Îmi place seara. Imi place, pentru ca nu trebuie seara sa pretind ca sunt ceva. Seara pot doar fi, in liniste, eu. Intr-o lume agitata, seara pot fi eu si cascatul monoton al unui moment cu mine. In liniste, in singuratate, ma pot regasi. Pot deveni unul cu focul launtric, palpaind intre palmele mele, sub forma unui mic bol, o lumanare care a ars toata viata sa atat de mult, incat e inecata acum.

   Am plimbat focul dintre palmele mele afara. L-am facut sa intalneasca un alt foc, mai puternic. Atunci, privind in ger cele doua lumini, una vaga si una predominanta, nu am stiut ce sa fac. Am aprins tigara. Acum eram patru tipuri de focuri, diferite prin orice. Daca cel dintai era asa bolnav, inecat de totul, al doilea sanatos si viu, al treilea imi stirbeste focul din sinea mea. Asa ca am decis sa sting tigara.

   Am ramas noi trei, in sfat de seara. Am initiat o apropiere cand mi-am pus hanoracul galben. Am zis ca asa poate o ...