Cărțile care se vor lansa la Hațeg
în data de 26 august 2017
Cronica literară –Constantin Stancu:Raul Constantinescu,
Străvechi tradiții și creații populare din Țara
Hațegului,Editura SAECULUMI. O., București, 2017
Deschideri de orizont: Folclorul din Țara Hațegului, un
Ardeal în miniatură
Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia
de folclor Străvechi tradiții și creații populare din
Țara Hațegului*, culegere monografică de succes. A cules, a
ascultat, a analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a
dat direcții noi într-un domeniu cultural interesant și profund.
Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura de această
carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet profund, ancorat
în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al
literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și
pe certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură
dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante
ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu,
B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae
Densușianu, Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a
reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze
eforturile într-o direcție concretă, realizarea sa fiind una
emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din
Țara Hațegului.
Cum singur afirmă, lucrarea începe cu Deschidere de
orizont, prezentându-ne Țara Hațegului în toată complexitatea
ei. O zonă conservatoare străbătută de influențe venind din mai
multe direcții, din Banat, din Oltenia, dinspre Sibiu, o zonă
înconjurată de munți, o cetate naturală. Influențele au marcat
viața oamenilor și asta se poate constata din cuprinsul cărții.
Munții Retezat, Munții Șurianu, Munții Poiana Ruscă, Munții
Țarcului, metereze și mesaje pentru cei din loc și pentru cei care
doreau să vină aici. Sunt curente, sunt paliere istorice, de la
vechile culturi ale omului primitiv la cultura precreștină sau
cultura creștină, de la omul stăpânit de frici la omul care a
convertit frica în poezie, muzică, strigăt, colind, poveste cu
ieșire la cer.
Monografia prezentă este bine consolidată prin
organizarea materialului, prin explicațiile date, prin analizele
pertinente, prin legăturile cu operele anterioare din domeniu, prin
dragostea autorului pentru oamenii locului.
Raul Constantinescu a adus mulțumiri celor care l-au
ajutat să realizeze această carte, de la oamenii simpli și
pasionați din Țara Hațegului, oameni pe care i-a cunoscut și i-a
prețuit, mulți la număr, la profesori de liceu sau școală generală,
apoi domului profesor universitar dr. Ion Cuceu din cadrul UBB
Cluj-Napoca, structurilor de specialitate din Academia Română,
profesorului dr. Ionel Oprișan, directorul Editurii Saeculum I.O.
București.
Autorul precizează că munca sa a fost una asiduă și că
s-a străduit să selecteze texte de folclor literar originale prin
care pronunțarea specifică a graiului hațegan s-a păstrat cu multă
acuratețe, cuvintele având sonoritatea din locul acesta mirific.
Cine trăiește în această zonă va recunoaște în conținutul
monografiei specificul zonei și se va recunoaște cu bucurie. Cartea
are un motto mai lung, textele preluate din Ion Pop-Reteganul și
Ovid Densușianu ne aduc astfel argumente pertinente în ce privește
lumea în care este invitat cititorul să plonjeze cu entuziasm.
Câteva note biobibliografice ne prezintă pe Raul Constantinescu ca
profesor, omul care a fost activ în Țara Hațegului și este activ, a
colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de
folclor la importante reviste de cultură din țară, a publicat opt
volume de versuri și a fost prezent în domeniul cultural din zonă.
A influențat multe persoane și i-a îndrumat spre domeniul culturii
prin activitatea de profesor sau de poet. De remarcat că în
postfața monografiei, fostul elev al autorului, conf. univ. dr.
George Ardeleanu de la Facultatea de Litere, Universitatea
București, are cuvinte de apreciere pentru prezenta antologie de
folclor: „Ceea ce fascinează, fie și la o <<repede
ochire>> asupra corpusurilor de texte incluse în volumul de
față, dincolo de diversitatea tematică, motivică, simbolică ori
stilistică, sunt multiplele interferențe culturale care
caracterizează patrimoniul spiritual al Țării Hațegului, imaginea
de palimpsest creat prin suprapunerea diverselor straturi de
culturi și civilizații succesive, contaminările tematico-simbolice
și poetice, care vin, în opinia autorului, din preistorie până în
prezent” (p. 468).
În prefața lucrării, prof. univ. dr. Ion Cuceu
(Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca/ Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române)
reține: „Colindele din Hațeg, cum bine a intuit autorul acestei
monografii etnologice zonale, sunt larg cuprinzătoare motivic și se
disting față de cele din alte vetre ale colindatului tradițional
prin densitatea și profunzimea aderenței la stratul precreștin
peste care s-au suprapus mai multe rânduri de influențe creștine,
de <<vârste>> și <<consistențe diferite>>.
Raul Constantinescu le-a ales atent și a reliefat
consubstanțialitatea lor cu temele mari ale creștinismului cosmic,
le-a pus în valoare mai bine decât alți cercetătorii anteriori, cu
aceeași ardoare și stăruință ca marele filolog antecesor Ovid
Densușianu sau ilustrul antropogeograf Ion Conea” (p.
11).
Volumul are inserate mai multe fotografii, hărți,
comentarii, un rezumat pertinent, un glosar, indice de localități,
indice de interlocutori, de culegători, note, observații și
explicații, o bogată bibliografie. În mod evident, autorul a lucrat
și a avut multiple relații spirituale cu foarte mulți oameni ai
Țării Hațegului, pe care i-a cunoscut, ascultat, i-a încurajat,
prestând o muncă dificilă dar și plină de satisfacții și bucurii.
În rezumatul monografiei, Rau Constantinescu ne prezintă pe scurt
această lucrare, o face cu multă rigoare, cu atenție, punând accent
pe domeniile importante ale folclorului din Țara Hațegului. Sumarul
este redat și în limba engleză pentru a introduce pe cititorul
străin în universul de excepție din zona vizată.
Deschiderea de orizont în tărâmul folclorului din Țara
Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor în timp și spațiu,
dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și
conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente
păstrate de oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul
interesat a intrat în lumea aceasta, el va descoperi tradiții,
eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de la ritualuri de
invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe și
claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu
ocazia diverselor sărbători legate de tradițiile creștine. Autorul
analizează nedeile din Țara Hațegului, momentele importante din
viața locuitorilor așa cum au rămas imprimate în mintea acestora,
descântecele și practicile magice, apoi lirica populară – doinele,
cântecele, strigăturile etc. Raul Constantinescu este atent cu
epica populară, punând accentul pe balade diferite, pe epica
populară în proză, abordând ghicitorile, proverbele și zicătorile,
folclorul copiilor, jocurile de cuvinte, glumele, batjocurile,
vorbele de rușine, exercițiile de pronunțare. Analiza este
detaliată, autorul pătrunde în stratul spiritual al oamenilor din
Țara Hațegului, de la naștere, căsătorie și până la moarte. Este o
analiză intimă a vieții așa cum s-a manifestat în mod direct pe
acest pământ. O călătorie prin viața oamenilor reali și
dedicați.
Strigarea peste sat (primăvara) este o formă de judecată
populară necesară într-o colectivitate rurală, când se fac focuri
pe dealuri ca semn de început și lumină, se dau drumul la vale a
mai multor roți înfășurate cu paie aprinse, luminând satul. Este un
bilanț al vieții în sat. „Ca la o adevărată judecată a satului sunt
strigate toate fetele și nevestele din sat, fiind luate în râs
defectele și viciile acestora în diferite feluri de batjocuri la
adresa lor, apoi se iau în râs gospodarii bețivi, mincinoși,
leneși, lăudăroși, zgârciți, făloși etc., având ca scop îndreptarea
năravurilor rele. Când sfârșesc, coboară noaptea în sat și deschid
porțile unor fete cu comportări nepotrivite, sau le scot din țâțâni
și le ascund prin apropiere. Dimineața tot satul vede și râde” (p.
37, Varianta Ștei, Inf. Bogdan Iustin).
Mai reținem, din viața oamenilor din Țara Hațegului,
momentul nedeii. O perioadă specială din viața comunității,
o practică veche, o sărbătoare tradițională, iar, o dată cu
creștinismul, este sărbătorită împreună cu hramul bisericii din
localitatea respectivă. În vechime, zeii erau celebrați pe
înălțimile munților, locuri considerate sacre. În Țara Hațegului,
unele nedei durau o săptămână. În Munții Țarcului există un vârf cu
denumirea Nedeia (2150 m), locul unde satele apropiate își țineau
evenimentul. Familiile se pregăteau cu pasiune pentru sărbătoare,
făceau curățenie în ogradă, înnoiau casele, își cumpărau haine noi,
asigurau alimentele și băuturile necesare, așteptau să sosească
neamurile, prietenii, musafirii, toți fiind primiți cu bucurie de
gazda care se implicase în sărbătoarea satului. O colectivitate se
strângea la masa specială organizată cu ocazia nedeii, legăturile
interumane se consolidau, viața era vie, oamenii se puteau privi în
ochi, se cânta, se juca (dansa), o relație specială se refăcea sub
semnul ospitalității sincere, marcând unitatea spirituală a
oamenilor din aceste locuri (p. p. 197- 198).
Cântecele satirice au amprenta sincerității și
voioșiei:
”- Și tu ești cam rău din fire/ Și nu ești harnic la
iubire,/ Că de-ai fi o floare aleasă,/ Te-aș pune seara-n
fereastră,/ Dar ești floarea spinelui/ Și inima câinelui”
(Cântece satirice, Inf. Murar Sânziana, Cârnești, 74 ani în
1986, n. 1912).
Raul Constantinescu notează în rezumatul lucrării sale:
„În ansamblu, antologia monografică <<Străvechi tradiții și
creații populare din Țara Hațegului>> / `Ancient Traditions
and Folkloric Creations from Hațeg County`/ valorifică bogata
moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură
și civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de
peste an, acordând o atenție specială bogăției și varietății
colindelor din satele hațegane, momentele importante din viața
omului, relevând accentuarea valorii etice constructive profund
umane care le amprentează și care este evidentă și din creațiile
poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui
inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și
documentar-istorică” (p. 466).
Despre Țara Hațegului, Ion Pop-Reteganul are cuvinte
speciale: „Frumos este Ardealul peste măsură, dar în el mai frumos
este tocmai acest colț care din vechi și până astăzi se cheamă așa:
Țara Hațegului…, că, deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în
sine tot ce Ardealul are mai bun și mai frumos; Țara Hațegului se
poate numi cu drept cuvânt un Ardeal în miniatură” (Motto,
p. 9).
Constantin Stancu
Mai 2017
*Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații
populare din Țara Hațegului, culegere monografică, 512 pagini,
București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția
Mythos.
Cronica literară de Constantin Stancu:
Gligor Hașa, Hațeg, adevărata Samisegetusa, 205
pagini,Deva: Editura „Gligor Hașa”,
2017*
Gligor Hașa revine la ideea sa anterioară privitor
la enigma cetății Sarmisegetusa de lângă localitatea Hațeg,
afirmând cu tărie că adevărata capitală politico-administrativă a
Daciei a fost lângă Hațeg. Cartea publicată Hațeg, adevărata
Sarmisegetusa, Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017 este o
reeditarea actualizată a primei ediții publicate în anul
2009.Noutatea mesajului, însă, se păstrează
intactă.
O ipoteză interesantă și incitantă, o carte provocatoare
apărută sub impulsul unor descoperiri de primă mână. Cartea se
doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are un
scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia,
capitala Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate-Haţeg şi nu
în Munţii Orăştiei – Şurianu,aşa cum s-a încetăţenit ideea în
istoria ultimilor decenii. O altă locaţie, un alt loc acolo unde
poezia pământului atrage tainele. Autorul se opune dogmelor şi
aduce argumente, pornind de la o idee susţinută de Constantin
Zagoriţ, fost colonel în armata română, în specialitatea
topografie militară, despre locația fostei capitale.
Colonelul a fost o persoană care a avut ochi să vadă măreţia
locului, la Haţeg. Ideea cărţii se opune tezelor susţinute de
Constantin Daicoviciu, cunoscut cercetător, cu o poziţie solidă în
lumea istoricilor, o personalitate care a dominat perioada de
început a socialismului – comunism în România, dar şi demnitar al
statului român în aceeaşi perioadă.
Pentru prima dată aceste informații au fost prezentate
de scriitorul Radu Igna în cartea sa Vocația culturală a
Hațegului, carte apărută tot la Deva, Editura „Gligor Hașa”,
2009, la paginile 86-95. Ulterior, ideea a fost preluată,
dezvoltată și lansată de Gligor Hașa în cartea sa din anul 2009,
tot atunci cartea colonelului Zagoriț a trecut din biblioteca lui
Radu Igna în biblioteca lui Gligor Hașa pentru documentare
aprofundată și pentru coagularea ideilor istorice pertinente și
pentru lansarea ipotezelor în sfera istoriei trăite. Hașa este un
împătimit de istorie și un înflăcărat om al vremurilor
complicate.
Reținem: Cartea din anul 2017 are mai multe paliere,
autorul ține să mulțumească sponsorilor generoși, apoi inserează un
moto pertinent din Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan din Istoria
Transilvaniei, cităm: „Provincia imperială Dacia avea capitala
în noul oraș Ulpia Traiana Sarmizegetusa, întemeiată de Traian
într-o depresiune din sudul Transilvaniei, la câțiva zeci de
kilometri de vechea capitală a lui Decebal” (p. 5). Argumentele
istoricilor vin să trezească imaginația cititorului și interesul
celor care iubesc istoria până la ultima consecință.
Urmează o prefață semnată de Vladimir Brilinsky, acesta
subliniază o idee care a străbătut vremurile și viața culturală a
românilor - Curajul de a te împotrivi istoriei. Brilinsky îl
consideră pe Hașa un rebel, un bătăios, un om care scutură dogmele
pentru a ajunge la miezul adevărului. Cităm: „Marele merit al
acestei cărți rămâne însă acela de a fi adus în discuție o locație
pe nedrept văduvită de cercetările arheologice de anvergură, o
locație care studiată pluridisciplinar în registrul performanțelor
tehnologice ale secolului al XXI-lea ar putea furniza surprize
dintre cele mai mari, cine știe, poate atât de mari încât să
adeverească presupunerile lui Gligor Hașa” (p. 9).
Autorul are și el un cuvânt de spus despre cartea sa în
paginile următoare, Gligor Hașa recunoscând că aceasta provoacă
doctrina istorică și că se așteaptă să stârnească polemici dure
legate de ipotezele propuse. Din păcate, autorul omite să-l citeze
pe Radu Igna în notele de început deși face trimiteri la oamenii
locului care au semnalat presupunerile legate de Sarmizegetusa din
imediata apropriere a Hațegului, precum Ioan Florescu din
Subcetate-Hațeg, învățător pasionat de istorie, Octavian Floca,
angajat al Muzeului de Istorie din Deva, Constantin Daicoviciu,
istoric eminent, precum și de Școala de Istorie din
Cluj-Napoca.
Carte este complexă. Autorul analizează faptele,
ipotezele, ne invită pe teren, analizează vechi monede bătute în
acele vremuri, legendele locului, comorile din Valea Streiului,
minele de aur din Dacia, arta prelucrării metalelor, comorile
regilor daci. Cu alte cuvinte, analiza istorică se întinde asupra
vieții dacilor liberi și asupra modului de trai pe aceste meleaguri
din Țara Hațegului. Gligor Hașa nu omite falsele ipoteze,
conjuncturile complicate din istoria noastră, arată concluzii
premergătoare, de etapă, pledoariile în favoarea dacilor, întrebări
despre modul de conducere al fostei societăți antice. Aruncă pe
piața istoriei idei curajoase despre fenomenul „Noua Troie”, la
limita dintre adevărul istoric și marketingul
domeniului.
Cartea se susține și prin anexele sale: planșele,
fotografiile, hărțile și fotografii de pe Columna lui Traian.
Meritoriu, Hașa atașează și o copie a cărții lui Constantin Zagoriț
din anul 1937( paginile 171-192), cititorul putând să lectureze, în
original, ipotezele legate de locul adevărat al capitalei Daciei,
definită ca una politico-administrativă.
Ținem să precizăm că faptele susțin ideile: Colonelul
topograf Constantin Zagoriţ a făcut cercetări în zona Haţeg din
necesităţi militare în anii 1920 -1937, iar în urma
cercetărilor și-a scris cartea, nu voluminoasă, dar
documentată,intitulată SARMIZEGETUSA. Ideea colonelului
român se întemeiază pe argumente militare, geografice, topografice,
fortificaţiuni găsite pe teren și bun simț. Cartea a fost editată
în anul 1937 şi a fost găsită întâmplător de Gligor Haşa la un
cărturar din Haţeg, la scriitorul Radu Igna, așa cum am arătat mai
sus, un om pasionat de miracolele locului. Se pare că au existat
oameni de-a lungul timpului care au adunat informaţii reale, în
sensul că Sarmizegetusa Regia a fost la Haţeg, o flacără care a
luminat minţile multor români care doreau şi doresc să aibă o
atitudine corectă în ţara lor, cu riscurile necesare, dar curajos
asumate.
De reţinut că scriitorul Gligor Haşa a fost permanent
preocupat de istoria Daciei şi a dacilor şi a scris nenumărate
cărţi despre acele vremuri ciudate, cu bărbaţi curajoşi şi
demni.
Cu alte cuvinte, Gligor Haşa are o nebunie frumoasă, o
atitudine plină de forţă şi eroism, luptându-se cu un anumit curs
al istoriei, cu Școala de Istorici de la Cluj-Napoca, cu un întreg
sistem care a generat doctorate, a făcut valuri în Academie, a
atras fonduri considerabile şi a dat direcţia în istoria de ieri și
de azi a românilor.
De menţionat că Haşa nu neagă abrupt că în munţii de
lângă Orăştie s-ar află capitala spirituală a dacilor, dar există o
deosebire între capitala spirituală şi capitala politico –
administrativă. Acesta este punctul de torsiune în istoria locului.
Capitala din urmă a fost menită să dea sens lumii Daciei din punct
de vedere pragmatic, de conducere fermă a poporului şi de apărare
împotriva cuceritorului venit Imperiu Roman dar şi de apărare
împotriva popoarelor migratoare, în vremuri barbare.
CarteaHațeg, adevărata Sarmisegetusa se citeşte
cu interes pentru că tema este captivantă şi pentru că și
scriitorul are ştiinţa de a provoca cititorul şi mediul academic.
Argumentele sale sunt ale unui cunoscător, sunt pertinente şi
practice. Gligor Haşa recunoaşte că Munţii Orăştiei reprezintă
Tibetul Sacru al dacilor, dar e o deosebire care trebuie
avută în considerare, la Grădiştea de Munte nu încăpeau prea mulţi
soldaţi, zona cetății era limitată, acolo se aflau și se află
altarele de cult, calendarele dacilor şi altevestigii
interesante, dar care, în viziunea autorului, nu constituie
argumente pentru ca acolo să fie și capitala
politico-administrativă a dacilor.
Sunt câteva argumente prin care Constantin Zagoriţ şi
Gligor Haşa susţin că la Haţeg a fost adevărata capitală politico –
administrativă a Daciei:
-Sarmizegetusa de la Subcetate
– Haţeg are o poziţie intermediară între cetăţuile din munţii
Orăştiei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
-La Haţeg se adună marile
drumuri de acces dinspre Târgu Jiu, Mureş şi Banat, ca într-un
triunghi miraculos al curgerii dacilor spre centru.
-Aici se vede clar funcţia
strategică a întregii regiuni.
-Sunt trei izvoare care nu
seacă şi permit viaţa în condiţii vitrege.
-Pe harta lui Ptolemeu din
secolul al II-lea apare localizată Zarnizegetuza Basileion
(Sarmizegetusa Regală) exact pe coordonatele geografice ale
Haţegului, cetatea din Munţii Orăştiei este mai depărtată cu vreo
60 km faţă de localizarea făcută în vechime.
-Aici s-a descoperit tezaurul
dacilor, în albia Streiului, se pare, existând documente în acest
sens.
-Sunt certificate descoperiri
arheologice importante în zonă.
-Sunt mai multe planşe care
aduc argumente de natură topografică pentru localizarea
adevăratei capitale a dacilor la Haţeg.
-De ce numele atât de straniu
a satului de lângă Haţeg, Subcetate ?
Desigur că sunt şi alte argumente, dar cartea va trebui
citită şi înţeleasă, cu toată opoziţia conservatoare care persistă
în lumea academică.
Argumentele forte ale autorilor sunt cele de ordin
practic, atât colonelul Zagoriţ cât şi Gligor Haşa au păşit pe
meleagurile din Tara Haţegului şi au simţit locul, oamenii,
miracolul care pluteşte permanent în aerul tărâmului. În pământul
vechii Dacii porcii mistreţi mai descoperă monedele de aur din
vechime, râmând brazda pădurii martor. Demersul lor este unul care
se face prin efort şi resurse personale pentru că sunt
mânaţi de ceva mai înalt în această căutare de
suflet.
Această nebunie frumoasă poate determina autorităţile
locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona
Haţeg–Subcetate și pentru a pipăi istoria la faţa locului. Opoziţia
mediului istoric va fi puternică, dar cercetarea se impune pentru
că sunt argumente şi, la final, poate genera surprize. Hațegul este
un loc de legendă și vestigiile știute și neștiute pot genera noi
situații și noi concluzii de specialitate.
Un curcubeu leagă Haţegului de restul lumii şi, de
reţinut, în vremurile Celui de al Doilea Război Mondial, a existat
o tentativă de mutare a capitalei României moderne la Haţeg. Oare
de ce s-a luat această decizie în situații de limită?O întrebare
care se impune sub arcadele istoriei.
Textul lui Gligor Haşa este unul intens, autorul pare a
nu fi avut răbdare, uneori repetă şi insistă pe anumite idei şi
argumente, fraza este frustă și demnă, transmite un mesaj de forţă
şi patriotism implicit, pe linia cărturarilor români Nicolae
Densuşianu, Octavian Floca, Timotei Urşu şi alţii.
Studiul conține câteva informații legate de Gligor Hașa,
scriitor născut la 2 ianuarie 1938 în satul Tău, comuna Roșia de
Secaș, Județul Alba, din care descoperim pasiunea sa constantă
pentru istoria românilor reflectată în cărțile de istorie, în
romanele sale cu iz istoric, în activitatea de profesor și prin
prezența constantă în viața culturală a județului Hunedoara și în
țară. A publicat în revistele de specialitate, în cele literare și
a lăsat scrieri despre identitatea românilor.
Constantin Zagoriț scria în cartea sa: „Pentru a
prezenta cât mai clar și mai convingător motivele care m-au făcut
să cred că Sarmizegetusa s-a găsit așezată pe masivul triunghiular
deluros de la răsărit și din imediata apropiere a orașului Hațeg –
am găsit cu cale să arată poziția locului, precum și așezarea
strategică și tactică a acestei cetăți prin mai multe hărți; și de
aceea am anexat lucrării de față 4 hărți de diferite scări și
cuprinzând din ce în ce mai multe detalii. De altfel, arătarea pe o
hartă, chiar și rudimentar executată, este oricând mai preferabilă
unei descrieri textuale” (p. 174 – n.n. – grafia textului este
actualizată).
Pragmatismul și rigoarea aduc argumente pentru a accepta
că istoria este o narațiune care merită parcursă cu
pasiune.
Constantin Stancu
Iulie 2017
*Grafia localității Sarmizegetusa/ Sarmisegetusa am
păstrat-o așa cum a fost ea utilizată de fiecare autor în parte și
de felul cum apare în cărțile abordate în prezentele
note.
