Stanciu Mihai

Articole postate de Stanciu Mihai

  • 01:00... 176

            Mi-am aruncat jumătate de pahar de whisky pe geam și m-am mințit că l-am băut. Așteptam să aud un ”nu ți-e rușine?” dar nu, așa că mi-am văzut liniștit de jumătatea mea de țigară în continuare. Aș putea spune că viața mea se rezumă la jumătăți deși recunosc, duc multe lucruri până la capăt.         Aici, în centru țării, apa e mai tare. Oare apa are alte gusturi pe măsură ce te depărtezi de locul natal? Nu mă pune Mihai să mă întreb cum este apa acolo unde vrei tu să ajungi, pentru că nu știu să-mi răspund.         Este lăsată noaptea de mult aici, peste mine, peste tine și peste tot ce se vede pe geam. Încerc să nu scot prea multe sunete, să te las să dormi liniștită în timp ce eu îmi rezerv onoarea de a scrie, de a bea whisky, apă, de a-mi face o țigară. Am fumat decât jumătate . M-am obișnuit cu jumătățile pe care mi le dai tu.            E o goană după vorbe frumoase afară, dar noi nu suntem așa. Ai spus: ”dacă cineva ar pune o cameră și ar înregistra ce fa

    Citește mai departe

  • Corcodușe în zăpadă... 162

                                Sticleții zburau ca fluturii turbați într-un miros de paradis îmbâcsit  de petrol, oamenii își făceau cruci cu mâna lor dreaptă și cu singurelele lor trei degete rămase în urma minciunilor de-o  viață.   Eu miroseam a insolație și îmi tăram bocancii prin praf, mă simțeam un punct de sudură ștrangulat cu toata forța de soartă . Dacă așa a fost să fie așa este, tot auzeam. Dacă așa a fost să fie hai  să facem să nu mai fie așa. Corcodușe în zăpadă - mă gândeam. Am ajuns la 20 de ani, și eu înca știu să mă joc,  dar de data asta cu sufletul meu.

    Citește mai departe

  • 01:51... 178

    mergeam călare noaptea prin munți , luna promitea potecă si trecători. Trecătorii mai mult alergauîn diminețile deja pline. Plinul era făcut, mai mult în mintea me(a)rgeam călare  noaptea prin munți cu felinarele aprinse. Mă opream rar la fântâni, niciodată nu mi-a fost frică de înălțime, dar întotdeauna să cad. Miezul nopții e albastru, la fel ca sângele meu când temerile-mi devin speranțe. Mergeam călare noaptea prin munți, luna-mi lua ultimii bani pe ipotecă și ăia oferiți de cine știe ce trecători în alergarea lor. Diminețile erau pline de mine, pline de viață, pline de viața din mine, iar eu eram la înălțime, fără temeri, deci fără speranțe.

    Citește mai departe

  • Dor de casa... 163

    ...

    Citește mai departe

  • 23.37... 167

               Doar drumurile romane mai duc încă undeva... Doar cele mai vechi urme mai duc undeva... Unde începe pasajul? Chiar și câmpiile, chiar și Ploieștiul. au pasajele lor secrete.                         De data asta merg până la capăt. E ciudat că sunt așa de calm. Ceață, frig. Îmi iau un pulover, mi-e frică de frig. E o jachetă foarte bună. Un chilipir. Atât doar că are buzunarul rupt. Ea mi-a dat-o. Pietricele pe acoperiș. De ce? Ca să nu zboare? O prostie, la fel ca și jacheta. Mi-ar plăcea să zbor. Avionul se învârte în cer deasupra Africii. Într-o zi se va prăbuși. E frig. Mâinile mele au fost întodeauna calde. E un semn bun. Cât e ceasul? Soarele apune. La vest, logic. Acum știu în ce parte e vestul. Întotdeauna mergeam în vest, spre a doua mea casă. În momentul ăsta mă îndrept spre est, mi-am luat 10 bilete. Soarele este în spatele meu, iar în stânga mea se află o stea. E bine: soarele și o stea. Dansez așa frumos, de unul singur. Oare a primit gândul

    Citește mai departe

  • ..dincolo..... 171

               E vânt și ploaie și-i vezi la biserici, la colțuri de piețe, pe străzi și spitale. Bătrânii înfometați cu ochii pierduți și tulburi. Trăind din amintiri de mult apuse. Dar foamea e mare. Cu mâna întinsă. Cu pașii agale, privirea e pierdută, așteaptă bănuțul să cadă, din cer de s-ar face o groapă înauntru s-ar duce. Rușinea e mare și foamea la fel. Au fost cu istorii, trăiesc din trecut, se roagă să n-apuce ziua ce vine. N-au casă, copii-s departe și banii la fel. Cimitirul e prietenul lor, dar rândul e mare. Rușinea la fel. Au fost oameni de bază, drepți ca bradul de munte, ce

    Citește mai departe

  • Cu dragoste... 164

                Erau dimineți limpezi de primăvară, înviorătoare.             Stam cuminte pe un scăunel, cu cotul pe genunchi și bărbia în palmă.             Tata se spăla într-un lighean de tablă. Curat și pieptănat frumos, cu părul lins pe o sprânceană, se închina de trei ori și rar, spre răsărit, mișcând buzele în rugăciune pe care numai el o știa, își pupa inelul și aștepta să-i aducă mama cafeaua. Se așeza pe alt scăunel , lângă mine și sorbea din ceașca, țuguind buzele, atent să nu-l frigă licoarea neagră și ridicând mult, în

    Citește mai departe

  • Introspecție... 164

    ...

    Citește mai departe

  • 4... 173

             Se instalează o panică generală, exact ca după emisia radio a lui Orson Welles din 38, pentru că mințile oamenilor au ajuns să fie spălate cu săpun ieftin de casă vândut de o croitoreasă ce în timpul liber o găsești la Hale. Se ajunge ca mașina de gândit, creierul, să fie numit ”raft” cu locație necunoscută, pentru că oamenii își schimbă starea de fiecare dată când rup calendarul care marchează 4 anotimpuri - ce ajung să fie toate la fel-. Deci oamenii nu-și schimbă starea de fiecare dată când rup 4 calendare ce marchează un anotimp ci ajung să își schimbe starea de fiecare dată când se marchează 4 calendare ce ajung să fie toate la fel.    După cele 4 calendare rupte se vor instala 4 feluri de coridoare, căci după cele 3 spitale, la ultimul, îl vor cunoaște - sau nu îl vor cunoaște- pe cel care duce spre

    Citește mai departe

  • ... 162

     Ediție limitată. ...

    Citește mai departe

  • 20:13... 171

    Se lăsă noaptea peste locul nostru de întâlnire și trecură ani de ploi până să conștientizăm că ne este tare dor să ne prăjim sub un soare doar al nostru. Se vărsă cutremure peste întunecatul pământ și s-au scurs vieți de oameni, pentru ca noi doi să ne putem vedea. S-au iscat furtuni în mințile unora când au auzit timpul venind în pas alert. Noi am rămas ficși fără măcar a clipi. Ne-am schimbat doar numele, tu ai devenit tu iar eu, eu. Ne-am schimbat locația. Tu acolo, eu aici. Dar noi? ”Noi” nu ne vom schimba niciodată.

    Citește mai departe

  • povești nespuse... 167

    http://irlexip.wix.com/patricianita ...

    Citește mai departe

  • bucată din mine... 157

    Ai cei mai frumoși ochi, păru-ți mereu are formă, hainele sunt gri, iar teneșii... mereu călcați. Esti foarte inteligentă, frustrată, dar îmi place să te numesc naivă. Defapt, încă-mi curge sânge pe ambele părți pe care m-ai rumenit. Și acum ești o copilă care-și caută ridurile, în aceeași epocă, ca și mine. Tot ce gândești este bine punctat, motiv pentru care eu sunt publicul tău, aș prefera să înțeleg totuși modul tău de eliberare, dar ai dreptate, nu îl înțeleg și nici nu știu dacă îl voi înțelege vreodată. Îți aduni memoria pe o hârtie electronica sperând să nu-ți pierzi gândurile. Sintetizez sufletul și încerc cât pot de mult să mă prind de ceea ce simți. Încerci să nu-ți eliberezi speranța pentru că-ți pasă. Speri să-ți găsești sensul în timp ce alergi haotic, fără ca nimeni să nu te prinda din urmă. Sens, fără de care nu ai fugi, sens existent însă. Toate bucățile de carne din jurul meu îmi râd spunându-mi cât sunt de bună față de ele. Le condensez prospețimea, răd cu ele, căc

    Citește mai departe

  • amintiri... 170

     Mi-am așezat sub o cărămidă toateși apoi le-am ridicat cu o macaradoar ca să le scapîntr-o completă absurditateși-au curs ani împreunăaproape 3pentru că trei se transformăși se tot adună... și se tot adună.

    Citește mai departe

  • 02:08... 175

          Se așterne întunericulpeste cristalul meu din ploaiese așează încet și trece de zeci de orifără ca eu să îl observsupăr sau prinde      încet-încet trece peste vocea ta îi acoperă pe toțiși mă acoperă și pe mine 

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile