Sări la conținut

Litere

Litere

ULIȚA FACEBOOK

  Încă o zi pierdută pe ulița Facebook, mi-am cheltuit gândurile zadarnic: Cineva a tras glonțul din America și vine spre mine, va ajunge după o vreme aici și atunci vom afla cu toții ce-nseamnă familia care doarme cu grenada sub perne, grenada aceea care poate înmuguri.   Psihologul le înțelege pe tandrele fecioare, dar nu-i de acord să-și crească moștenitorii la aceeași grădiniță cu fiii nedefiniți ai celor două.   Vrea o grădiniță serioasă pentru copii, unde să vină ministrul în vizită când ștrengarii stau pe oliță cu tablete HP în mâini și gândesc până ce urina le miroase a benzină din Statul Islamic, pusă în bidoane de plastic pe care scrie coca-cola și rugăciunea eremitului.   Încă o zi pierdută, suntem liberi, ce ne pasă! Mâine vor mai fi două explozii solare și cursul de schimb leu/bitcoin va marca o ușoară creștere, lucru pe care grecii l-au prevestit de mult!    Constantin Stancu Hațeg ©    

Litere

fotografia este un act de curaj

îmi spunea nea tache dând cu zarul în parc nu nu pozele alea de la nunți botezuri sau alte baclavale nu alea sunt doar prostii ca să le iei banii la fraieri mă gândesc la imaginile alea despre care tu crezi că l-ai prins pe dumnezeu de picior și ai definit lumea trăind cu iluzia […]

Litere

La mulţi ani Aurel

Când l-am văzut prima oară în mulţimea pestriţă şi în general agitată ce se revărsa în treburile ei, de la un capăt la altul pe Strada Mare a Piteştiului, într-o altă viaţă, am avut de ales între două posibilităţi; căci Aurel parcă plutea în lumea lui, cu toate că de cele mai multe ori era însoţit de prieteni care, prinşi în discuţie, la fel ca el nu se grăbeau. Dacă mă aflam întâmplător în

Litere

ca și cum ai cădea pe scări

și n-ai avea de ce să te-agăți cam așa ar trebui să scrii poezie sau orice text pe care să-l numești literatură indiferent dacă e pe-o temă dată unde a trăi e al personajelor și nu al tău nu al rețetei primită de la un editor oarecare pentru că tu nu faci bomboane de ispitit […]