Gican Claudia

Articole postate de Gican Claudia

  • Frauenfelder, un maraton pe dealuri... 5

    Primul meu maraton (aproape) plat și-a scris deja povestea cu pași mari pe văluritul papirus al unui colț din Elveția rurală. Am vrut sub patru ore pe un traseu cu dealuri, am crezut în decizia impulsivă, conștientă fiind de antrenamentul modest din acest an, dar bazându-mă totuși pe constanța lui. Și pe ideea că nu mă pregătesc pentru ceva anume, dar vreau să fiu oricând gata pentru pornirile spontane, cum ar fi să decid cu o lună înainte alergarea unui maraton de șosea. Și am fost. Și sunt.

    Citește mai departe

  • Livigno. Și vraja Engadinei... 12

    Lunga Vale Engadina din cantonul Graubünden continuă să crească în topul preferințelor mele din Elveția. Nu doar că e frumoasă, dar are ceva liniștitor ca peisaj, prin proporția echilibrată dintre înălțimile ascuțite și curbura ocrotitoare a văii, presărată cu localitățile mici și pitorești de pe malul Innului. Astfel că drumul spre Livigno (Italia) a fost o plăcere în sine, bucurându-ne totodată de ultimele zade galbene. Și cum spiritul locului se simte mai bine la drumeții sau în alergare, am făcut multe băi de soare apreciind lipsa ceții sub care continuăm să ne ducem zilele în Altstätten... Și de care fugim de câte ori se poate.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 10’24] Sicilia. Din nou voluntar. Tot alergarea mă scoate din ceață 16

    A fost atâta ceață pe vale în ultimele două săptămâni că am și uitat cum a început luna (cu lunga vacanță a Mirunei). Mini escapada din Sicilia pare deja îndepărtată, iar cea de Crăciun se cere pregătită. Între vacanțe se întâmplă doar job, școala și activitățile copilului, rutina de familie sau din gospodărie (ah, ultima chiar e pierdere de spirit și de timp...) și, din fericire, câte o ieșire pe munte. Când mai e și câte-un concurs, parcă se adaugă un tril monotonei melodii, iar alergarea, oricum mereu prezentă, își animă pasul. Altfel, când majoritatea încheie sezonul, mai sunt și unii ca mine care abia încep.

    Citește mai departe

  • Alpstein #înAlergare – Schäfler cu Monica... 17

    Fiecare tură pe munte mi-aduce bucurie, dar când mă bucur și de bucuria celuilalt, sentimentul se apropie de supraplin. Să o văd pe Monica toată un zâmbet, țopăind veselă, a fost și o aducere aminte a perioadei mele din primii ani după naștere, când ajungeam rar pe o creastă și fiecare evadare devenea un moment special. Dor de munte, dor de a zburda câteva ore ca-n alte vremuri, dor de senzația aceea când durerile și neputința nu se mai simt, nu pentru că n-ar exista, ci pentru că trăirea clipei dă corpului o energie aparte, iar minții... eliberare. Fie și temporară, dar când știi că există și cum se simte, nu poți să nu te gândești deja la o dată viitoare.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 09’24] Toamna se numără brândușele 24

    Septembrie e luna în care am fost cu Mike prin Alpi. Luna în care am scos cel mai bun timp în alergare pe zece kilometri. Luna în care am ajuns pentru prima oară în Sicilia. Între aceste momente memorabile a fost însă multă muncă, rutină de zi cu zi, oboseală, plus planificarea pe repede-înainte a vacanței de toamnă - e mult mai ușor să mergi la munte decât la mare!

    Citește mai departe

  • Două prietene prin Alpi – traversare de la Kandersteg la Interlaken 17

    De câte ori privesc bronzul intens de pe picioare, îmi amintesc de tura noastră. Nicio zi de vară nu a lăsat urme atât de bine definite ca cele trei zile de septembrie pe care le-am umblat fericită prin Alpi alături de prietena mea. Cu urmele lăsate în articulații și mușchii mi-e cam rușine, m-am dezvățat complet de căratul unui rucsac cu de toate, însă cu ce am rămas în suflet am devenit de-a dreptul ultra protectoare. Ca și unele tristeți, unele bucurii ne sunt atât de pure că nu vrem să le împărtășim. După trei săptămâni, mă așez totuși la scris, cu recunoștință. Prietenia, familia, sănătatea, chiar și potecile, toate au de-a face cu oamenii și au nevoie de oameni pentru a trece munții. Munții de dor, munții de piatră, văile rutinei, culmile revederilor cu cei dragi, morenele deznădejdii, piscurile reușitelor, hăul deciziilor fără fund, dar mai ales, pădurile labirint, unde uiți cât de scurtă poate fi viața și că nimic nu trebuie amânat! Dacă am învățat ceva din

    Citește mai departe

  • La Boval, la privit ghețarul Morteratsch... 54

    Vara aceasta am reușit performanța de a nu dormi la cort, iar Miruna ne-a tot reamintit asta de câte ori a avut ocazia astfel că, profitând de lipsa ploilor, am rezervat un loc la campingul descoperit când am fost în zona Bernina, unul cât se poate de pitoresc și de la altitudine, deși e aparent pe o vale: Camping Monteratsch (1800m). Iar de la camping până aproape de ghețarul Monteratsch a fost fix de o drumeție mamă-fiică, cu stâncării și zmeură abia coaptă, cu priveliști wow chiar și pentru copil, că eu sunt oricum „topită” și cu povești până m-a durut... gura. N-a lipsit nici ținta culinară a fie-mii, prânzul la Cabana Boval, cu un nume în retroromană la fel de pitoresc ca locul: Chamanna da Boval.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 08’24] Final de vară… pe uscat 32

    August ar fi o lună bună de umblat prin Alpi, ziua e lungă, zăpadă cea mai puțină, dar august e luna în care și concediile știu de frica reînceperii școlii, în care ecuația cu părinți lucrând și copilul încă în vacanță e plină de necunoscute, de stres și frustrări de ambele părți. Cert e că după un concediu fain sau o vacanță într-un loc drag, în cazul nostru, Acasă, apare o perioadă depresivă, de readaptare la o realitate cu multe goluri sufletești. E greu și pentru adulți, dar pentru copii?!? Dar chiar și așa, din aproape în aproape, am reușit să strecurăm câteva ieșiri drăguțe - de asta e bine să faci bilanțul lunii, să vezi și părțile bune chiar și atunci când cele rele par să domine.

    Citește mai departe

  • Mirajul Bernina – o evadare în doi... 37

    În ultimele veri am reușit să ne bucurăm de câte o mini vacanță în doi, iar dacă anul trecut am fost în umbra Matterhorn-ului și sub vraja ghețarului Gornergrat, anul acesta am ales tot un patrumiar și un ghețar să ne desfete privirile - Bernina. Vremea nu se anunța prea grozavă, am luat cazarea doar cu o zi înainte, iar traseele erau... orientative. Până la urmă am avut noroc și „singurul loc din Alpi unde plouă” s-a dovedit însorit, astfel că a fost timp pentru puțin din toate: două trasee de via ferrata, una la peste 3000m chiar, drumeții și, desigur, nu puteam pleca fără o alergare. Cei câțiva pași pe ghețar mi-au împlinit un vis, modest în felul său, dar sincer și plin de semnificații personale.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 07’24] vacanța lui Câte minute mai am? 38

    Deși a început înainte de iulie și se va termina nu-știu-când, etapa întrebărilor legate de timp are și farmec, dar și uzură. Pentru că cele nouă zile ce urmau să fie petrecute în România trebuiau exploatate la maxim, să ne vedem cu toată lumea, Miruna m-a pus dinainte să-i repet de N ori care e planul, iar după ce ne-am pornit la drum, m-a întrebat de sute de ori Cât mai avem? Câte minute mai am până... ?, încât așa i-a rămas numele vacanței. Și pentru că e jurnalul meu în mișcare, a fost luna cea mai săracă în kilometri, dar cea mai variată în experiențe. Cam cum ai trece de la treieratul grâului, la văzut pe viu un Van Gogh și pășit pe un ghețar.

    Citește mai departe

  • Bucegii pe răcoare. Cu copiii până la cascada Moara Dracului 95

    Mi-era mai dor de oameni decât de Bucegi, gândesc în timp ce mă uit totuși cu jind la crestele unde nu voi ajunge azi, căci Muntele stă pe locul lui, dar oamenii se tot mută, se schimbă, cresc. Privesc cu invidie pereții Văii Gaura, sunt la fel cum mi-i amintesc de peste zece ani, nu știu ei câtă iarbă crește pe lângă cărările noastre, câți copaci s-au frânt iarna trecută, că așchia desprinsă le scoate la iveală trupul roșiatic de rocă nearsă de soare, și nu-s martorii pașilor mei purtători de gânduri sau prieteniilor rare pentru care nu e niciodată destul timp... Mă mai uit și la copii, cum deși n-a trecut mult de când îi căram pe poteci, acum alergăm după ei. Aproape că putem termina un dialog, nu mai au atâta nevoie să ne întrerupă. Pe lângă fericirea de-a fi acasă, și eu și Miruna suntem cu prietenii noștri, mari și mici, și e așa un lucru mare să fim împreună pe munte, chit că-i doar o zi! De fapt, suntem norocoși cu toții că ne-am reunit aproape spontan, după o șuetă î

    Citește mai departe

  • Alvier, o drumeție pe sufletul Mirunei... 52

    Pasiunea pentru munte poate începe cu o drumeție plină de bucurie, dar musai și cu un pic de ciudă. Ciudă că n-ai ajuns până pe vârf, ciudă că s-a terminat prea repede ziua, ciudă că n-ai avut tovarășii potriviți, ciudă că ai fi putut mai mult și mai departe, că mai ai de așteptat până data viitoare și, ohoo, câte vrei să faci data viitoare! Pasiunea pentru munte începe nu când vor părinții, nu când vrea partenerul de viață, nu când ești sfătuit să mergi pe munte ca să te dregi după o despărțire sau o boală, nu când te duci după alții din lipsă de altceva, ci atunci când ai o conexiune a ta cu muntele. Asta îmi explica Miruna după ultima noastră tură pe munte, că ea s-a conectat cumva la munte, că de-acolo îi vine energia. Și pot confirma că nu s-a oprit din țopăit și din vorbit nici la câteva ore după „cea mai frumoasă zi” :)

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 06’24] Printre ploi... 53

    Iunie s-a strecurat printre ploi amânând continuu venirea... verii. A plouat până a ajuns Elveția la știri cu viiturile. A plouat de mi s-au umplut roșiile pe balcon de frunze, nu de flori. A plouat de parcă nu mai pot pleca undeva fără umbrelă sau geaca de ploaie. A plouat de mi s-a făcut dor de soare și căldură, încercând să nu irosesc zilele cu raze chiar și obosită fiind. Iunie a fost și despre a doua lună de serviciu, cu deja mai puține zile de navetă, despre un concurs reușit în contextul alergărilor constante. Totuși, mai puțin munte, asta și din cauza ploilor cu fulgere, vremea îmbiind la învârteli pe lângă casă, nu la altitudine.

    Citește mai departe

  • Engiadina Scuol Trail 2024, semi-ul Enziana... 49

    Îmi doream de ceva vreme să ajung pe Valea Engadina (cantonul Graubünden), iar un concurs de alergare a fost mai mereu prilej de mobilizare cu toată familia, adesea și cu prietenii, ceea ce am reușit și acum. În acest an nu mi-am propus curse „mărețe”, dar să-mi mențin totuși motivația și forma cu ajutorul lor, să ajung în zone noi, toate astea alegând pe măsura antrenamentului, iar nu a dorințelor impulsive. Și chiar eram pregătită pentru un 22km montan, însă nu și pentru o Claudie ce a dat totul, nu ca la ultimul vertical, drumul spre podium fiind presărat cu extaz, tras la deal, tras la vale, zâmbete și crampe. Și chiar dacă am adăugat încă un loc patru în „palmares”, o cursă bună e o cursă bună și sunt tare mulțumită că am strecurat tricolorul în seria elvețiană, după două sportive și o localnică.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 05’24] Și la muncă și pe munte 67

    A trecut prima lună și eu tot mai am nevoie de timp să asimilez schimbarea, cu toate că sunt un pește revenit în apă. Nu credeam că o să mai am energie pentru altceva după orele lungi pe trenuri, atâtea lucruri noi și comunicarea într-o limbă unde nu e destul să știi cuvintele - înțelesul cu totul se lasă așteptat. Weekend de weekend mi-am luat și porția de munte, de alergare, de natură, am bifat și primul concurs, astfel că pun creionul jos cu satisfacție: notițe pe birou, notițe pe blog - am scris despre fiecare câte ceva. Cu alte cuvinte, am reușit „să le fac pe toate”; să zicem că m-am (mai) regăsit.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile