Enfi Eva

Articole postate de Enfi Eva

  • Acasă... 137

         Mă-ntreb de câtva timp, mereu, parcă clișeic, "ce caut aici?". Ce caut aici? Ce caut, cum caut, cât umblu, cât vreau să găsesc ce, mai exact? Nu găsesc nimic, decât...    Sufletul meu cusut de fermoare, caracatiță de textil mult prea moale și zemos de la ploaie, pentru că a fost lăsat prea mult timp pe sârmă să se usuce de la atâta bucurie. Unde vreau să ajung? Vreau să ajung să nu mai doară, vreau să mă bucur și să exist ca un suflet liber în vânt. Să mă leg de tastatură și ea de mine, să cutreierăm lumea, fără un loc pe care am vrea să-l numim "acasă". Unde e acasă? Și cine e acasă? Niciodată parcă oamenii care trebuie, sau dacă sunt aceștia care trebuie, îți taie fermoarele. Nici nu se sinchisesc să le tragă, să le închidă. Nu se sinchisesc să facă nimic.    Ce găsesc pe drumul acesta către casă e că fiecare, dar fiecare om pe care l-am întâlnit, are preferințele lui și parcă niciunul nu te vrea. Nu te iubește așa. Mi se

    Citește mai departe

  • Nu (te) înțeleg... 194

        Nu înțeleg cum situația unui om îl poate pune în ipostaze grotești pentru suflet. Un solfegiu oftat în intimitatea a șase mâini, dispersate diferit, cu privirea la o floare de gladiolă albă. Cum poate uita detaliul acesta?    Nu înțeleg, decât acum, că iubirea se face, frumusețea se cultivă și intimitatea se creează în ropria ta intimitate. Atinge, întinde mâna spre așternut și deși gol, îl vei simți plin, plin de inspirație, plin de muzică și mirosuri. Cineva stă în colțul camerei și te privește, tăcut. Te pictează. E Caravaggio.    În clar obscurul vieții tale, poți găsi un râu de sens într-un bulb împachetat în sine însuși. Ăți amintește de femei și cum înfloresc bulbii când îi atinge primăvara, gestul viril de a da viață naturii din fața ta pe care o divinizezi. O privești întinsă, o privești cântând. Auzi vântl cum bate în peretele experior al apartamentulu tău în timp ce-i pictezi coastele cu degetele tale. Ea cântă. Tu n-o să cânți niciodată la ea. Mereu, e

    Citește mai departe

  • De veghe #5... 206

        Kevin Morby - Parade    Primul picior de pe dreapta, flexat. Urmatorul picior de pe stanga, intins. Stanga peste dreapta, mai sus, un bazin lipit de un laptop. O pisica care a incercat marea c-o labuta. O pisica care a reusit sa ia vazul de la rand. O pisica comoda pe piept, torcand si frecandu-si gingiile negre de coltul ochelarului. Este treizeci decembrie, iar maine este o noua zi care ne asteapta. Dar acum?    O nostalgie ciudata zboara peste camera asta. Acelasi barlog unde s-a ascuns copilaria sub pat (cand patul era pe celalalt perete, unde acum se gaseste dulapul), iar adolescenta pe el, prin asternuturi mototolite de ganduri, lacrimi, vise, sosete pierdute in vreme de somn pe sub plapuma si carti. Unde mi-s ochelarii?    Pisica se linge. Paul e indreptat spre umarul stang, acolo unde multi si-au sprijinit capul. Tot anul a fost

    Citește mai departe

  • Seara... 234

        Îmi place seara. Imi place, pentru ca nu trebuie seara sa pretind ca sunt ceva. Seara pot doar fi, in liniste, eu. Intr-o lume agitata, seara pot fi eu si cascatul monoton al unui moment cu mine. In liniste, in singuratate, ma pot regasi. Pot deveni unul cu focul launtric, palpaind intre palmele mele, sub forma unui mic bol, o lumanare care a ars toata viata sa atat de mult, incat e inecata acum.    Am plimbat focul dintre palmele mele afara. L-am facut sa intalneasca un alt foc, mai puternic. Atunci, privind in ger cele doua lumini, una vaga si una predominanta, nu am stiut ce sa fac. Am aprins tigara. Acum eram patru tipuri de focuri, diferite prin orice. Daca cel dintai era asa bolnav, inecat de totul, al doilea sanatos si viu, al treilea imi stirbeste focul din sinea mea. Asa ca am decis sa sting tigara.    Am ramas noi trei, in sfat de seara. Am initiat o apropiere cand mi-am pus hanoracul galben. Am zis ca asa poate o sa apart

    Citește mai departe

  • Sticle goale... 227

        Arunc sticle goale de cateva zile incoace. Cand sunt pline, le simt mai goale si numarul lor tot creste. Creste in numarul zilelor si al orelor nenumarate, seara. Doar seara se golesc, doar ziua le arunc. E ca si cum, noi in vis am explora depravarea noastra umana, band la nesfarsit din sticle tari, care se pot sparge doar in realitate, doar cand se arunca pe tubul de gunoi. M-am saturat sa platesc minute in fiecare zi, pentru bufetul de suferinte ale unei guri care nu-mi apartine.    In deplinatatea serii, galagia e mai puternica decat nevoia mea de a dormi. Le aud cum se ciocnesc, le aud manifestatia, niciodata nu le aud pe ele. Cat inca e vie o sticla. Cat inca are vin sau bere, eu nu o pot auzi moarta. O aud pe prima, cum se loveste de peretii tubului de gunoi, atatea etaje pana in ghena de la parter. O aud clar pe a doua, cum a spar-o pe prima. Urmatoarele sunt doar absurditati. Ma astept la fiecare cadere, caci stiu deja sunetul. Stiu deja cum se

    Citește mai departe

  • De veghe #4... 245

       Nedumerire. Cateva task-uri de facut, cateva cuvinte insirate, cateva taste alambicate, cateva cuvinte calcate una pe alta prin legamant, bucla, taietura, neintentionat s-a ales sa ma scriu asa, sa pot sa te scriu asa. Sa pot sa ii scriu asa. Sa ii cuprind intr-un rand, o idee, mai multe, ori doua, ori noua daca ne dai sa citim despre noi, tot n-o sa putem vedea ce a vazut el cand scria. Un paradox normal. Antiteza.    Nu are sens ziua de azi si nici n-as vrea. Prima dintr-un lung sir de randuri deja citite si digerate, mai  pe viu, mai sub mort. Un pufait intre palme, ti-ai atins buricele degetelor de baza pleoapei de sus, desi parea ca iti tineai podul palmei la gura. Se intamplau ambele simultan, nu era nimic exclusiv separat.     Iti pica parul in ochi atunci cand scriai, pentru ca sticla de vedere care se poarta pe fata nu iti mai servea la nimic, cand vezi lucrurile mult mai bine asa. In neavantul de a vedea. Nu te-

    Citește mai departe

  • 18:41... 241

       Just Jack - Winning, Alchemist & Disco Friends     Mesajele scrise și șterse din impuls. Privirile în zare, evadând ca purici prin plasa de insecte, ca mai apoi să devină vânt. Să se zbată în văzduh în formă de nor diform și cumva să plutească până în vizorul unui altcineva. Mesajele scrise în cărți care au fost scrise din impuls, care au ajuns sub privirile unui... altcineva.    Mesajele scrise și șterse, șterse, șterse, scrise și șterse iarăși, până noaptea vine în flux peste plaja ideilor, vântul risipind orice urmă de privire care cu mult mai devreme evadase ca purice prin plasă. Acum, evadează prin ochiurile plaselor de pescuit și înoată în voie. Caută particulele de oxigen pentru o penetrare până-n plămânii cei mai în

    Citește mai departe

  • caDeDraft... 242

       Un om artificial. Daca as vrea sa fiu altcineva, as putea face asta in orice moment.   Un om capos. Daca nu as avea cateva principii care sa sustina restul informatiilor, nu as putea fi eu.   Nu am. Nu am coerenta. Nu am consecventa. Nu. Nu pot fi, decat orice pot fi. Nu, nu vreau sa ma schimb pentru nimeni. Da, reusesc. Dar nu vreau. Nu, nu sunt superficiala. Da, am calcat stramb cand voiam sa merg drept. Nu, nu sunt atenta. Da, observ mult. Paradox, da. Rea, pentru ca iti demontez orice argument. "Nu-i mai tace gura", dar o ziceti pe un ton acuzator, iar eu doar asa imi arat compasiunea.   Nu, nu voi mai fi idem peste un an. Nu, nu stiu daca mai rezist. Da, cumva sunt altceva in fiecare zi, dar nu ma rescriu din nimic la fiecare rasarit. Imi creste parul la fel de lent si am animale in stomac atunci cand iubesc. Nu, nu prea vorbesc si da, vorbesc prea mult.

    Citește mai departe

  • Taurul și omul... 280

       Elliot Moss - 99 & so many others   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa abuzez de puterea cu care imi tin toate sentimentele adanc varate intre doua tigari la bucata, dintre care una este imbibata cu transpiratia cu care o tot framant.   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa observ toate lucrurile minore, adierea de vant, mirosul puternic din tufele de caprifoi. Banca abandonata, fara scaune, inalta dintr-o curte interioara, inconjurat de-a dreptul de blocuri prea scunde sa se poata ridica impotriva vasului neanimat de pe masa: omul. Pomul de langa care acopera o banca cu o singura scandura ce se indoaie lejer sub greutatea unor transpiratii oculare, la lumina unui balcon pribegit de la parter, cu sunetul unui mixer pe fundal.   Iubesc. Iubesc sa ma autosabotez. Iubesc sa imi las la canal sa cu

    Citește mai departe

  • Timpul n-a murit... 245

       In timp, o aruncatura catre o responsabilitate aparte. O nevoie constanta de a crea momentul perfect de a fi, in sine, un om perfect.     O zi calduroasa, asteptata de toti. Claustrare intre trei pereti, toti deschisi de sticla care incinge pulpa expusa, intinsa peste fibra de lemn. O pisica tarcata facuta carliont, bucla in parul prea drept sa aiba o opinie fata de umezeala careia ii este imuna. E o minciuna, trecuta pe obrazul marcat de o lejeritate inganatoare, trecand catre visele de dupa-masa. Un sant sapat in obraz, un zambet surd, fixat cateva unitati de timp, nespecificate. Tricoul trecut peste abdomen, rulat in puterea caldurii care-l fixeaza. Ganduri care prajesc mai tare ca orice soare. Ce este timpul?    Ticaitul molcom din camera. Un geam larg deschis catre lumea interioara a apartamentului care nu se aude. O libertate care teoreticizeaza ideea masiva de a fi productiv, neava

    Citește mai departe

  • Te voi găsi... 253

       Coldplay - Ink   Sunt pierdut.   Scrumul masat pe masa, masa plaga vie. Extorsiunea dintre coagulante, inima care trage fumul si lucrul neanimat, masa. Imi amintesc de un "tu" vechi si ma doare. Ruleaza pe ridurile ramificate ale mesei tot scrumul care se intinde de pe amprenta pe a sa, masa. Si se tot intinde o emotie, stangaci pusa. Intr-un context in care nimic nu are sens, cum sa plasam lucrurile neanimate? Care "noi"?   Imi amintesc de un "tu" care nu mai exista. Continui. Strang microfonul. Misc frenetic telefonul. Ma saruti ferit de tot raul si te port in litere, romanticizand cuvinte. Nu mai existi, desi... atat de mult te vreau aici. In interiorul toracelui tare, ca de fier, am jupuit coastele prin piele. L-am masat cu experienta imaginat

    Citește mai departe

  • Experiente... 245

       Ludovico Einaudi - Experience   Era totul inmuiat intr-un peisaj inghetat, temator. Lin, in bataia vantului care punea piedica la usa murdara, stropita de tuse, urmele de degete mulandu-se pentru vant, dandu-i o forma materiala sa poata trage de ea. Sa intre in vagon.    Priveam toate acestea cu teama ca ceva se poate intampla. Ca, poate, va pune mana pe mine, ca imi va mangaia claviculele si ca voi plange din nou. Era ianuarie, inceput. Plecam din munti cu pasi grabiti, marunti, dar in imensitatea vitezei trenului, mi se pare ca goneam spre mine insami, aratand prea mult din ceea ce sunt. Cand, niciun gest nu arata ceea ce ar fi vrut sa arate. Cand, doar ochii se intalneau si se evitau. Nu era de crezut ca asta sa se intample intre doua suflete cunoscute, mai cu seama, cum se potrivea tumultul acesta indigen ca substan

    Citește mai departe

  • Nu dispar... 249

       Sarah McLachlan - Building a Mystery   Nu dispar.   O să vin ca o boare caldă pe spinarea ta rece, transpirată și o să te strâng de mijloc. Vei sta jos și vei închide ochii. Te vei bucura de o conștientizare abstractă a lutului gazos, ceea ce ți-a dat suflu să fii om. Ce expiri ca featuring pe lângă dioxidul de carbon și fum.    Niciun dram de inspirație. Transpirație, din nou. Unul singur, pagini abrupte pe care ți-ai aruncat ochelarii, străzi pe care ți-ai tocit talpa de la bocanc, nu te las. Nu te las să te apropii prea tare de șină când nu ții minte că te-ai întors cu savarine acasă. Te trag de păr în oglindă și îți spun cât de frumoasă ești când ești fericită. Îți mulez bustul când stai în pieptul gol și încerci să încordezi fiecare mușchi, să te crezi dură, să crezi că transpirația aia e chiar transpirație și că vine de pe frunte, nu de sub dioptrii. Te mint că plouă, când nu

    Citește mai departe

  • Organic... 252

       M-am intors.   Imi vine sa ard toate revistele "Steaua" (revista asa-zis "literara", "culturala" de pe aria locala clujeana). Imi vine sa le ard cu nesat, sa ard literatura. Poezia contemporana, un gunoi abject fara pic de esenta, nici macar context. Nu le spun decat pe fata, poate de-aia par hateful, dar nu mai pot minti.   Sase si patruzeci si unu de minute.   Poate mai multe reviste "Steaua" cu continut. Poate un minut de ce mai vreau sa zic, si s-o zic din toate ungherele mele. Poate sa schimb ceva, sa schimb ce ating. Sa accept ca ceea ce ating cateodata nu se poate schimba. Sa accept. Asta imi doresc.    Imi doresc sa accept ca astfel sunt eu. Nu pot iesi sa ma lovesc cu pieptul de oameni, ca de ziduri si sa urlu la ei, sa ma fac vazuta asa. Nici macar nu pot exprima ceea ce simt fata de persoanele la care tin. Aia da, trebuie schim

    Citește mai departe

  • Gheața din gură... 244

       Isaac Chambers - Mental Modulation   Dezmierdarea prezentului prin acte firesti, dar neatente. O camera cu miros de dugheana in care se fumeaza masiv. Un om innegrit sub pleoape. Un om pe jos, pe o saltea, incearca sau nu sa se salte din context. Nu exista vreunul. Incearca sa se creeze.   Nimic nu e contextual. Incercam sa le reintroducem in context. Sa introducem, mai exact. Ne-contextualizam prin interactiuni, prin net si informatii, sa izbavim in conversatii interesante. Ne batem neuronii parte-n parte, pana incepe creierul de maimuta sa se enerveze pe un creier mult prea rece si rational.    Numerele sunt impotriva firii noastre, desi curiozitatea noastra, "creierul rece" ne-a bagat cubul de gheata al curiozitatii in gura si ca sa inceteze durerea puternica de dinti, am turnat sali

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile