"Mihaela Băbușanu - Cu Mercur în
exil
Aflată la editarea celei de-a patra cărți de poezie după
Adevărata fericire, 2010, Stejarul cu flori de cireș, 2014, Femeia
bonsai, 2015, Mihaela Băbușanu demonstrază prin acest al patrulea
volum că poezia îi este preocupare, talent, evoluție poetică și
stil.
În anul 2013, avea o plachetă de versuri în Antologia
Lirei 21, A treia carte. Poezii și cred cu convingere că un
îndrumător de cenaclu literar își asumă și preocuparea de a observa
și susține cariera literară a membrilor săi, evoluția și perceperea
operei lor, aprecierile critice și perspectiva autorilor din
cenaclul respectiv. În anul 2012, Mihaela scria o poezie concisă,
cu tente imagistice nipone (este un haijin înrăit) o poezie de
autorefențialitate, cu accente ironice și autoironice, cotidiană,
deci modernă.
Sincron
Primăvara-și aleargă vestitorii
Peste locuri moarte, cu oameni anoști,
Aniversare-mi bate grăbită la fereastră
Peștii mor pe capete în ape otrăvite.
276
sau
Melancolie
În fiecare zi mi-e dor de tine,
zilele se risipesc pe gresia
bucătăriei mele spre uitare,
îmi umplu ibricul de cafea,
din zațul acela dens
se mai înalță speranță.
Cu Mercur în exil, Editura Ateneul scriitorilor, are o
prefață a prozatoarei Melania Cuc, încadrând poemele ca ―file de
jurnal personal caligrafiate cu cerneală secretă, enigmatice, și pe
care odată ce ai reușit să le descifrezi te poți bucura de versul
care curge frumos și liber.”
Această definiție potrivindu-se metaforic poeziei, în
general, rămâne de apreciat dacă Mihaela, prin acest volum face sau
nu poezie.
Câteva argumente în susținere:
Pornind de la titlu, Cu Mercur în exil, se relevă o
însingurare, o izolare, un exil alături de Mercur, care sigur nu
poate fi elementul chimic vinovat de expunerea temperaturii
corpului și aș crede că nici Zeul Comertului, care nu a plecat
niciodată în exil de pe planeta noastră, ci se referă la Planeta
Mercur, poate ca semn zodiacal, poate ca primă planetă de la soare,
cea care primește lumina dătătoare de strălucire, prima, în
sistemul nostru solar. Este o planetă rapidă, pentru care, în
culturile orientale, chineză, coreeană, japoneză și
vietnameză
277
se fac referiri sub denumirea de „Steaua apei‖, denumire
bazată pe cele Cinci Elemente. Chiar titlul este o metaforă menită
să îmbie de lectură, să deschidă curiozitatea urmărilor poetice ce
vor să vină.
Mihaela scrie o poezie modernă, axată pe stările lirice
induse de viața cotidiană, dar și de un sentimentalism aparte,
erosul său fiind unul bacovian, însă nicidecum fundamentat
simbolic, ci având ca temei neliniștea, căutarea, dorința dintr-o
anume carapace a însingurării.
―Sufletu-mi rătăcește neîmpăcat
prin cabana cu vedere spre munte‖
sau
―Aseară am furat o stea/de pe cerul senin
să-mi lumineze calea
întunecată de suferință
după despărțirea noastră‖
Poate că acest epic aparent să ducă la încadrarea de
jurnal liric. Dar trebuie avut în vedere ce a spus, încă de la
începutul secolului trecut despre modernism, Eugen Lovinescu, iar
aplicarea acestui principiu vine și noii generații de poeți ca o
mănușă.
Lovinescu trasa câteva direcții pe care să se înscrie
operele literare în vederea modernizării literaturii române:
evoluția prozei de la liric la epic și a poeziei
278
de la epic la liric ( azi evoluțiile se inversează) dar
și despre tematica inspirată din viața citadină și nu din cea
rurală, afirmând autonomia esteticului, luptând împotriva confuziei
etnic-estetic.
Bine, era vorba despre controversa cu Sămănătorismul dar
și azi principiile modernismului se aplică de către poeții noștri.
Iar Mihaela Băbușanu este un reprezentant al poeziei moderne, cu
accente citadine, volumul constituindu-se într-un cumul al stărilor
poetice diferite și diverse.
Spre deosebire de spleen-ul simbolist bacovian,
tinerețea Mihaelei scrie o poezie de avânt sentimental, chiar în
tristețe fiind concepută, dacă la Bacovia plumbul era numitorul
comun al poetului cu lumea, iată! Mihaela dă o deschidere
primăvăratică acestui element.
―norii plumburii
își strâng protocolul
cu o simplă privire a soarelui
…iubirea-mi aflată pân-acum la hibernat
se trezește la viață.‖
Remarc în întreg volumul o exprimare sinceră și clară,
un lirism al momentului, al stării de poezie, ca o necesitate de a
puncta propriul destin, de a-l clarifica.
Metafora, când există, face apel la personaje
mitologice, Ahile, exotice, sultanul magnific, sau iubitul
controversat, când pătimaș, când trădător. Din
279
ludicul acesta al stărilor transmise, Mihaela
transfigurează propriul personaj, ea, între axe lirice gravitând
poezia sa.
Noul volum al Mihaelei, o treaptă în cariera sa
literară, o treaptă stabilă cucerindu-i pasul spre alte reușite
literare, ca un reper vizibil într-un destin al liricii
sale.
10 martie 2016"
Cristina Ştefan
http://usrbacau.ro/cu-mercur-in-exil-o-noua-aparitie.../
.jpg)
.jpg)
