțile Ungurești. Ei au reușit să aibe o clasă de fermieri bogați, care posedau întinse domenii agricole, aveau o burghezie orășenească, putem spune, egală cu cea a sașilor sau maghiarilor, erau mai alfabetizați în românește decât regățenii și aveau elite de o calitate foarte ridicată. Nu trebuie uitat, când vorbim de procente, că eram totuși, o națiune cu cca 85% țărani.