Întâlnirea cu marele Iorga

Ioan Slavici a fost întemnițat si condamnat la moarte de autoritațile din Budapesta fiindcă a susținut cauza românilor. Douăzeci de ani mai târziu, pe când avea 70 de ani, a fost întemnițat de camarila lui Brătianu fiindcă susținea ideile autonomiste ale provinciilor. Redau mai jos un fragment din memoriile sale.

Sunt și eu „de dincolo” și-mi cunosc frații cum numai puțini îi vor fi cunoscând , iar aici am venit om făcut, încât nu am putut să mă asimilez luând obiceiurile, apucăturile și felul de a vedea al oamenilor cu care trăiesc aici, ci am rămas tot „mocan”, om mai mult ori mai puțin nesuferit pentru cei subțiați de „civilizație”. Sunt dar cuprins și eu de simțământul că nu mai au frații mei rămași acasă ce să aștepte de la România, pe care atât de mult o iubesc. Ceea ce au fost nevoiți să vadă cu ocazia expoziției i-a întristat, iar faptele petrecute astă primăvară i-au înstrăinat de România. (…)

Stau pe ganduri, ma uit Imprejurul meu si nu Indraznesc sa ma bucur de norocul cel mare, ba cateodata jale adanca ma cuprinde In fata TEMERII ca nu cumva maine ori poimaine la Chisinau, la Cernauti, la Brasov, la Cluj, la Oradea Mare, la Arad, la Timisoara, ba pana chiar si la Sibiu sa fie cum E AZI la Bucuresti.’ Eu nici dupa ce am plecat de la Magurele, nici In timpul razboiului, nici prin temnitele nationale romanesti, nici dupa ce am scapat de la Vacaresti n-am ajuns sa ma pot Incredinta ca au strainii nevoie de marturisirile noastre pentru ca sa se dumireasca ce pretuim si sa ma caiesc de a fi zis ceea ce am zis. Tragand pe ici, pe colo cu urechea, m-am Incredintat, din contra, ca nu sunt putini cei ce sustin ca In Basarabia, In Bucovina, In Ardeal, In Banat si pe Crisuri starea romanilor e mai BUNA decat In fostul regat roman. (…)

In drum spre Curtea Martiala mi s-a Intamplat sa-l Intalnesc pe marele nostru istoriograf Nicolae IORGA. Trecea mergand spre Academia Romana prin fata palatului Stirbei, iar eu ma aflam In cealalta parte a strazii mergand spre Biserica Alba. Zarindu-ma, el s-a oprit si M-A SCUIPAT tare si cu multa OSTENTATIE, Incat trecatorii s-au oprit ca odinioara cand cu bine stiutul Ionas. De asta data nu m-am mai crucit si m-am marginit a-mi zice: «Astuia nici la cele mai adanci batranete n-o sa-i mai vina mintea!».