Trecerea Transilvaniei sub stapanire Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, caruia i s-a limitat autonomia interna. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de imparat.
Curtea de la Viena a reprezentat speranta unui sprijin pentru obtinerea drepturilor politice pe care autoritatile locale si nobilimea maghiara refuzau sa le acorde romanilor.
Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile romanilor trecuti la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolica a fost doar ameliorarea situatiei economice a clerului unit.
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, in lipsa unei nobilimi nationale, lupta romanilor pentru drepturi politice a fost condusa mai ales de cler.