Suntem tot timpul pe fugă. Alergăm, în mare viteză către idealuri. Zburăm cu supersonice prin viață, făcând câte o escală pe aeroportul fericirii, al speranței sau al optimismului. Realimentăm și pornim, din nou, în goană, spre drumul vieții. Viteza acesta, prea mare, nu ne permite să ne bucurăm de lucrurile mărunte din jurul nostru.

Stresul continuu, provocat de frica zborului, de eventualele turbulențe, de toate celelalte obstacole de care ne lovim sau de problemele pe care le întâmpinăm, ne îndepărtează de frumusețea vieții. Asfel devenim tot mai încruntați, mai supărați, mai triști. Zâmbetele rămân doar o reacție a zborului…