EFIGIE mi-e vocea de-acum ca șuieratul vântului în deșert la vremea drumului de pom care înflorește și nu mai rodește zborul fără aripi îmi contenește la pod - orizont îndepărtându-se ca o fantomă printre singurătăți
is my eye too rusty? is my thought too blunt? is my inkpot empty and my will too broken? has the rising sun become too small a token of the truth to utter daily out front? is my pen too tired? is my night too long? is the dream that lingered one too many wakings …
Viaţa cu poeme în broderie Lörinczi Francisc-Mihai şopteşte miracolul vieţii trăite la tensiunea iubirii în Anotimpurile dragostei – Poeme -, volum de versuri propus de Editura …
Anotimpul Persefonei – Patricia Popa – fragment Titlu: Anotimpul Persefonei Autor: Patricia Popa Editura Datagroup, 2025 Nr. pagini: 194 Descriere: Eleni The post Anotimpul Persefonei – Patricia Popa – fragment appeared first on Literatura pe tocuri.
O carte după ce e scrisă nu mai e a autorului. Ea rămâne a lui cât timp e literă netipărită. Există totuşi riscul să nu fie a nimănui, când zace necitită, ascunsă undeva într-un raft de bibliotecă. De aceea întotdeauna mă bucur când descopăr întâmplător o însemnare undeva într-o pagină de ziar sau revistă, despre o carte de-a mea. Luată în seamă(cartea), chit că însemnarea poate fi mai veselă
Autor: Romulus Vulpescu Aprind ţigara şi te-aştept să vii Pe-o bancă de pe stradă, la amiază: Secundele acestea argintii Se scutură ca verbele-ntr-o frază. Foşnesc şoptit – vecini cu vântul – plopii Şi degetele-mi vântul le resfiră…
o fierătanie stranie răsuflă sub velință la capul patului de fier un duh orfevru înfierează spiritul fierului lucrează suflă în foale, bate-n oale sparge ciocane în urechi împarte cetele-n perechi
Zece clipe de uimiresau minute de-amăgire,zece ore de-alergare,zece zile de visare,zece săptămâni de soare,zece luni de încântare,zece ani de poezie,pâlpâire mereu viedăruindu-se întreagăgândurile le dezleagă,inimile le adunăîmpreună...(2019)Mulțumesc pentru fiecare clipă în care mi-ați fost inspirație și respirație, ticăit de ceas și bătaie de inimă, sămânță de gând și intensă emoție în cei zece ani de vers împărtășit între noi.
SIMFONIA FANTASTICĂ la capăt de drum și de vreme într-o piațetă pustie uitat de zile un bătrânel cu o flașnetă mă îmbia să ascult o muzică stranie am ațipit -- în vis pietre rotunde s-au prins într-o horă nesfârșită
În sufrageriile psihologiei noastre se târăsc pe covoare vechi, idei noi cu oameni și omenii moștenite. N-au voie în picioare pentru că mai sunt încă soldați din arhetipuri care-i apostrofează cu ghimpi. N-au voie să strige pentru că la noi televizorul e pe mut și subtitrarea decalată. N-au voie să se certe, dar se privesc cu mânie și tandrețe în aceleași oglinzi. Generații desfăcute ca șosetele de lână se mângâie fără să-și recunoască meritele. Părinți care nu cred în ideile copiilor, dar cred în ei. Copii care condamnă trecutul, dar țin în suflet și-n pumni toate cuvintele de acasă. Cu toate și cu mai multe, în compartimentele trenului nostru rațional se plimbă cu inima-n piept o țară-ntreagă.