Gican Claudia

Articole postate de Gican Claudia

  • Gonzen, un pisc la Valea Rinului... 101

    Am observat acest vârf încă de la primele drumuri pe Valea Rinului pentru că, fie iarnă sau vară, zici că stă cu nasul pe sus în colțul văii, ajutat și de peretele de stâncă cu care grupa Churfirsten (Werdenberg) se termină brusc. În familie, a fost weekend-ul Gonzen pentru că sâmbătă l-a urcat Andrei, iar duminică eu, motivată și de poze, dar și de concursul vertical ce se apropie și pentru care am ales să mă pregătesc cu ture pe sufletul meu, adică pe munte.

    Citește mai departe

  • O primă incursiune în Lauterbrunnen și Grindelwald 58

    Nu e un secret, și blogul stă mărturie, că n-am bifat prea multe locuri celebre din Elveția deși locuiesc aici de doi ani. Că e plină țara asta de Alpii cei spectaculoși, de vârfuri emblematice, de locuri turistice, că infrastructura te duce aproape de orice, inclusiv de cer, nici asta nu e un secret. Sunt foarte multe de descoperit, greu de spus în ce direcție s-o apuci mai întâi, iar în mini vacanța de Înălțare (joi - duminică) am ajuns în zona Interlaken din cantonul Berna, pe la poale de Eiger și Jungfrau. Ca de obicei, ne-am îndreptat spre munte și am avut o singură pretenție: să ne bucurăm de zonă și să ne facem o idee pentru a ușura planurile viitoare.

    Citește mai departe

  • Așteptarea cea lungă: din nou la birou... 68

    15 ani, o lună și 23 de zile au trecut de la ultima primă zi la birou. Sentimentul s-a repetat doar că într-o altă țară, cu colegi vorbitori de altă limbă, dar într-o firmă destul de asemănătoare, cu atmosfera aceea necorporatistă ce consider eu, de-altfel, că mi se și potrivește.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 04’24] Aprilie are cele mai frumoase întoarceri acasă 92

    Poate pentru că decolăm dintr-o primăvară și aterizăm în alta. După două ore de zbor se schimbă cerul, țara, poveștile din jur, polenul. În doar două săptămâni intense emoțional, mai mereu pe drumuri, dar atât de pline de zâmbete și îmbrățișări, se întâmplă încă una din așteptatele întoarceri acasă. Prima a anului, cea mai plină de dor, cea mai frumoasă.

    Citește mai departe

  • O noapte pe munte: de la firul ierbii pân’ la răsărit 76

    O noapte pe munte la cort este mai mult decât o aventură spontană, un bivuac între prietene, este o apropiere de natură, în care de la apus până la răsărit asculți muntele mai mult decât îl vezi. Iar când soarele își trimite razele peste creste, păduri, pajiști, te simți ca un spectator care a urcat pe scenă...

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 03’24] Mărțișorul... 74

    Martie a început prea intens și s-a terminat prea molcom. Dar așa sunt primăverile, capricioase. Ele au toane, iar oamenii așteptări și astenii. Câteva zile am purtat mărțișor. Poate el mi-a adus noroc, schimbarea mult așteptată, sau poate chiar există echilibru în univers. În ceva trebuie să cred și eu.

    Citește mai departe

  • O fugă de iarnă la lacurile din Alpstein... 80

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Drept Mărțișor, mi-am împletit un șnur din drumeție și alergare, combinația mea favorită de umblat pe munte când sunt singură. Sau aproape singură. Motivația a pornit de la dorința de a vedea lacurile din Alpstein iarna, Sämtisersee și Fählensee, două din cele trei, pornind de la o simplă curiozitate, or fi înghețate sau nu, pe un traseu care știam că poate ocoli zonele de risc, pe munți fiind încă zăpadă destul de haotic distribuită. A ieșit nesperat de bine, mai ales că între timp a nins și povestea s-a prescris. Citește mai departe întreg articolul O fugă de iarnă la lacurile din Alpstein.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 02’24] o zi în plus... 78

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Noroc cu jurnalul lunar că pot să dau un ochi pe februarie de anul trecut sau pe cel de acum doi ani și asta ajută la o înțelegere mai realistă a prezentului. Acest prezent în care mă întreb de ce nu am făcut mai devreme unele lucruri dar, mai ales, oare ce nu fac încă, nu încep, nu îndrăznesc. Apoi îmi amintesc, tot cu ajutorul jurnalelor, de cum sufletul greu, ca de plumb, a sedimentat în mine un hopa-mitică care mă ține forțat locului. E drept, în picioare mai mereu, oricât m-aș arunca la pământ. Cert e că sunt niște schimbări și pe tarlaua mea. Ce-mi lipsește s-a cronicizat și e ca-n alergare: cu o durere veche poți termina și un ultramaraton, cu una neașteptată nu iei nici startul. Citește mai departe întreg articolul [Jurnal în mișcare 02’24] o zi în plus.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 01’24] alergarea lunecă, dar schiul nu aleargă 88

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Anul a început bine, dar ianuarie e o lună așa de lungă încât indispoziția a dat din coate făcându-și loc și stricând un ritm ce speram să țină cât mai mult. Strategic, am luat câteva decizii când am fost „pe val”, sau am încercat să iau cât de multe, încât trenul pus pe șine să meargă din inerție până trece primul hop. Că eram sigură că vor veni, aproape optimistă, ca să fiu cinică. Iar jurnalul acesta lunar, chit că poate fi golaș, e o dovadă că sunt în tren și trenul pe șine. Însă, ca și în ultimii doi ani, ianuarie elvețian s-a terminat în... Austria. Pentru o scurtă revedere, dar atât de așteptată, cu prietenii abonați la tradiționala săptămână de schi în Zillertall, și pentru o săptămână de schi în familie - o experiență cu totul nouă care păstrează dilema mea legată de acest sport: să mă las sau să mă pluguiesc la nesfârșit. Citește mai departe între

    Citește mai departe

  • Ebenalp în alergare. Pe munte iarna… cam cu frică 94

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Nu mă așteptam să devin tot mai fricoasă în ce privește mersul pe munte iarna. O numesc totuși prudență și o asociez cu instinctul matern, că în epoca d. M. s-a declanșat. Dar o simt destul de des ca pe o frică și asta mă nemulțumește profund - aveam alte așteptări de la mine, și chiar dacă nu sunt genul care să bifeze obiective arhicunoscute, măcar să nu asociez muntele iarna cu teama. Aceeași iarnă care desăvârșește muntele. Uitasem de frumusețea brutală când stânca și zăpada se pun laolaltă. Pentru destule clipe am privit în adâncuri sau spre vârfuri cu naturalețea unui jneapăn care nu se întreabă ce caută pe-acolo. Și a fost așa de bine! Citește mai departe întreg articolul Ebenalp în alergare. Pe munte iarna… cam cu frică.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 12] 2023 sub lupă... 92

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Decembrie se încheie nesperat de bine și „scapă turma” anului. E incredibil cum o mână de ajutor, venită de unde nu te aștepți, îmbunătățește starea mentală, motivația, hărnicia, optimismul. Iar luna aceasta am avut parte de mai multe mâini întinse și sunt foarte recunoscătoare. M-au ajutat foarte mult și comentariile de pe blog, conversațiile de pe email sau chat-uri, și vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine, chiar dacă ne cunoaștem personal sau nu. N-am putut să nu observ că blogul continuă să fie un spațiu în care oamenii pot scrie ce simt și vă asigur că așa va rămâne și în 2024. Și pentru că veți citi la anul, eu publicând la mijlocul nopții, la mulți ani! Un An Nou cu adevărat nou! Citește mai departe întreg articolul [Jurnal în mișcare 12] 2023 sub lupă.

    Citește mai departe

  • Nimic nou… după doi ani de Elveția... 88

    Salut! Aceasta este o postare de pe blogul meet the sun Afară e o ceață de nu se vede blocul vecin aflat la nici douăzeci de metri, iar eu m-am așezat să scriu „ceva nou” despre acești doi ani. În ceață s-au rătăcit și ideile cu care mă pornisem, după ce am citit postarea de anul trecut, destul de elaborată, realizând că progresul e insignifiant la mai toate capitolele. În realitate, mi-aș dori ca această ne-aniversare să nu existe, să nu-mi amintească de ce-am făcut sau mai ales n-am făcut, să fie o zi ca oricare. Dar nu e. Când timpul trece la fel de repede, aici sau acasă, contează cu ce îl umpli, iar eu mă dovedesc în continuare o maestră a inutilului. Citește mai departe întreg articolul Nimic nou… după doi ani de Elveția.

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 11’23] Luna aniversărilor. Primul voluntariat la un concurs 102

    În noiembrie blogul a împlinit cincisprezece ani, relația paisprezece, fetița șapte, el a mai albit un an și, dacă nu se întâmpla căsătoria în decembrie, bifam și doi ani cu acte și totodată, doi ani de Elveția. Nu suntem genul petrecăreți, însă de ziua Mirunei am făcut o excepție oferindu-i câteva ore de joacă cu colegele, la noi acasă. Limba n-a fost o barieră - marea frică, dar că șase scolărițe pot fi mai liniștite ca doar două, asta chiar a fost neașteptat! Tot la capitolul excepții, după destule curse strânse din 2010 încoace, am ales să particip ca voluntar la prima ediție de alergare montană din oraș. O experiență care mi-a plăcut și care pare să mi se potrivească: o dată ce zic da, mă implic până la capăt, până la ultima resursă. Unde mai pui și bonusul: am alergat traseul de două ori :) Acesta este un paragraf introductiv, citește întreg articolul

    Citește mai departe

  • Cum am ajuns aici... 94

    Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură! Acesta este un paragraf introductiv, citește întreg articolul Cum am ajuns aici.

    Citește mai departe

  • ieri, azi sau mâine, copiii totuna... 95

    Burnițează și sunt patru grade, astfel că imediat observ că M nu are căciula pe cap, șuvițele ieșind de pe sub glugă. O întreb și-mi spune că a pus-o în rucsac, ca să nu o uite la E. Bun argumentul, adresa e aproape, n-are sens să insist. Ne apropiem de casa colegei și e momentul să le las să meargă singure, lucru pe care abia îl așteaptă, vizibil, nu e nevoie să fie adolescente ca să se bucure că scapă de părinți (și au abia șapte ani). Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul ieri, azi sau mâine, copiii totuna.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile