Achensee. Acesta este numele celui mai mare lac
din Tirol, ce se afla in inima Alpilor, intr-un peisaj
montan fascinant, al muntilor Karwendel si Rofan. In
jurul acestui lac sunt amplasate cinci sate, locuri ideale atat
pentru vacanta de vara cat si cea de iarna.
Totul in viata are un inceput, o "prima data". Asa a fost si cu acest concediu, pe care mi-am propus sa-l petrec in Austria. A fost pentru prima data cand am plecat, cu masina in afara Romaniei. Trecand prin Austria, cand am fost cu autocarul in Spania, mi-au placut foarte mult pensiunile si casele localnicilor, care erau frumos aranjate, "decorate si impodobite" cu zeci de ghivece si jardiniere, cu flori de toate culorile si in special muscate (sunt sigur ca multi dintre voi le-ati vazut, si sunteti de acord cu mine), iarba era tunsa frumos, totul este pus la linie, curat, casele sunt facute TOATE pe "acelasi model"... si nu "te dor ochii" cand privesti de jur-mprejur. M-am gandit ca nu ar fi rau sa incerc.
Am auzit si citit ca Tirolul, este una dintre regiunile
(ca de altfel toate din Austria), deosebit de frumoasa,
avand multe obiective turistice de vizitat. Am inceput sa caut din
timp o pensiune, care sa fie cat mai aproape de ceea ce-mi doream,
nu ca oferta ar fi fost limitata (din contra, multe pensiuni ca nu
sti ce sa alegi). Cel mai mult mi-am dorit sa am balcon cu vedere
la lacul Achensee. Si am gasit. Pensiunea
Rofangarten
https://www.pension-rofangarten.at/en/
Chiar daca puteam sa aleg si al traseu pentru a ajunge la Achensee, mi-am propus sa merg pe o alta varianta, pentru a putea vizita Budapesta si Viena.
Budapesta, pentru ca trecusem in "goana calului", tot in drumul spre Spania, si "vizitasem" din autocar cateva strazi, sosele (care oricum erau drumul spre iesirea din Ungaria), am "stationat" doua nopti, iar la Viena tot doua nopti. La Maurach am Achensee un sejur de 7 nopti.
Nu vreti sa stiti cate ore am facut pana la Budapesta. La vremea aceea, mare parte din autostrada care ne scoate din Romania, nu era terminata intr-un procent ridicat. Am "recuperat" din timpul pierdut, in momentul in care am intrat pe autostrada M5, pe care am zburat ca vantul pana la Budapesta. Un alt avantaj cand mergi spre vest, este si fusul orar (depinde unde este destinatia finala, ai o ora, doua, trei... in minus).
| Parlamentul de la Budapesta (croaziera pe Dunare) |
|
Statuia imblanzitorului de cai, aflata in curtea
Castelului Buda
|
| Sf. Stefan, regele maghiar care a adus crestinismul in
Ungaria, statuie situata intre Bastionul Pescarilor si Biserica Matthias |
Am ajuns la hotel (H. Wien 3*), unde am avut
asigurat micul dejun, si parcarea. Un lucru foarte important,
atunci cand mergi cu masina, este sa gasesti parcare la hotel, si
sa fie inclusa in pretul cazarii! In Budapesta
am stat trei nopti si doua zile. In cele doua zile (pline) pe
care le-am petrecut, am vizitat tot ce se putea
vizita, intr-un timp relativ scurt, cautand anumite
obiective mai importante.
(Voi reveni intr-o postare dedicata
Budapestei.)
De la Budapesta, am plecat la Viena, pana
unde sunt aproximativ 250 km (parcursi pe autostrada, nici nu stim
cand am ajuns la hotelul rezervat - H. Cristal 3*). Situat la 10'
de mers pe jos pana la statia de metrou (Messe-Prater), a
fost un hotel foarte bun, pentru doua nopti (curat, mic dejun super
bogat, personal amabil, la vremea aceea internet in camera). Fiind
o distanta relativ scurta pana la Viena, am ajuns destul de
devreme, fapt pentru care am reusit "sa prindem" cateva ore si la
amiaza de plimbat pe Ring Straße.
O mare varietate de stiluri arhitectonice (baroc,
clasic,roman, modern, art nouveau) se regasesc in
capitala Austriei. Multe parcuri si gradini, bine ingrijite,
spatiile verzi parca sunt picturi). Burgtheater, Opera, Hofburg,
Schönbrunn, Palatul Parlamentului, Primaria, Millennium Tower,
Castelul Belvedere, metroul etc., sunt doar cateva din cele
vizitate. Voi dedica Vienei ca de altfel si Budapestei cate o
postare cu mai multe impresii fotografii si videoclipuri, care
"vorbesc" mult mai bine decat mine.
(Voi reveni intr-o postare
dedicata Vienei.)
| Viena vazuta din Donauturm (252m), de unde aveti o panorama de 360° asupra orasului |
https://cristall.hotelsinvienna.org/en/
Fac ce fac si tot ma raportez la vacanta din
Spania. Tot atunci, "marele" nostru ghid (pus pe
ciubucareala), ne-a facut o "favoare", contra modestei sume de 5
euro, abatandu-se din drum (autostrada) cu autocarul, pentru a
vizita Abatia Melk (ulterior am aflat ca nu se cerea niciun
ban pentru a intra doar in curte, sa o vizitam pe
afara).
Asa ca dupa ce am plecat din Viena, m-am oprit la Melk, pentru a vizita a doua oara (mai pe indelete) Abatia Benedictina Melk, care zic eu ca merita vazuta. Aceasta este situata deasupra oraşului Melk cu vedere spre fluviul Dunarea, invecinata cu Wachau. Manastirea a fost fondata în 1089. Este construita in stil baroc, are numeroase fresce si o impresionanta biblioteca cu manuscrise medievale. (Voi reveni intr-o postare dedicata Abatiei Benedictina Melk)
Asa ca dupa ce am plecat din Viena, m-am oprit la Melk, pentru a vizita a doua oara (mai pe indelete) Abatia Benedictina Melk, care zic eu ca merita vazuta. Aceasta este situata deasupra oraşului Melk cu vedere spre fluviul Dunarea, invecinata cu Wachau. Manastirea a fost fondata în 1089. Este construita in stil baroc, are numeroase fresce si o impresionanta biblioteca cu manuscrise medievale. (Voi reveni intr-o postare dedicata Abatiei Benedictina Melk)
De aici am pornit catre Maurach am Achensee,
aproximativ 450 km, care pe autostrada ii parcurgi destul de
repede. Dar, pentru ca exista un dar, am patit un lucru destul de
haios stand acum si gandindu-ma in urma (atunci m-am umplut de
draci). Pe GPS, nu aveam si harta Germaniei instalata. O sa ziceti
si ce daca, doar esti in Austria... Da, dar drumul pe
autostrada, dupa ce treceam de Salzburg, ma ducea in
Germania, apoi intra din nou in Austria, continuand
spre destinatia finala. Asa ca dupa ce treceam de Salzburg,
cum ma apropiam de granita cu Germania, GPS-ul ma intorcea
din nou in Salzburg... Am facut de vreo doua-trei ori
aceasta "bucla" (parca eram in filmul "Ziua Cartitei"), pana cand
am ajuns cu nervii intinsi la maxim. La un moment dat, am zis ca nu
o mai ascult pe Ioana (GPS), si ma iau dupa indicatoare, si harta
(nu plecati la drum fara o harta, nu tot timpul GPS-ul este
"imparatul" soselelor). Asa ca dupa ce am iesit din
Salzburg, am vazut scris mare pe un panou Innsbruch.
Asta eeee, l-am urmat. Nu va spun ca de unde trebuia sa ajung "pe
lumina", a inceput sa se intunece, si stiti cum este, "noaptea
toate pisicile sunt negre".
Am intrat pe drumul care se lasa din autostrada catre destinatia finala. Si am mers, am mers, am mers, s-au terminat casele, GPS-ul nu dadea de pensiunea noastra... Drumul continua prin padure. Noapte, "civilizatie" NU, case NU. Zic "e groasa". Cu germana, nu prea "o rupeam" bine (si chiar daca era asa, in padure cu cine vorbeam, cu ursu?). Am mai mers cu masina, pana la un moment dat cand am dat de doua trei case. La ora aia (nu era inaintata, cred ca maxim 21), dormeau toti, lumini stinse peste tot, numai intr-o singura "casuta", se vedea o lumina palida. Luminita de la capatul tunelului. Mi-am luat la mine rezervarea unde era trecut numele celui la care pensiune aveam sa mergem, si timid am batut in usa. Nimic. Intre timp a venit sotia mea, si a sunat la sonerie DIRECT (marturisesc ca eu nu o vazusem, pe sonerie, eram putin panicat, ma gandeam ca pun astia cainii pe noi, spal podele la politie, in general cand le spui ca esti roman, nu inteleg de ce esti alb... sunt obisnuiti cu cersetorii si hotii plecati de la noi). A iesit un "herr", care nu a parut suparat. I-am aratat hartia, i-am explicat in engleza si germana (atat cat stiam), ca trebuie sa ajung la Maurach am Achensee. S-a uitat, a inteles, ne-a chemat inauntru, ne-a poftit sa luam loc, ne-a linistit (am crezut ca o sa cheme politia). Ne-a spus ca era medic, si aici era un fel de camin, unde se tratau diferiti "mosulici", iar el era de garda in seara aceea. A cautat prin niste cataloage turistice, a gasit pensiunea, stia cine este proprietarul, il cunostea pentru ca era medicul lui de familie. L-a sunat pe acesta, ne-a spus sa stam linistiti, ca vine sa ne ia de acolo. Cred ca nu au trecut zece minute, si a venit simpaticul Herr Coni, care "ne-a recuperat", noi urmandu-l cu masina pana la pensiune. Ca o paranteza, cred ca daca la noi pateam asa-ceva, proprietarul ne indruma prin telefon... Aici am fost intampinati cu un snaps (o tarie), de frau Stefi (sotia, la fel de simpatica), si inca vreo 5-6 nemti (chiar nemti), care am inteles ca veneau aici de vreo 15 ani... erau prieteni buni de acum, in plus, preturile in Austria erau mai mici decat in Germania!!!
Am intrat pe drumul care se lasa din autostrada catre destinatia finala. Si am mers, am mers, am mers, s-au terminat casele, GPS-ul nu dadea de pensiunea noastra... Drumul continua prin padure. Noapte, "civilizatie" NU, case NU. Zic "e groasa". Cu germana, nu prea "o rupeam" bine (si chiar daca era asa, in padure cu cine vorbeam, cu ursu?). Am mai mers cu masina, pana la un moment dat cand am dat de doua trei case. La ora aia (nu era inaintata, cred ca maxim 21), dormeau toti, lumini stinse peste tot, numai intr-o singura "casuta", se vedea o lumina palida. Luminita de la capatul tunelului. Mi-am luat la mine rezervarea unde era trecut numele celui la care pensiune aveam sa mergem, si timid am batut in usa. Nimic. Intre timp a venit sotia mea, si a sunat la sonerie DIRECT (marturisesc ca eu nu o vazusem, pe sonerie, eram putin panicat, ma gandeam ca pun astia cainii pe noi, spal podele la politie, in general cand le spui ca esti roman, nu inteleg de ce esti alb... sunt obisnuiti cu cersetorii si hotii plecati de la noi). A iesit un "herr", care nu a parut suparat. I-am aratat hartia, i-am explicat in engleza si germana (atat cat stiam), ca trebuie sa ajung la Maurach am Achensee. S-a uitat, a inteles, ne-a chemat inauntru, ne-a poftit sa luam loc, ne-a linistit (am crezut ca o sa cheme politia). Ne-a spus ca era medic, si aici era un fel de camin, unde se tratau diferiti "mosulici", iar el era de garda in seara aceea. A cautat prin niste cataloage turistice, a gasit pensiunea, stia cine este proprietarul, il cunostea pentru ca era medicul lui de familie. L-a sunat pe acesta, ne-a spus sa stam linistiti, ca vine sa ne ia de acolo. Cred ca nu au trecut zece minute, si a venit simpaticul Herr Coni, care "ne-a recuperat", noi urmandu-l cu masina pana la pensiune. Ca o paranteza, cred ca daca la noi pateam asa-ceva, proprietarul ne indruma prin telefon... Aici am fost intampinati cu un snaps (o tarie), de frau Stefi (sotia, la fel de simpatica), si inca vreo 5-6 nemti (chiar nemti), care am inteles ca veneau aici de vreo 15 ani... erau prieteni buni de acum, in plus, preturile in Austria erau mai mici decat in Germania!!!
Ne-am cazat in camera pe care am rezervat-o din Romania,
cu vedere la lacul Achensee.
| Doi prieteni dragi, Coni si Stefi |
Achensee este un lac de origine vulcanica, aflat
la nord de orasul Jenbach din Tirol, Austria.
Este cel mai mare lac din acest land federal. Se afla la o
altitudine de 923m si are o suprafata de aproximativ 8 km²,
lungimea 10 km, iar adancimea maxima este de 133 metri. Acesta
imparte lantul muntos Karwendel la vest de Alpii
Brandenberg la est.
Apa acestui lac are o calitate foarte ridicata, fiind
aproape de apa potabila, din aceasta cauza se poate vedea pana la
aproximativ 10 m adancime. Fiind un lac alpin, temperatura apei
este destul de scazuta, rar depasind 20° C. Cu toate acestea am
vazut multe persoane, care se scaldau in apropierea malului
(probabila era apa mai calda, dar si ei mai caliti).
Marimea lacului si conditiile vantului il fac potrivit
pentru windsurfing.
De-a lungul lui se gasesc 5 statiuni: Achenkirch;
Maurach; Pertisau; Steinberg am Rofan;
Wiesing.
Pentru adispune de anumite avantaje (in special o
economie de bani), am cumparat un card (52 E/saptamana/persoana, la
vremea cand am fost eu, intre timp a ajuns la 68 E) de la un centru
de info turism, care avea mai multe reduceri la croaziera pe lac cu
vaporul, cu trenuletul (un fel de mocanita la noi), acces la
telecabina pe versantii care inconjurau lacul, si multe altele.
Cert este ca numai in prima zi, dupa ce am facut o plimbare cu
vaporasul si cu trenuletul, am acoperit valoarea cardului, cred ca
mai bine de o treime...
Dupa cum am spus, statiunea Maurach, este cea mai
aproape de autostrada ce duce la Innsbruck, fapt pentru
care, am fost sa vizitam si orasul Innsbruck. Dar pana la
Innsbruck, la cativa km (15), se afla Wattens, un mic
orasel, locul unde se fabrica celebrele cristale
Swarovski.
De aici ne-am continuat drumul catre Innsbruck,
capitala landului Tirol, oras situat pe raul Inn, celebru
pentru sporturile de iarna. Pentru cei care nu stiu, aici au avut
loc doua JO de iarna, in anii 1964 si 1976. Numele orasului vine de
la un pod pazit de pe Inn: rezultand din combinarea cuvintelor
"Inn" si "Brücke", adică „Podul Innului”.
(Voi reveni intr-o postare dedicata orasului Innsbruck si Wattens cu Muzeul Swarovski)
(Voi reveni intr-o postare dedicata orasului Innsbruck si Wattens cu Muzeul Swarovski)
O alta zi am rezervat-o pentru a merge la cuibul de
vulturi al lui Hitler, la Berghof Eagle's Nest, in
Obersalzberg langa Berchtesgaden - Germania,
Alpii Bavarezi). Drumul pana acolo, destul de lung (134km), i-am
parcurs destul de repede, chiar daca au fost tot un "deal si-o
vale", peisajele fiind unele specifice Alpilor, de vis. Ajunsi am
intrebat la centrul de informare turistica cum se procedeaza pentru
a urca la "cuib". Am aflat ca drumul pana sus este
inchis traficului normal, si trebuie sa lasam masina intr-o parcare
destinata celor ce urmau sa ajunga la "cuib". Am luat
un autobuz special destinat acestui traseu
(sunt 6 la numar, iar atunci cand cumperi biletul, se indica
numarul autobuzului pe care trebuie sa-l iei). Autobuzul este
programat la un interval de timp, deoarece drumul este destul de
ingust (aproximativ 4m) si nu au loc doua autobuze, unul langa
celalalt. Exista anumite locuri pe traseu, unde autobuzul care urca
sau coboara, se astepta unul pe celalalt, pentru a putea trece mai
departe (soferii comunica prin statii pentru a se
sincroniza). Autobuzul opreste intr-o parcare
destinata intoarcerii, dar si pentru alte masini ce aprovizioneaza
restaurantul. Trebuie sa spuneti la ce ora doriti sa coborati,
pentru a vi se pune pe bilet o stampila cu ora respectiva. Tunelul
pana la liftul care va duce pana la "cuib" este unul de aproximativ
124 m, iar cu liftul se urca tot 124 m. Liftul care urca in 41s,
este decorat in interior cu alama
lustruita, oglinzi venetiene si piele verde.
Vremea era deosebit de buna, la modul ca nu erau nori (se
spune ca daca este senin, vizibilitatea este pana la 200 km?!...
cine are ochi de soim poate). Totusi batea un vant care te dobora,
mai ales pe versantul muntelui, de unde se vedea masivul
Watzmann, la picioarele caruia se oglindeste lacul
Königssee. Dar odata ce am trecut pe versantul opus s-a
schimbat situatia raportata la vant, sufla, dar mai
domol.
In "cuib", sala pricipala era plina de turisti, unii cumparau suveniruri, altii, stateau la mese sa manance sau sa bea ceva, altii ca si noi pur si simplu, cascau ochii (asta-i termenul cel mai potrivit), pentru ca ramai cu adevarat cu gura cascata stiind si constientizand ca aici a pasit Hitler (pentru prima data la 16 septembrie 1938, apoi a revenit sa inaugureze la 20 aprilie 1939, la aniversarea sa de 50 de ani - desi nu a fost un cadou de ziua sa). In sala principlala de receptie a cladirii, se afla un semineu, din marmura rosie, marmura data de Benito Mussolini, acesta fiind spart si deteriorat pe alocuri de aliati si soldatii americani, cand au cucerit acest obiectiv, bucatile luate fiind considerate de acestia "suveniruri".
Chiar daca el nu a petrecut prea mult timp pe-aici, totusi, a
fost un loc de relaxare ideal pentru Eva Braun. Exista o filmare
celebra care este data in toate documentarele despre el, filmare
facuta, impreuna cu Eva Braun si cainele sau ciobanesc german,
Blondie. Sunt multe de spus si de vazut, dar eu am avut o impresie
oarecum ciudata, cand am stiut ca am calcat pe urmele acestor... nu
pot sa le spun cum.
Cand eram in lift (chiar daca erau aproape 50 de persoane,
pentru ca aceasta este capacitatea), parca-i vedeam pe toti
imbracati in uniforme militare, cand am strabatul tunelul, chiar
daca eram incaltat cu o incaltaminte sport, usoara, cand paseam eu
sau alte persoane, cand vorbeau, se auzeau un ecou care parca-ti
vibra toata fiinta, aveam impresia ca aud cizmele si bocancii unor
militari care erau pe urmele mele. Vremuri tulburi au fost, sunt si
vor mai fi. Sper sa nu le apucam cat suntem in viata.
| Intrarea in tunel |
| In lift |
In "cuib", sala pricipala era plina de turisti, unii cumparau suveniruri, altii, stateau la mese sa manance sau sa bea ceva, altii ca si noi pur si simplu, cascau ochii (asta-i termenul cel mai potrivit), pentru ca ramai cu adevarat cu gura cascata stiind si constientizand ca aici a pasit Hitler (pentru prima data la 16 septembrie 1938, apoi a revenit sa inaugureze la 20 aprilie 1939, la aniversarea sa de 50 de ani - desi nu a fost un cadou de ziua sa). In sala principlala de receptie a cladirii, se afla un semineu, din marmura rosie, marmura data de Benito Mussolini, acesta fiind spart si deteriorat pe alocuri de aliati si soldatii americani, cand au cucerit acest obiectiv, bucatile luate fiind considerate de acestia "suveniruri".
| Semineul din marmura rosie |
| Este prezentata istoria "Cuibului de vulturi" |
Asa cum am mai spus, in jurul lacului se gasesc cinci
statiuni, dar si locuri pentru campare (pentru cine vrea sa vina cu
rulota). Teren de golf, club de yahting, acces cu telegondola de
unde se pot face numeroase trasee montane pentru a admira
peisajele. Iarna iubitorii de schi gasesc partii pentru toate
nivelurile de dificultate.
Tratamente wellness, bazate pe uleiul de sist, se fac in
multe hoteluri, dar mai ales in Pertisau.
In 1902, Martin Albrecht, un colector de minerale, a
descoperit zacaminte din sisturi petroliere pe malul lacului Achen,
la Pertisau. Familia lui inca exploateaza si comercializeaza
uleiul de sist tirolian care este un ulei negru, cu miros puternic,
si se gaseste in pietrele Muntilor Karwendel. Uleiul de sist
tirolean a fost intotdeauna o parte integranta a medicinei
tiroleze. Contine sulf si are efecte pozitive. Inainte uleiul din
Alpi, „aurul negru”, era folosit pentru gudron, pentru
impregnare pe garduri din lemn, ca impermeabilizare pentru
acoperisuri.
| Muzeul "Tiroler Steinöl" |
Un muzeu dedicat istorie mineritului si
exploatarii acestui tip de ulei (care acum, cel mai des este
folosit in medicina, fiind benefic pentru sistemul muscular si
osos), a fost deschis aici. Alte produse sunt pentru ingrijirea
pielii, sampon pentru par, sapun, gel de dus, crema de maini, de
fata, balsam, creme pentru fitness si relaxare...
O plimbare pe lacul Achensee este intotdeauna
bine venita. Mai ales ca locul de unde se face imbarcarea, este
comun cu statia trenului cu aburi. Cele doua plimbari sunt
coordonate in asa fel, ca atunci cand vaporasul acosteaza, nu mai
dureaza mult si puteti pleca cu trenul intr-o noua aventura catre
orasul Jenbach, traseu este foarte frumos... Sa vedeti ce
bine este intretinut trenul.
| In gara la Jenbach |
Profitand de faptul ca eram in posesia cardului
Achensee, am luat telecabina "Rofan" care se afla pe cealalta parte
a Muntilor Rofan. Rofanspitze (2259m) ofera o
priveliste excelenta asupra varfurilor Muntilor Karwendel.
Accesul se face pe partea de vest, in Eben am Achensee.
Telecabina urca pana la Berggasthof Rofan. De aici se
deschide o zona frumoasa pentru drumetii! Potecile aduc o multime
de oameni in aceasta regiune din primavara pana toamna. Iarna aici
exista o zona de schi mica, dar grozava. In telecabina, cam 90%
dintre turisti, erau la "categoria 65+" (sa nu ma intelegeti
gresit, nu am absolut nimic cu aceasta categorie de oameni, sa dea
Domnul sa ajungem cu totii asa). Acum sa fiti atenti. Toate
doamnele si toti domnii, echipati ca la carte, cu bocanci,
pantaloni, jeaca de vant, sepcuta sau palarie, rucsac, bete de
sprijin... ce sa zic "jos palaria", ziceai ca pleaca sa cucereasca
Everestul. Traseul nu este unul foarte dificil, urci agale, pe o
poteca, panta fiind una lina (mai spre capat este putin mai
abrupta, dar nu imposibil de urcat), iar la capatul drumului ajungi
la o platforma rotunda, din metal, iar daca urci pe ea vezi
panorama muntilor inconjuratori si lacul. Putin mai jos se afla Air
Rofan, nimic altceva decat o "aeronava" care seamana cu un vultur,
iar cei dornici de aventura si adrenalina la maxim, o pot testa,
coborand cu o viteza de 80km/h, aproximativ 200m. Dar sa revenim la
oile noastre. Dupa cum v-am spus, "serpasii" de 65+ erau antrenati
la maxim si obisnuiti cu astfel de trasee, concluzie pe care am
tras-o dupa ce i-am vazut cum se miscau, ageri sprinteni. Am
remarcat o "frau", care cred ca era cu adevarat veterana. Sprintara
foc, nu te puteai tine dupa ea!!! In fine, poteca era delimitata de
pasunile care se intindeau, cu o banda subtire, rosie. Nimeni nu
trecea de aceasta banda (cu exceptia vacilor, care erau pe ici pe
colo la pascut, li se auzeau clopotele atarnate la gatul lor, iar
din cand in cand, cate un muget). Nu gaseai pe jos un chistoc de
tigara (cu toate ca nu prea am vazut pe cineva sa fumeze). Ajuns la
platforma mai sus-amintita, ghinion, se adunasera niste nori,
vizibilitatea de jur imprejurul nostru fiind aproape dezero. Eram
mai multi care stateam si asteptam sa se risipeasca norii,
uitandu-ne putin dezamagiti. Langa mine era "veterana", la care ma
uitam cu admiratie. Si am vazut atunci ceva la ea, care mi-a adus
aminte de cuvintele nasei mele de botez si cununie. Se zice in
popor, ca cei cu ochii deschisi la culoare (albastri, verzi, dar in
special albastri), daca privesc cerul, atunci cand acesta este
innorat, si se gandesc sa se risipeasca norii, sa apara soarele, se
va intampla acest lucru. Eu am ochii albastri, frau la fel. Nu sunt
un as al limbii germane sau engleze, dar ma descurc cat decat. "Du
hast blaue Augen" / "Lass uns in den Himmel schauen" / "Die Wolken
werden sich auflösen" (ai ochii albastri / sa privim cerul / norii
se vor risipi). Prima data nu prea a inteles ce vreau, si se uita
la mine putin speriata si uimita. Dupa ce i-am repetat de 2-3 ori
acest lucru, si am inceput sa privesc cerul, a inteles si m-a
urmat. Culmea sau mai bine zis norocul nostru (ca majoritatea
austriecilor au ochii albastri), nu am fost singurii cu ochii
albastri, inca 2-3 persoane facand acelasi gest cu noi... Si ce sa
vezi. S-au "spart" norii, pe rand, in diferite directii, si astfel
am putut sa vedem panorama muntilor ce ne inconjurau. Austriecii
s-au uitat la mine ca la un guru, nu stiu ce vorbeau pe limba lor,
dar cred ca i-am impresionat, dupa felul in care ma priveau, si-mi
zambeau. Am coborat in acelasi sir indian (de data acesta mai
repede, ca eram la vale), cu ei pe poteca care ducea la
Berggasthof Rofan, unde am stat "putin" sa bem o bere, si sa
ne mai bucuram de privelisti.
| Nu despre dansa este vorba in poveste |
| Stancuta alpina, un personaj deosebit de simpatic intalnit in Alpi, un "pomanagiu" inrait |
Am coborat cu telecabina (in mare parte cu grupul 65+).
Ajunsi in parcare, am vazut-o pe "frau veterana" (nu va spun ce
masina conducea). Mi-am zis "hai s-o urmaresc, sa vad la ce hotel
sta". Sotia mea: "ai innebunit?" Urmarire... Ajunge la un hotel de
4* (in Pertisau pe partea opusa a lacului de unde statam
noi), parcheaza, coboara si pleaca la receptie. Caut hotelul, in
catalogul statiunilor de pe lac, si vad ca este unul unde se faceau
si diferite tratamente si proceduri cu uleiul tirolez mai sus
amintit!!! Concluzia: seara mergea la tratamente sa se revigoreze,
ziua facea trasee pe munte (fireste, glumesc). Ce mi-a placut cel
mai mult, a fost ca au o mentalitate, pe care la noi nu o
intalnesti, la modul ca daca ai o anumita varsta (cu + mult), te
consideri batran, nu mai esti bun de nimic, este rebegit,
ramolit... Ei bine oamenii acestia, nu sunt complexati de acest
lucru, si bine fac. Isi traiesc viata din plin... Si inca ceva,
cred ca era singura, la modul ca nu avea un sot sau pe cineva care
sa o insoteasca, dat fiind faptul ca a fost pe traseu toata ziua
cat "m-am lovit" de ea, singura. Alt lucru ce nu-l vom intalni la
noi (romanii). Daca o persoana este singura sau singur, rar pleaca
"in aceasta formula"... Sper ca v-am facut sa va petreceti un
concediu pe aceste meleaguri.
| V-am spus ca tund iarba "si cand nu trebuie tunsa" |
| In aceasta casa se gasea o distilarie, unde se face faimosul snaps (un fel de tuica sau palinca). Am fost si am vizitat-o, si am vazut si procesul de fabricare a bauturii |
| Va urez calatorie placuta! |
