Gican Claudia

Articole postate de Gican Claudia

  • [Jurnal în mișcare 10’23] Tot vacanță e și când nu pleci undeva 104

    Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii. În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.

    Citește mai departe

  • Chäserrugg Berglauf 2023: un vertical, m-a ciuruit 173

    Multe i se pot întâmpla unui alergător la un concurs, dar să i se înfunde urechile cât să trebuiască să încetinească, e prima dată, iar de nu aș fi pățit-o chiar eu, n-aș fi crezut! Cursele verticale sunt oricum intense și nu lasă loc de interpretare, ori ai o zi bună, ori nu, dar nefiind la prima, să-mi descopăr o problemă nouă m-a demoralizat total. Am trecut peste gândurile de abandon, picioarele au recuperat pe final, că deh, nu le ostenisem prea tare, ca la contactul cu prima zăpadă aproape să fac cunoștință cu hipotermia. Un vertical al greșelilor din care am învățat că... îmbătrânesc. Și nu în formă. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Chäserrugg Berglauf 2023: un vertical, m-a ciuruit.

    Citește mai departe

  • Pe munții din Liechtenstein, creasta Drei Schwestern – Fürstensteig  144

    Nu știam mai nimic despre țara vecină în afară că e una dintre cele mai mici - unde să mai aibă loc și de munți?!? Mă atrăgea de ceva timp creasta de la Valea Rinului, căreia îi spun „biscuit popular”, forma ei zimțată amintindu-mi de pătratul copilăriei noastre, și-am tot așteptat momentul perfect. Acum, după ce-am fost „pe sus” urcând „de jos”, pot spune că Liechtenstein are munți să-i colinzi toată vara fără să te repeți, cu poteci pentru toate gusturile, dar e indicat să verifici în prealabil cum arată traseul, că poate un kilometru continuu de potecă aeriană nu-i pe placul tău. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Pe munții din Liechtenstein, creasta Drei Schwestern – Fürstensteig .

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 09’23] Luna în care au venit prietenii 107

    Septembrie e luna în care au venit prietenii. Trei zile de care nu mă pot văita că au trecut prea repede, sentimentul dominant fiind de recunoștință și așa vreau să rămână. Septembrie e luna în care, trecându-mi-se pragul, a devenit mai suportabil spațiul acesta unde frământările fără cap și coadă se trezesc înaintea mea și se culcă după mine. Au fost aici, iar dacă ei au fost aici, poate nu sunt nici eu chiar atât de departe... Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul [Jurnal în mișcare 09’23] Luna în care au venit prietenii.

    Citește mai departe

  • În sfârșit, Säntis! Și creasta Lisengrat... 105

    În sfârșit! pentru că Säntis, cu „doar” 2502m, cât un Omu al nostru, este în masivul Alpstein, aproape de unde locuiesc. Prin urmare, îl tot văd de când ne-am mutat aici și oricine altcineva în locul meu n-ar fi lăsat atâta timp să treacă! Dar eu am așteptat momentul perfect, n-am simțit „urgența”. Pe de altă parte, deși are telecabină și un mini centru construit acolo sus, am vrut să-l urc pe jos, iar Säntis cere vreme bună și poteci uscate, dacă nu vrei să cari echipament extra. De-altfel, Alpstein-ul superior e plin de creste pe unde pasajele aeriene sunt mai lungi decât te-ai putea aștepta. Un fel de nu contează înălțimea, cât contează... ascuțimea. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul În sfârșit, Säntis! Și creasta Lisengrat.

    Citește mai departe

  • [Drumeții cu copii] Lacurile Lünersee (Austria) și Wildsee (Elveția) 108

    În teorie, copiii sunt (mai) atrași de drumeții dacă se însoțesc cu alți copii. În practică, fiecare face cum poate, iar eu nu excelez deloc la o astfel de organizare, mai ales aici în Elveția, astfel că Miruna merge pe munte mai mult cu noi părinții sau cu prietenii noștri, prea rar având parte de copii de vârsta ei. Și cum nu sunt nici adepta căratului jucăriilor, sperând ca atenția să fie doar spre peisaj, iar peisajul să alunge plictiseala, am ajuns, în timp, să fac un profil al traseelor care o atrag: cât mai stâncoase, și cu un lac sau o cabană în punctul culminant. În acest septembrie am descoperit împreună încă două lacuri emblematice, de aici și ideea de a le alătura într-o singură postare. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul [Drumeții cu copii] Lacurile Lünersee (Austria) și Wildsee (Elveția).

    Citește mai departe

  • Făgăraș Rocks! 2023. Cursa mea acasă, Berivoi Race 107

    Cum nu puteam lipsi de la singurul meu concurs în Carpați anul acesta, n-a mai contat că iulie a fost foarte sărac în alergări, dar măcar am ales, din milă de mine, o cursă scurtă. Și chiar dacă știam că traseul nu ajunge pe creasta principală a Făgărașului, gândul că voi fi pentru o clipă acolo sus mă energiza instant. Cu sufletul la înaintare, fiecare durere și-a primit un zâmbet drept pansament: alergi acasă, Claudia, asta-i tot ce contează! Pentru că a fost și o cursă destul de competitivă - să le văd mai mereu pe primele trei fete m-a făcut să trag, dar și să simt că nu le pot ajunge... O călcătură strâmbă m-a domolit, o vreme, dar spre final, când mă așteptam mai puțin, am închis podiumul cu un sprint nebun. Însă revenirea la Făgăraș Rocks! a fost, ca și în anii trecuți, o reîntâlnire cu oamenii faini din comunitate, o zi petrecută cu prietenii pe pajiștea perfectă, o frântură din ceea ce doar acasă pot trăi. Acesta este un prim fragment, citeș

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 08’23] Sfârșit de vacanță la Brașov, început de școală în Elveția 108

    August s-a dovedit cea mai intensă lună a anului. Am umblat, scris, simțit mult. De parcă au trecut două luni (sau două lumi), nu una. Sfârșitul verii, pentru că în Altstätten, e definitiv dusă, m-a înfrigurat cu cele unsprezece grade și m-am panicat: eu, încotro? Miruna a început clasa întâi pe 14 august și școala pare minunată, o continuare a jocului și-a copilăriei printre litere și cifre ce se arată răzlez, fără să se impună ca o schimbare majoră. Așa am realizat că eu chiar am nevoie de una, de o direcție, un plan, un job, de oameni; rutina de-acum plus ce scriu, simt, cât alerg, ce munți văd, ce doruri îndur, nu-mi mai e de-ajuns. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul [Jurnal în mișcare 08’23] Sfârșit de vacanță la Brașov, început de școală în Elveția.

    Citește mai departe

  • Cum te simți... 233

    Mă simt ca o umbră bântuind holurile, ca o plantă ce nu crește-nspre lumină, ca un păianjen flămânzind pe pânza incompletă, ca un geam prăfuit pe partea unde nu bate niciodată ploaia, ca un tablou atârnat doar pentru că exista un cui, ca un om care nu cere cu voce tare. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Cum te simți.

    Citește mai departe

  • Mini aventuri în Alpstein. Prima întâlnire cu ibecșii 110

    O marmotă m-a fluierat răstit de undeva de sus și, privind instinctiv în jos, am văzut patru-cinci funduri blănoase fugind sincron la vale. Am tresărit, căci eram cu ochii după ibecșii împrăștiați pe versant și care au continuat să pască neperturbați, dar și pentru că mă obișnuisem cu marmotele de dinainte, ce nu m-au perceput ca pe o amenințare. Ghemurile de pluș s-au oprit, m-au verificat, după care, una câte una, au dispărut în grohotiș. Am revenit la ibecși, urma să trec la câțiva metri de cei de la marginea turmei, iar senzația nu semăna cu întâlnirea unei capre negre. Primul (meu) ibex, de-a dreptul rotofei, cu o blană scurtă pe burta gata să plesnească, păștea sonor, de parcă nu mai văzuse iarbă verde. Ochii aminteau vag de cei ai unei căprioare, dar coarnele lungi alungau orice asociere cu ciutele sau caprele negre, ci mai degrabă cu berbecii. Mi-am văzut de poteca mea, el de iarba lui, și uite așa am tras pripita concluzie că ar fi niște blajini. Acesta este

    Citește mai departe

  • Circuit Riffelberg – Gornergrat. Când vezi Matterhorn-ul toată ziua, dar te vrăjesc ghețarii 113

    Mersul pe munte, atât de natural, atât de provocator sau de eliberator, după cum e sufletul omului, mai depinde și de munte, nu doar de om. Și chiar de mă încântă toți, indiferent de mărime sau de specific, și chiar dacă în sufletul meu doar pentru Carpați e loc deocamdată, în lumea munților mari, mintea mea e ca de copil uimit, dar reținut. Aș zburda, dar nu cunosc jocul, m-aș aventura, dar intuiția îmi cere răbdare. Ce noroc pe mine că n-am ambiții de-a fi peste tot, pentru că mi-aș roade unghiile cu atâtea vârfuri neurcate! Deocamdată, vreau să ajung în cât mai multe colțuri din Alpi și sunt sigură că va veni și vremea pentru mai mult de-atât. Când m-oi mai obișnui. Până atunci, un nou jurnal cu multe poze faine (n-ai ce să greșești la așa peisaje!), cu un scurt video și cu alte detalii interesante de care m-am bucurat și merită împărtășite. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul

    Citește mai departe

  • Între case, fără acasă... 115

    Duc mâna greșit spre sertare, pipăi peretele greșit când caut întrerupătorul, mă învârtesc pe călcâi când mintea caută ceva și automatismul pășește în direcția opusă. Mă întreb dacă am o formă ușoară de demență sau pur și simplu zilele ce-au trecut, toate pline, au nevoie de o perioadă de decantare: aici și dincolo, dincoace și acolo. Sunt între două case și într-o perioadă în care nu aparțin nici uneia. În una mă poartă dorul și-n cealaltă traiul. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Între case, fără acasă.

    Citește mai departe

  • Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând 113

    O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte. Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu... Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul

    Citește mai departe

  • [Jurnal în mișcare 07’23] În zodia vacanței... 106

    Iulie a fost o lună lungă, conformă cu planul dar cu iz haotic, cu mult timp petrecut pe drumuri prin Elveția, Italia și România, cu treceri bruște între forme de relief și călduri de toate națiile. Rămân peste timp drumețiile în doi cu vedere la Matterhorn și întâlnirile cu familia și prietenii de acasă, rare și prețioase, după care eu și Miruna tânjim destul de mult. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul [Jurnal în mișcare 07’23] În zodia vacanței.

    Citește mai departe

  • Cele 7 nopți la mare care au fost 4 zile la munte 119

    Vacanțele plănuite au o mare hibă: când ceva nu mai merge, restul e la discreția efectului de domino. Sau al deciziilor luate rapid, intuitiv. Adevărul este că nu-mi imaginam ce se poate face o întreagă săptămână la malul Mării Adriatice, dar nici că am putea da biri cu fugiții punând degetul pe hartă, spre colinele Belluneze. Partea bună e că n-am nimerit rău, dimpotrivă, am descoperit locuri noi, însă pentru mine una, și doar pentru mine, întâlnirea cu Adriatica s-a sfârșit cam prematur. Acesta este un prim fragment, citește întreg articolul Cele 7 nopți la mare care au fost 4 zile la munte.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile