Accident TERIBIL în Sibiu. Un tânăr de 23 de ani a intrat pe contrasens şi ce a urmat e ÎNGROZITOR. Nu avea permis și a fugit de la locul accidentului

O persoană a decedat și alte patru au fost rănite, într-un accident rutier care a avut loc în cursul nopții de luni spre marți, lângă localitatea Cornățel, pe drumul județean care leagă orașul Sibiu de Agnita, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, un tânăr de 23 de ani, fără permis de conducere, a pătruns cu autoturismul pe contrasens și a intrat într-o altă mașină, care s-a răsturnat.

Tânărul și doi pasageri din mașina sa au fugit de la locul accidentului, fiind prinși ulterior de polițiști. Un al treilea pasager din mașina acestuia a decedat în urma impactului.

În mașina răsturnată se aflau patru persoane, toate fiind rănite ușor. Printre răniți se numără și un pasager de 13 ani.

Tânărul de 23 de ani este cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului, potrivit