O noapte pe munte la cort este mai mult decât o aventură spontană, un bivuac între prietene, este o apropiere de natură, în care de la apus până la răsărit asculți muntele mai mult decât îl vezi. Iar când soarele își trimite razele peste creste, păduri, pajiști, te simți ca un spectator care a urcat pe scenă...
Citește mai departe
Martie a început prea intens și s-a terminat prea molcom. Dar așa sunt primăverile, capricioase. Ele au toane, iar oamenii așteptări și astenii. Câteva zile am purtat mărțișor. Poate el mi-a adus noroc, schimbarea mult așteptată, sau poate chiar există echilibru în univers. În ceva trebuie să cred și eu.
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Drept Mărțișor, mi-am împletit un șnur din drumeție și alergare, combinația mea favorită de umblat pe munte când sunt singură. Sau aproape singură. Motivația a pornit de la dorința de a vedea lacurile din Alpstein iarna, Sämtisersee și Fählensee, două din cele trei, pornind de la o simplă curiozitate, or fi înghețate sau nu, pe un traseu care știam că poate ocoli zonele de risc, pe munți fiind încă zăpadă destul de haotic distribuită. A ieșit nesperat de bine, mai ales că între timp a nins și povestea s-a prescris. Citește mai departe întreg articolul O fugă de iarnă la lacurile din Alpstein.
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Noroc cu jurnalul lunar că pot să dau un ochi pe februarie de anul trecut sau pe cel de acum doi ani și asta ajută la o înțelegere mai realistă a prezentului. Acest prezent în care mă întreb de ce nu am făcut mai devreme unele lucruri dar, mai ales, oare ce nu fac încă, nu încep, nu îndrăznesc. Apoi îmi amintesc, tot cu ajutorul jurnalelor, de cum sufletul greu, ca de plumb, a sedimentat în mine un hopa-mitică care mă ține forțat locului. E drept, în picioare mai mereu, oricât m-aș arunca la pământ. Cert e că sunt niște schimbări și pe tarlaua mea. Ce-mi lipsește s-a cronicizat și e ca-n alergare: cu o durere veche poți termina și un ultramaraton, cu una neașteptată nu iei nici startul. Citește mai departe întreg articolul [Jurnal în mișcare 02’24] o zi în plus.
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Anul a început bine, dar ianuarie e o lună așa de lungă încât indispoziția a dat din coate făcându-și loc și stricând un ritm ce speram să țină cât mai mult. Strategic, am luat câteva decizii când am fost „pe val”, sau am încercat să iau cât de multe, încât trenul pus pe șine să meargă din inerție până trece primul hop. Că eram sigură că vor veni, aproape optimistă, ca să fiu cinică. Iar jurnalul acesta lunar, chit că poate fi golaș, e o dovadă că sunt în tren și trenul pe șine. Însă, ca și în ultimii doi ani, ianuarie elvețian s-a terminat în... Austria. Pentru o scurtă revedere, dar atât de așteptată, cu prietenii abonați la tradiționala săptămână de schi în Zillertall, și pentru o săptămână de schi în familie - o experiență cu totul nouă care păstrează dilema mea legată de acest sport: să mă las sau să mă pluguiesc la nesfârșit. Citește mai departe între
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Nu mă așteptam să devin tot mai fricoasă în ce privește mersul pe munte iarna. O numesc totuși prudență și o asociez cu instinctul matern, că în epoca d. M. s-a declanșat. Dar o simt destul de des ca pe o frică și asta mă nemulțumește profund - aveam alte așteptări de la mine, și chiar dacă nu sunt genul care să bifeze obiective arhicunoscute, măcar să nu asociez muntele iarna cu teama. Aceeași iarnă care desăvârșește muntele. Uitasem de frumusețea brutală când stânca și zăpada se pun laolaltă. Pentru destule clipe am privit în adâncuri sau spre vârfuri cu naturalețea unui jneapăn care nu se întreabă ce caută pe-acolo. Și a fost așa de bine! Citește mai departe întreg articolul Ebenalp în alergare. Pe munte iarna… cam cu frică.
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Decembrie se încheie nesperat de bine și „scapă turma” anului. E incredibil cum o mână de ajutor, venită de unde nu te aștepți, îmbunătățește starea mentală, motivația, hărnicia, optimismul. Iar luna aceasta am avut parte de mai multe mâini întinse și sunt foarte recunoscătoare. M-au ajutat foarte mult și comentariile de pe blog, conversațiile de pe email sau chat-uri, și vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine, chiar dacă ne cunoaștem personal sau nu. N-am putut să nu observ că blogul continuă să fie un spațiu în care oamenii pot scrie ce simt și vă asigur că așa va rămâne și în 2024. Și pentru că veți citi la anul, eu publicând la mijlocul nopții, la mulți ani! Un An Nou cu adevărat nou! Citește mai departe întreg articolul [Jurnal în mișcare 12] 2023 sub lupă.
Citește mai departe
Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Afară e o ceață de nu se vede blocul vecin aflat la nici douăzeci de metri, iar eu m-am așezat să scriu „ceva nou” despre acești doi ani. În ceață s-au rătăcit și ideile cu care mă pornisem, după ce am citit postarea de anul trecut, destul de elaborată, realizând că progresul e insignifiant la mai toate capitolele. În realitate, mi-aș dori ca această ne-aniversare să nu existe, să nu-mi amintească de ce-am făcut sau mai ales n-am făcut, să fie o zi ca oricare. Dar nu e. Când timpul trece la fel de repede, aici sau acasă, contează cu ce îl umpli, iar eu mă dovedesc în continuare o maestră a inutilului. Citește mai departe întreg articolul Nimic nou… după doi ani de Elveția.
Citește mai departe
În noiembrie blogul a împlinit cincisprezece ani, relația paisprezece, fetița șapte, el a mai albit un an și, dacă nu se întâmpla căsătoria în decembrie, bifam și doi ani cu acte și totodată, doi ani de Elveția. Nu suntem genul petrecăreți, însă de ziua Mirunei am făcut o excepție oferindu-i câteva ore de joacă cu colegele, la noi acasă. Limba n-a fost o barieră - marea frică, dar că șase scolărițe pot fi mai liniștite ca doar două, asta chiar a fost neașteptat! Tot la capitolul excepții, după destule curse strânse din 2010 încoace, am ales să particip ca voluntar la prima ediție de alergare montană din oraș. O experiență care mi-a plăcut și care pare să mi se potrivească: o dată ce zic da, mă implic până la capăt, până la ultima resursă. Unde mai pui și bonusul: am alergat traseul de două ori :) Acesta este un paragraf introductiv, citește întreg articolul
Citește mai departe
Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură! Acesta este un paragraf introductiv, citește întreg articolul Cum am ajuns aici.
Citește mai departe
Burnițează și sunt patru grade, astfel că imediat observ că M nu are căciula pe cap, șuvițele ieșind de pe sub glugă. O întreb și-mi spune că a pus-o în rucsac, ca să nu o uite la E. Bun argumentul, adresa e aproape, n-are sens să insist. Ne apropiem de casa colegei și e momentul să le las să meargă singure, lucru pe care abia îl așteaptă, vizibil, nu e nevoie să fie adolescente ca să se bucure că scapă de părinți (și au abia șapte ani). Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul ieri, azi sau mâine, copiii totuna.
Citește mai departe
Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii. În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.
Citește mai departe
Multe i se pot întâmpla unui alergător la un concurs, dar să i se înfunde urechile cât să trebuiască să încetinească, e prima dată, iar de nu aș fi pățit-o chiar eu, n-aș fi crezut! Cursele verticale sunt oricum intense și nu lasă loc de interpretare, ori ai o zi bună, ori nu, dar nefiind la prima, să-mi descopăr o problemă nouă m-a demoralizat total. Am trecut peste gândurile de abandon, picioarele au recuperat pe final, că deh, nu le ostenisem prea tare, ca la contactul cu prima zăpadă aproape să fac cunoștință cu hipotermia. Un vertical al greșelilor din care am învățat că... îmbătrânesc. Și nu în formă. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Chäserrugg Berglauf 2023: un vertical, m-a ciuruit.
Citește mai departe
Nu știam mai nimic despre țara vecină în afară că e una dintre cele mai mici - unde să mai aibă loc și de munți?!? Mă atrăgea de ceva timp creasta de la Valea Rinului, căreia îi spun „biscuit popular”, forma ei zimțată amintindu-mi de pătratul copilăriei noastre, și-am tot așteptat momentul perfect. Acum, după ce-am fost „pe sus” urcând „de jos”, pot spune că Liechtenstein are munți să-i colinzi toată vara fără să te repeți, cu poteci pentru toate gusturile, dar e indicat să verifici în prealabil cum arată traseul, că poate un kilometru continuu de potecă aeriană nu-i pe placul tău. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Pe munții din Liechtenstein, creasta Drei Schwestern – Fürstensteig .
Citește mai departe
Septembrie e luna în care au venit prietenii. Trei zile de care nu mă pot văita că au trecut prea repede, sentimentul dominant fiind de recunoștință și așa vreau să rămână. Septembrie e luna în care, trecându-mi-se pragul, a devenit mai suportabil spațiul acesta unde frământările fără cap și coadă se trezesc înaintea mea și se culcă după mine. Au fost aici, iar dacă ei au fost aici, poate nu sunt nici eu chiar atât de departe... Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul [Jurnal în mișcare 09’23] Luna în care au venit prietenii.
Citește mai departe